Comisia Europeană publică raportul privind cea de a treia evaluare anuală a funcționării Scutului de confidențialitate UE-SUA. Raportul confirmă faptul că SUA continuă să asigure un nivel adecvat de protecție a datelor cu caracter personal care, în temeiul Scutului de confidențialitate, sunt transferate din UE către societățile participante din SUA.
De la cea de a doua evaluare anuală, s-au adus o serie de îmbunătățiri funcționării cadrului și, de asemenea, s-au efectuat numiri în cadrul principalelor organisme de supraveghere și de soluționare a plângerilor, cum ar fi Ombudsmanul pentru Scutul de confidențialitate. În cel de al treilea an de la intrarea în vigoare a Scutului de confidențialitate, evaluarea s-a axat pe lecțiile învățate din punerea sa concretă în aplicare și din funcționarea sa de zi cu zi. În prezent, la acest cadru de protecție a datelor încheiat între UE și SUA participă aproximativ 5 000 de societăți.
Comisarul pentru justiție, consumatori și egalitate de gen, Věra Jourová, a declarat: „Scutul de confidențialitate, la care participă aproximativ 5 000 de societăți, este o poveste de succes. Evaluarea anuală a Scutului de confidențialitate reprezintă o verificare importantă a modului său de funcționare. Vom continua dialogul în materie de diplomație digitală cu omologii noștri din SUA, pentru a consolida Scutul de confidențialitate, inclusiv în ceea ce privește supravegherea, asigurarea respectării dispozițiilor sale și, pe termen mai lung, sporirea convergenței sistemelor noastre.”
Cea de a treia evaluare menționează printre îmbunătățirile constatate faptul că Departamentul Comerțului din SUA asigură supravegherea necesară într-un mod mai sistematic, alegând de exemplu un eșantion de societăți în care efectuează verificări lunare privind respectarea principiilor Scutului de confidențialitate.
Măsurile de asigurare a respectării dispozițiilor Scutului de confidențialitate s-au îmbunătățit odată cu adoptarea de către Comisia Federală pentru Comerț a unor măsuri corective în șapte cazuri.
Tot mai multe persoane fizice din UE își exercită drepturile pe care le au în temeiul Scutului de confidențialitate, iar mecanismele relevante de atac funcționează bine.
În plus față de numirea Ombudsmanului permanent, s-au ocupat și ultimele două posturi vacante din cadrul Consiliului de supraveghere a vieții private și a libertăților civile, acesta ajungând pentru prima dată, din 2016, la numărul complet de membri.
Cu toate acestea, Comisia recomandă să se ia anumite măsuri concrete pentru a se asigura mai bine, în practică, funcționarea eficace a Scutului de confidențialitate. Printre aceste măsuri se numără și consolidarea în continuare a procesului de (re)certificare pentru societățile care doresc să participe, prin reducerea duratei acestui proces, extinderea verificărilor conformității, inclusiv în ceea ce privește declarațiile false referitoare la participarea la cadru, și elaborarea de orientări suplimentare destinate societăților privind datele referitoare la resursele umane. De asemenea, Comisia se așteaptă ca, în continuare, Comisia Federală pentru Comerț să își intensifice investigațiile privind respectarea cerințelor de fond ale Scutului de confidențialitate și să furnizeze Comisiei și autorităților de protecție a datelor din UE informații referitoare la investigațiile în curs.
Context
Decizia privind Scutul de confidențialitate UE-SUA a fost adoptată la 12 iulie 2016, iar cadrul Scutului de confidențialitate a devenit operațional la 1 august 2016. Acesta protejează drepturile fundamentale ale tuturor cetățenilor UE ale căror date cu caracter personal sunt transferate societăților certificate din SUA în scopuri comerciale și oferă claritate juridică societăților a căror activitate se bazează pe transferuri transatlantice de date.
Comisia s-a angajat să examineze anual acordul pentru a evalua dacă acesta continuă să asigure un nivel adecvat de protecție a datelor cu caracter personal. Prima și cea de a doua evaluare anuală au avut loc în septembrie 2017 și, respectiv, în octombrie 2018.
La 12 septembrie 2019, directorul general pentru justiție, consumatori și egalitate de gen, Tiina Astola, și Secretarul pentru Comerț al SUA, Wilbur Ross, au lansat discuțiile în vederea celei de a treia evaluări a Scutului de confidențialitate UE-SUA (declarație). Constatările din acest raport se bazează pe reuniuni cu reprezentanți ai tuturor departamentelor guvernamentale din SUA responsabile cu funcționarea Scutului de confidențialitate, inclusiv ai Departamentului Comerțului, ai Comisiei Federale pentru Comerț, ai Biroului directorului Serviciului național de informații și ai Departamentului de Justiție, care au avut loc la Washington, în septembrie 2019, precum și pe contribuții din partea unei game largi de părți interesate, inclusiv pe feedback-ul societăților și al ONG-urilor care își desfășoară activitatea în domeniul protecției vieții private. La evaluare au participat și reprezentanți ai autorităților independente de protecție a datelor din UE. În prezent, Curtea de Justiție a Uniunii Europene judecă o cauză privind transferurile de date din UE către SUA, care poate avea un impact și asupra Scutului de confidențialitate. În iulie 2019 a avut loc o audiere în cauza C-311/18 (Schrems II). După pronunțarea hotărârii Curții în această cauză, Comisia va evalua consecințele sale asupra Scutului de confidențialitate.
- Întrebări din partea publicului larg: Europe Direct la numărul de telefon 00 800 67 89 10 11 sau prin email
REDACTAT:
Vlăduţ ANDREESCU, manager EDIC Târgovişte
EXCLUSIVE BREAKING NEWS
„Atmosfera sfârșitului unei domnii”: Gheorghe Piperea asupra moțiunii de cenzură împotriva lui von der Leyen
Furtună devastatoare în Sinaia: Vântul a smuls acoperișuri, a doborât copaci și a blocat traficul
Partidul AUR a fost amendat cu 25.000 de euro pentru nerespectarea datelor cu caracter personal
Un ciclon mediteranean ar putea lovi România și Bulgaria dupa data de 9 iulie
Sinteza zilei. Cele mai importante evenimente naționale și internaționale, 3 iulie 2025
Feribot scufundat în Bali, Indonezia. La bord se aflau 65 de persoane, 6 oameni au murit
SPIRITUALITATE
Povestea incredibilă e medicului Ioan Boilă. Cum a reușit să trateze gratuit mii de oameni încă din anii 90
Sfaturi de viață de la Dr. Ioan Boilă: „Omul nu e doar un trup bolnav, ci un suflet care suferă”
Cum poți purifica energiile din locuința ta pas cu pas?
Proverbe japoneze. Fără oameni simpli, nu există oameni mari
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Cum influențează stresul sănătatea mintală și fizică?
De ce scade producția de colagen odată cu înaintarea în vârstă și cum poți contracara acest proces
Cum te poate ajuta masajul feței și al gâtului în prevenirea bolilor neurodegenerative precum Alzheimer
Tratamente complementare și remedii naturale în sprijinul celor care luptă cu cancerul
Ziua Internaţională de Luptă Împotriva Abuzului şi Traficului Ilicit de Droguri
”O spun clar și ferm: toleranță zero pentru fraudarea concediilor medicale!”
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
“Fermierii au dreptul să fie parteneri egali, nu să fie simpli executanți ai unor directive europene!”
Sadova Veche devine gazda unei experiențe gastronomice autentice, cu un producător susținut de „Produs în Banat”
Tentativă de fraudă online în numele Societății de Transport Public Timișoara