În Pastorala de Sfintele Paşti 2022, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a subliniat că „lumina harului Preasfintei Treimi care leagă Sfintele Taine ale Bisericii cu taina învierii morţilor, a judecății de apoi a faptelor oamenilor săvârşite pe pământ şi bucuria vieţii veşnice din Împărăţia cerurilor, este lumina care orientează viaţa şi misiunea Bisericii în lume”.
”Învierea Domnului nostru Iisus Hristos este bine-vestită în noaptea de Paşti nu înăuntrul bisericii, ci în afara bisericii, tocmai pentru că ea priveşte nu doar pe creştini, ci pe toţi oamenii. Învierea lui Hristos nu este revenire la viaţa pământească amestecată cu suferinţă şi stricăciune, ci începutul unei alte vieţi: viaţa cerească veşnică pentru suflet şi pentru trup. În acest înţeles, Sfântul Apostol Pavel spune: „precum toţi (oamenii) mor în Adam, aşa vor învia toţi în Hristos” (1 Corinteni 15, 22), iar „vrăjmaşul cel din urmă, care va fi nimicit, este moartea” (1 Corinteni 15, 26). Legătura dintre adevărul Învierii lui Hristos şi adevărul
învierii de obşte sau universale este atât de puternică, încât cine respinge adevărul Învierii lui Hristos, respinge şi adevărul învierii universale, iar cine crede şi mărturiseşte adevărul Învierii lui Hristos crede şi mărturiseşte şi adevărul învierii morţilor. În acest înţeles, Sfântul Apostol Pavel scrie corintenilor: „Iar dacă se propovăduieşte că Hristos a înviat din morţi, cum zic unii dintre voi că nu este înviere a morţilor? Dacă nu este înviere a morţilor, nici Hristos n-a înviat. Şi dacă Hristos n-a înviat, zadarnică este atunci propovăduirea noastră, zadarnică şi credinţa voastră. […] Atunci, cei ce au adormit în Hristos au pierit. Iar dacă nădăjduim în Hristos numai în viaţa aceasta, suntem mai de plâns decât toţi oamenii” (1 Corinteni 15, 12-14 şi 18-19). Înţelegem, aşadar, că taina Învierii lui Hristos şi a învierii tuturor oamenilor este inima sau centrul Evangheliei propovăduite de Sfinţii Apostoli şi temelia credinţei ortodoxe mărturisite de Biserică”, a transmis în pastorala sa, Patriarhul Daniel.
Pastorala-Pasti-2022-a-Patriarhului-Daniel
”Să cerem Domnului Hristos Cel înviat din morţi să ne dăruiască iubire sfântă din iubirea Sa smerită şi milostivă, har şi ajutor, pentru a trăi şi a lucra potrivit Evangheliei Sale, în iubire faţă de Dumnezeu şi de semeni. Astăzi, când în jurul nostru vedem semne ale morţii fizice şi spirituale: lăcomie şi violenţă, suferinţă şi nesiguranţă, sărăcie şi indiferenţă, să ne rugăm Domnului Iisus Hristos să ne întărească în lucrarea noastră de ajutorare a bolnavilor, bătrânilor, orfanilor, săracilor şi a celor îndoliaţi şi întristaţi. Să arătăm în jurul nostru lumină din lumina Învierii lui Hristos; să privim faţa fiecărui om în lumina Învierii lui Hristos, ca pe o sfântă lumânare de Paşti aprinsă în lume de iubirea lui Hristos pentru oameni; să vedem pe fiecare om ca pe un împreună-călător cu noi spre Împărăţia cerurilor, spre Învierea de obşte la venirea în slavă a Domnului Hristos!”.
Patriarhul României a îndemnat la intensificarea lucrării de ajutorare a celor care au nevoie de sprijinul nostru, inclusiv a refugiaţilor ucraineni.
