Alb-violeţii au cedat la limită, scor 0-1, cu CSC Ghiroda şi Giarmata Vii, în ultima partidă de verificare a Politehnicii înainte de reluarea Ligii 2. Singurul gol al întâlnirii de pe stadionul „Dan Păltinişanu” a fost marcat în prima repriză de către Mihai Hecsko.
Pe un vânt destul de puternic, primele opotunităţi au fost la poarta vizitatorilor, liderii Seriei a 8-a a Ligii 3. Dar loviturile de cap trimise de Bocşan (min. 12) şi Ursu (29) nu şi-au atins ţinta. Oaspeţii noştri, în schimb, au punctat la prima ocazie notabilă avută. În mintuul 31 cornerul executat de Precup a fost concretizat de Hecsko din apropierea porţii.
Poliştii au abordat mai serios partea secundă. În minutul 50 şutul din întoarcere expediat de Ursu a fost deturnat în corner de portarul Mikloş iar peste un sfert de oră Sîntean nu a putut cadra pe poartă din exteriorul careului. Vukoje (68) a fost şi el aproape de o reuşită imediat după intrarea pe teren iar cinci minute mai târziu Sîntean a fost busculat în careu, în poziţie de singur cu portarul, dar jocul a continuat.
S-a încheiat 0-1 şi notăm astfel unicul eşec în testele din această pauză competiţională pentru echipa noastră. Următorul meci al Politehnicii va fi totodată şi primul duel oficial din noul an, în compania liderului Ligii 2 – Petrolul Ploieşti – joc care contează pentru runda 17 şi care e programat joi, 24 februarie, de la ora 20:00, pe stadionul „Dan Păltinişanu”. Informaţii bilete.
POLITEHNICA: Păduraru (76, Harrison) – D. Radu, Scutaru (46, Mera), Bocşan, Pamfile – Plumbuitu (46, Olariu), Ignea, Lazăr (83, Zaluschi), Oanea (64, Vukoje) – Gerbi (46, Rogosic), Ursu (64, Sîntean). Antrenor: Nicolae Croitoru.
CSC Ghiroda: Mikloş – Sporin, Stupu, Hecsko, Coroiu – Precup – Mancaș, Trandu, Jichici, Ehling – Bădăuță. Rezerve: Mosoarcă, Miclău, Zavaleche, Hissen, Datcu, Ciocan, Andreșoiu, Rosuș, Velcan, Pop, Grancea și Românu. Antrenor: Răzvan Leucă.
„Din păcate nu am dat gol şi am şi arătat destul de rău. Cel puţin în prima repriză nu am avut niciun fel de realizări, am fost haotici… era ultimul joc şi aşteptam altceva… Chiar săptămâna aceasta discutam, am avut prospeţime la antrenament, ne-am simţit destul de bine, însă astăzi la joc nu am arătat aşa cum ar trebui. Ne-am şi pierdut luciditatea la un anumit moment, cel puţin în prima repriză, căci în a doua lucrurile s-au mai aşezat. Am avut o mai bună organizare pe faza de atac, ne-a lipsit finalizarea. Dar în prima repriză am arătat destul de rău, chiar dacă am venit şi cu anumite improvizaţii, date fiind accidentările, am încercat eventuale soluţii pentru jocul de joi”, a declarat Nicolae Croitoru, antrenorul principal al Politehnicii.
„Poate că la unii o fi şi o stare de oboseală, poate un instinct de conservare, poate şi faptul că am tratat mai superficial jocul, e greu de spus acum, cert e că nu e ceea ce ne doream cu toţii. Îi văd şi pe ei destul de preocupaţi”, a mai precizat tehnicianul alb-violeţilor. Acesta nu a putut conta azi pe Doru Andrei (dureri în zona genunchiului), Alex Iamandache (ruptură fibrilară) şi Cosmin Bîrnoi, cu toţii accidentaţi. Cel din urmă e aşteptat să reia luni pregătirea alături de colegi. În altă ordine de idei, fundaşul Denis Giosu nu se mai pregăteşte cu echipa noastră.
Răzvan Leucă (antrenor Ghiroda): „Am câştigat acest amical, a fost pentru noi primul joc în care am folosit o formulă mai aproape de ceea ce o să folosim în campionat şi se pare că ne-a şi ieşit. A fost un joc de angajament fizic, puţine ocazii de poartă, dar cred că un joc cu ritm. Nu e un obiectiv al nostru, neapărat, să-i chinuim pe Poli, obiectivul e să ne vedem de jocul nostru şi să realizăm lucruri care să ne aducă câştiguri din punct de vedere sportiv. Având în vedere că am câştigat împotriva unei formaţii de nivel superior suntem foarte foarte mulţumimiţi. Plus că am reuşit pe multe momente ale jocului să dominăm şi să ne impunem jocul. Nu am intenţionat să jucăm mai defensiv (rep. 2), diferenţa a fost că Poli probabil plecând de la rezultat a încercat să pună presiune şi atunci noi a trebuit să facem pasul în spate.
Noi suntem la momentul acesta matematic în play-off, sperăm să terminăm în fruntea clasamentului, după care în semifinale şi finale să scoatem cât mai mult. Noi, prin pregătire, prin joc, o să încercăm să facem tot ce putem să câştigăm pe teren”.
Jurnalist, scriitor, editor, terapeut

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Mario a fost ucis și îngropat de colegii săi din invidie! Crimă produsă cu bestialitate de 3 minori cu vârste de 13 și 15 ani
Compania Pfizer îi cere României 564 de milioane de euro pentru cele 29 de milioane de doze de vaccin pe care nu le-a mai cumpărat
”Iertați-mă, părinte, n-am putut veni azi la Biserică. Am plătit 6 milioane pe pastile.” Drama bătrânilor din România
Apel umanitar de la preotul Damaschin: „Copiii noștri îngheață în case iar noi rămânem fără lemne!”
Un cetățean indian a salvat o fetiță de 5 ani din lacul înghețat din Parcul Romanescu, Craiova
Aurelian Cotinescu: Pensiile magistraților amânate de CCR. România poate pierde 230 de milioane de euro din PNRR.
SPIRITUALITATE
Luna nouă în Capricorn: Învățăm să stabilim limite, nu doar cu ceilalți, ci și cu noi înșine
BOR plătește impozite conform legislației în vigoare
De 26 ani săvârșim Boboteaza în staţiunea Straja alături de sute de turişti
Ce să eviți în ultima zi a anului
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Urogynecological Physiotherapy – What It Is and Who It Helps
Inteligența Artificială și reforma sistemului de sănătate, în dezbatere la CCIA Timiș
Cabinele de sauna cu infrarosu: beneficii, functionare si de ce sunt tot mai populare
Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) a publicat lista serviciilor de care beneficiază de la 1 ianuarie 2026 persoanele înscrise în programele naționale de sănătate
19 dureri cronice care sunt legate de stările emoționale
LipoCurcumin – când biodisponibilitatea schimbă complet valoarea biologică a curcuminei
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Curs Coafor Acreditat în TÂRGOVIȘTE. Înscrie-te acum și devino Hairstylist profesionist!
Color the Village ajunge în Macedonia!
Hora Unirii în Straja și Pasul Vâlcan