Pe 31 decembrie 1999, revista Time alegea cel mai important personaj al secolului XX. Chipul care apărea pe copertă nu era al unui sportiv, nici al unui actor, al unui cântăreţ şi nici al unui lider pacifist, ci aparţinea unui om de ştiinţă. Cea mai emblematică figură era Albert Einstein. Influenţa savantului nu este reprezentată doar de celebra teorie a relativităţii, care împlineşte 100 de ani.

Un geniu care a acumulat şi a împărtășit lumii atât de multe cunoștinţe a avut cu siguranţă un cuvânt de spus în sfera studiului şi educaţiei. Astfel, Einstein şi-a manifestat pasiunea pentru învăţare ori de câte ori a avut ocazia, lăsând moştenire numeroase principii care ar trebui puse în practică de dascăli şi părinţi.
O perspectivă des întâlnită în scrierile sale este respingerea asocierii dintre studiu şi obligativitate. Potrivit elpais.com, Albert Einstein a petrecut şapte ani la Colegiul Luitpold din Munchen, unde se punea accentul pe repetarea ideilor până în momentul în care sunt reţinute. Abordarea era frustrantă şi de aceea, la mulţi ani după, savantul scria: „învăţarea trebuie să fie percepută ca cel mai de preţ dar, nu ca o obligaţie”.
În viziunea lui Albert Einstein, învăţarea mecanică creează automatisme şi ucide talentul individual. În cartea Autobiographical Notes, genialul fizician descrie conflictul dintre metoda sa selectivă şi exigenţele academice: „Am învăţat foarte repede să păstrez ceea ce este important, ignorând multitudinea de lucruri care înceţoşează mintea şi ţi-o distrag de la esenţial. Problema era că pentru examene trebuia să memorezi toate informaţiile, chiar dacă voiai sau nu. Este o greşeală gravă…”
Bazându-se pe acest principiu, şi-a sfătuit fiul să încerce să ignore rigiditatea sistemului şi să găsească plăcerea învăţării. „Cântă la pian dacă îţi face plăcere, chiar dacă profesoara nu te va aprecia. Este cea mai bună metodă de a învăţa, când faci ceva cu o mare plăcere nu îţi vei da seama că timpul trece”, îi scria băiatului său Tete într-o scrisoare.
Pentru a excela, este necesar să pui practica înaintea teoriei: „Marile personalităţi nu se mulţumesc cu ce se aude sau cu ce se zice, dacă nu sunt în mijlocul acţiunii. În consecinţă, cea mai bună metodă de a educa este cea prin care îi ceri ucenicului să ducă la bun sfârşit sarcini concrete. Principiul este valabil atât pentru copiii care învaţă să scrie, cât şi pentru studenţii care îşi scriu teza de licenţă.”
Pentru a se face mai bine înţeles, a făcut o analogie cu sportul, explicând diferenţa între învăţare şi educaţie: „Dacă un tânăr şi-a antrenat musculatura şi rezistenţa fizică făcând sport, mai târziu va fi pregătit pentru orice muncă fizică. Acest lucru este valabil şi în cazul minţii…”, subliniind că este un susţinător al principiului „Educaţia este ceea ce rămâne în momentul în care ai uitat ce ai învăţat la şcoală”.

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Consumul de creier uman și boala Kuru: istorie și știință
Avocatul Poporului: Ni se cere să suportăm costul unei zile de boală, deși contribuim lunar la sistemul de asigurări sociale
Șoc în Franța! 10 bărbați au drogat și violat un băiat de 5 ani adus chiar de tatăl său la o petrecere de gay
Mălăieș are 11 joburi, nici el nu știe unde mai lucrează. Românii fac foamea și frigul în casă
Lista oamenilor influenți din dosarele Epstein. De la Elon Musk la fostul prinț Andrew
Strigăt de ajutor pentru Adelin Sabin – o luptă contracronometru pentru viață
SPIRITUALITATE
Parohia din Bărbăteni- Lupeni inclusă într-un proiect național al BOR
Luna nouă în Capricorn: Învățăm să stabilim limite, nu doar cu ceilalți, ci și cu noi înșine
BOR plătește impozite conform legislației în vigoare
De 26 ani săvârșim Boboteaza în staţiunea Straja alături de sute de turişti
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Carmen Holban a votat pentru dreptul pacientului la a doua opinie medicală decontată de CNAS
”Prin comunicare și dialog, pot fi identificate soluții concrete pentru îmbunătățirea sistemului de sănătate„
Una din cinci persoane din UE se află expuse riscului de sărăcie sau excluziune socială
Grija pentru mobilitatea ta – cum îți susții articulațiile pentru o viață activă și echilibrată
Consumul de creier uman și boala Kuru: istorie și știință
Servicii dermatologie Pitesti – abordare medicala moderna pentru sanatatea pielii
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Carmen Holban a votat pentru dreptul pacientului la a doua opinie medicală decontată de CNAS
În „Anul Iancu de Hunedoara”, imaginea marelui erou domină centrul oraşului
Oamenii de știință regândesc modul în care interacționează vulcanii și faliile Pământului