Europarlamentarul umanist, Maria Grapini, cere, alături de 82 de colegi din PARLAMENTUL EEUROPEAN din 21 de state membre, Consiliului European un răspuns clar privind aderarea României și Bulgariei la Spațiul Schengen
Susținătoare fermă în toate luările de cuvânt, din Parlamentul European și nu numai, prin argumente imbatabile, a aderării României la Spațiul Schengen, eurodeputatul Partidului Umanist Social Liberal, Maria Grapini, a semnat pe data de 5 decembrie, alături de 82 de colegi, din PE, din România, Bulgaria, Croația, Letonia, Spania, Malta, Germania, Grecia, Slovenia, Slovacia, Polonia, Lituania, Olanda, Austria, Italia, Ungaria, Portugalia, Franța, Luxembourg, Cehia și Estonia, o întrebare scrisă adresată Consiliului European prin intermediul căreia se solicită un răspuns clar în privința deciziei pe care trebuie să o adopte legată de intrarea României și Bulgariei în Spațiul Schengen.
Potrivit eurodeputataților semnatarilor, Bulgaria și România și-au îndeplinit cu succes procesele de evaluare Schengen, încă din anul 2011, care au fost recunoscute în mod corespunzător de către Consiliul European, dar, deși au trecut mai bine de 11 ani, nu a fost luată nicio decizie politică cu privire la ridicarea controalelor interne.
Concret, Bulgaria și România sunt obligate legal să implementeze acquis-ul Schengen, cu excepția acelor prevederi legate de ridicarea controalelor la frontierele interne. Cele două state membre nu pot exercita clauze de opt-in (care îi permite fiecăreia să participe, de la caz la caz, la procedura de adoptare a unei măsuri sau la aplicarea unei măsuri deja adoptate. În acest caz, aceste măsuri le vor fi impuse la fel ca și în cazul celorlalte țări ale UE) sau opt-out (se referă la prevederea din Tratatul UE, prin care una dintre părțile semnatare își rezervă dreptul de a nu respecta prevederile acestuia în anumite situații sau chiar a-l denunța întru totul) și poartă toate responsabilitățile pentru frontierele externe Schengen fără a se bucura, însă, de beneficiile spațiului Schengen.
În context, eurodeputatul Grapini și colegii eurodeputați au transmis, punctual, Consiliului European următoarele întrebări:
1. În cadrul unor anterioare extinderi Schengen, a existat un alt precedent în care membrii Consiliului au solicitat evaluări suplimentare înainte de a vota decizia Consiliului?
2. Există un temei juridic pentru legătura dintre ridicarea frontierelor interne și nivelul de performanță în alte domenii de politică?
3. Obligarea unui stat membru de a-și asuma întreaga responsabilitate pentru politica comună într-un anumit domeniu, în timp ce îl privează de beneficiile sale pe o perioadă nedeterminată, constituie o încălcare a principiului cooperării sincere?

”Eu îmi fac datoria și voi continua să cer Austriei să adopte o poziție conform Regulamentului și nu pe alte principii sau interese, să voteze pentru intrarea României în Spațiul Schengen, nu eca o favoare făcută României, ci ca un drept pe care îl are România” a concluzionat europarlamentarul Maria Grapini.

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Psiholog: Prăbușirea Omertei sub greutatea acuzațiilor de abuz sexual și psihologic
Ion Duvac, doctor in psihologie își hărțuiește se%ual pacientele: ”Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta.”
Șefii de spitale ar putea avea salarii mărite cu 40%. Ce prevede noul proiect de lege aflat pe masa Senatului
Românii vor plăti mai mult la sistemul public de pensii începând cu 1 iulie 2026
Cum se schimbă vârsta de pensionare la femei începând din acest an
Văduva lui Gabriel Cotabiță, reținută într-un dosar de proxenetism. Alina Cotabiță promova fetele pe internet
SPIRITUALITATE
Care sunt semnele trezirii spirituale. Schimbări intense la nivelul ADN-ului
Parohia din Bărbăteni- Lupeni inclusă într-un proiect național al BOR
Luna nouă în Capricorn: Învățăm să stabilim limite, nu doar cu ceilalți, ci și cu noi înșine
BOR plătește impozite conform legislației în vigoare
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Abdominoplastia după sarcină: ce trebuie să știi înainte de a lua o decizie
CNAS spune STOP practicilor ilegale din Sănătate
Cum îți susții organismul în perioadele solicitante și îți menții echilibrul zilnic
Primul consult ginecologic postpartum: ghid pas cu pas
Carmen Holban a votat pentru dreptul pacientului la a doua opinie medicală decontată de CNAS
”Prin comunicare și dialog, pot fi identificate soluții concrete pentru îmbunătățirea sistemului de sănătate„
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Abdominoplastia după sarcină: ce trebuie să știi înainte de a lua o decizie
Primăria Târgoviște anunță măsuri pentru relocarea sălilor de jocuri de noroc
De joi, traversarea pe Calea București se face doar pe pasarelă. Investiția intră oficial în funcțiune