„În contextul actual, marcat de violenţă şi multă suferință în Ucraina, este necesară în continuare înmulțirea rugăciunii pentru încetarea războiului şi pentru întărirea spirituală a celor ce suferă din cauza acestuia. Să ajutăm în continuare pe refugiații ucraineni, să devenim pentru ei mâinile iubirii milostive a lui Hristos, Cel Care îi ocrotește şi le dăruieşte putere, răbdare şi nădejde pentru revenirea în patria lor”, a mai spus Preafericirea Sa.
Pe fondul gravei crize umanitare provocate de războiul din Ucraina, Biserica Ortodoxă Română a continuat acțiunile sale social-filantropice. În această perioadă, pe platforma online ajutăcubucurie.ro a Patriarhiei Române în colaborare cu Federația Filantropia au fost donate sumele de 3.338 lei și 25.150 euro. La nivelul Patriarhiei Române, în perioada 25-31 martie 2022, s-au adăugat ca participante la acțiuni caritabile 1.679 persoane din rândul preoților și al voluntarilor. Sprijinul umanitar acordat în aceste ultime zile a însumat 1.291.811 lei, acesta constând în bani și produse (hrană caldă, alimente, hrană pentru bebeluși, produse igienico-sanitare, medicamente, pături, articole de îmbrăcăminte, jucării etc.). La acest sprijin se adaugă servicii sociale în derulare (de traducere – 1.994 beneficiari; de consiliere și orientare – 1.741 beneficiari, medicale – 80 beneficiari și educaționale – 247 beneficiari, precum și sprijin logistic, constând în spații de adăpost – cort/containere și transport). În ceea ce privește cazarea refugiaților, locurile pentru aceștia se ridică actualmente la 12.037, dintre care 8.695 cu servicii de masă incluse. În legătură cu organizarea de transporturi umanitare, au fost realizate încă 16 transporturi în România, 23 transporturi în Ucraina și 4 transporturi în Republica Moldova. Valoarea acestor noi transporturi se ridică la suma de 2.156.653 lei. Campania Patriarhiei Române „Donează sânge pentru Ucraina” a continuat și în ultima săptămână, la ea participând 156 de noi persoane donatoare. În perioada 25-31 martie 2022, ajutorul umanitar oferit de eparhiile Bisericii Ortodoxe Române și Federația Filantropia se ridică la suma de 3.448.464 lei. Astfel, ajutorul total oferit de Biserica Ortodoxă Română de la declanșarea războiului din Ucraina. până în acest moment este de 29.672.677 lei.

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Miss Rusia, Kseniya Alexandrova, a murit la doar 31 de ani
Extinderea cooperării în Marea Neagră: Oportunități și provocări pentru stabilitatea regiunii
Dennis Man semnează cu PSV Eindhoven. Valoarea transferului este de 8,5 milioane de euro
O învățătoare din Timiș a murit după ce a aflat că postul său a fost desființat în urma măsurilor luate de Guvern
Piperea: În condiții de criză bugetară și economică nu strângi șurubul austerității
Titus Corlăţean – un educat şi cult om politic al PSD, un lider fără scandal, cu valori solide şi potenţial prezidenţial 2030
SPIRITUALITATE
Cine sunt îngerii întrupați și care este scopul lor
Lev Tolstoi: Iubirea se dezvoltă prin suferință și auto-cunoaștere
Grăsimea abdominală și cauzele emoționale. Medicina Tradițională Chineză
Povestea incredibilă e medicului Ioan Boilă. Cum a reușit să trateze gratuit mii de oameni încă din anii 90
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Tratament naturist pentru parazitoză intestinală
Ciupercile medicinale, surse de vindecare pentru cancer, diabet sau tulburări imunitare
Din 1 septembrie, pacienții pot reclama la Ministerul Sănătății redirecționările de la spitalele publice la privat
Se pot depune proiecte de investiții pentru programele de screening
România pe primul loc în UE la decese prevenibile și tratabile
Bolnavii de cancer si plata CASS. Cum se aplica noile masuri de la 1 august 2025
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Trusphone – O nouă alternativă pe piața de produse Apple din România
Adrian Țuțuianu – România și drumul spre OCDE
Problemele minerilor din Valea Jiului soluționate printr-o OUG