”Pentru ca fiecărui ostaş să i se asigure liniştea şi ocupaţia pentru tot restul de viaţă, i se pun la dispoziţie cele necesare în acest scop, ca stimulent pentru generaţiile viitoare”
Sunt candele sfinte! Cât pâlpâie încă
Mai dă-le onoruri! Aceşti oameni trişti
Ţi-au clădit viitorul în piatră şi-n stâncă
Şi-au murit pentru tine, ca tu să exişti!
Ziua de 29 aprilie este un reper în calendarul oricărui român, fiind ziua în care ne omagiem veteranii de război, acei viteji care au recurs la sacrificii pentru ca noi, astăzi, să putem trăi liberi. Este un moment înălţător, un moment în care gândul nostru plin de recunoştinţă trebuie să ajungă la ei, cei care ne sunt alături, cu demnitate şi cu simţul datoriei împlinite. Vă asigurăm că pentru noi, dumneavoastră – veteranii de război – veţi rămâne acele icoane ale curajului şi devotamentului faţă de ţară şi vă veţi bucura mereu de respectul şi admiraţia noastră.
Cu pioşenie ne înclinăm în faţa celor care care şi-au adus sacrificiul suprem, jertfindu-se pentru cea mai nobilă cauză – apărarea ţării. Avem datoria faţă de ei, adevăraţi eroi ai neamului românesc, să păstrăm integritatea şi libertatea acestei naţiuni, destul de încercată de-a lungul timpului. Dumnezeu să-i odihnească!
Ziua veteranilor de razboi reprezintă un moment de cinstire, onorant şi legitim, a celor pentru care conceptul de apărare a ţării a fost transformat într-un crez. Generaţiile prezente şi viitoare au obligaţia a-şi onora veteranii şi de a păstra mereu vie amintirea celor care şi-au sacrificat viaţa pentru ca noi, astăzi, să putem trăi liberi. Ne exprimăm convingerea că devotamentul şi curajul dumneavoastră, al veteranilor de război, vor constitui exemple şi pentru generaţiile viitoare.
Chiar dacă nu suntem împreună, la ceremoniile publice care, ar fi trebuit să aibă loc, este important să ne reamintim această sărbătoare națională. Niciun virus nu poate stăvili sentimentul de patriotism și respect față de VETERANII noștri. De Ziua Veteranilor dăm ONORUL, chiar și virtual pentru că, nu-i vom uita, NICIODATĂ!
Această zi este celebrată şi în semn de recunoştinţă pentru sacrificiul militarilor care au participat la misiuni în afara teritoriului statului român, având ca obiectiv limitarea efectelor acţiunilor teroriste.
De Ziua Veteranilor, deputatul PRO ROMÂNIA, Sorin Marica, a transmis următorul mesaj: „Naţiunea română, plămădită prin truda şi jertfa celor mai demni fii ai ei, a asociat de-a lungul veacurilor ca prinos de recunoştinţă mai multe zile dedicate acestora, de Ziua Înălţării Domnului şi de Ziua Veteranilor. În aceată zi, de Ziua Veteranilor, gândurile noastre se îndreaptă cu pioşenie şi gratitudine spre cei care, prin vitejia şi jertfa lor, au făurit România, au apărat libertatea şi independenţa sa şi au menţinut trează încrederea poporului român în valorile sale creştine şi morale”.
La 29 aprilie este sărbătorită Ziua Veteranilor de Război din România, stabilită prin Hotărârea de Guvern nr. 1222 din 10 octombrie 2007 şi Legea 303 din 13 noiembrie 2007. A fost aleasă această zi în semn de cinstire întrucât, la 29 aprilie 1902, regele Carol I a instituit, prin Înalt Decret, calitatea de veteran de război pentru toţi cei care luptaseră în războiul din 1877 – 1878 pentru cucerirea Independenţei de Stat a României şi supravieţuiseră anilor care au trecut de la acel eveniment istoric. La adoptarea de către Rege a importantei hotărâri s-au avut în vedere prevederile Convenţiei de la Geneva, din 1870, potrivit căreia cei chemaţi de patrie la luptă au dreptul să devină, după un sfert de veac, VETERANI.
Respectând adevărul istoric, trebuie să spunem că recunoaşterea unei asemenea calităţi nu a venit de la sine, direct de la suveran, şi nici datorită propunerilor sau intervenţiilor vreunei instituţii a statului, ci în urma demersurilor unor bărbaţi curajoşi, foşti combatanţi pe redutele de la Griviţa, Plevna, Rahova, Smârdan, Vidin, care nu mai puteau suporta mizeria şi sărăcia în care trăiau şi s-au adresat direct regelui, care i-a primit la palat. Ascultându-i cu atenţie, şi considerând îndreptăţite cererile lor, Carol I nu numai că le-a acordat calitatea cuvenită ci, printr-un Decret special, le-a conferit şi unele drepturi, precum se stipula, de pildă, la articolul 2 „Pentru ca fiecărui ostaş să i se asigure liniştea şi ocupaţia pentru tot restul de viaţă, i se pun la dispoziţie cele necesare în acest scop, ca stimulent pentru generaţiile viitoare”.
EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Analiza unui sociolog: Guvernul Bolojan și pedepsirea săracilor. De ce să te bați cu bogații, mai bine tai de la mamele minore
„Atmosfera sfârșitului unei domnii”: Gheorghe Piperea asupra moțiunii de cenzură împotriva lui von der Leyen
Furtună devastatoare în Sinaia: Vântul a smuls acoperișuri, a doborât copaci și a blocat traficul
Partidul AUR a fost amendat cu 25.000 de euro pentru nerespectarea datelor cu caracter personal
Un ciclon mediteranean ar putea lovi România și Bulgaria dupa data de 9 iulie
Sinteza zilei. Cele mai importante evenimente naționale și internaționale, 3 iulie 2025
SPIRITUALITATE
Povestea incredibilă e medicului Ioan Boilă. Cum a reușit să trateze gratuit mii de oameni încă din anii 90
Sfaturi de viață de la Dr. Ioan Boilă: „Omul nu e doar un trup bolnav, ci un suflet care suferă”
Cum poți purifica energiile din locuința ta pas cu pas?
Proverbe japoneze. Fără oameni simpli, nu există oameni mari
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Cum influențează stresul sănătatea mintală și fizică?
De ce scade producția de colagen odată cu înaintarea în vârstă și cum poți contracara acest proces
Cum te poate ajuta masajul feței și al gâtului în prevenirea bolilor neurodegenerative precum Alzheimer
Tratamente complementare și remedii naturale în sprijinul celor care luptă cu cancerul
Ziua Internaţională de Luptă Împotriva Abuzului şi Traficului Ilicit de Droguri
”O spun clar și ferm: toleranță zero pentru fraudarea concediilor medicale!”
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Deputat Aurelian Cotinescu: ”Moțiunea AUR, SOS și POT a fost doar o încercare disperată de a arunca România în incertitudine”
Investiție în educație și eficiență energetică: Grădinița nr. 3 din Târgoviște va fi redeschisă în această toamnă
Facultatea de Științe Politice, Litere și Comunicare, Universitatea „Valahia” din Târgoviște – Admitere 2025