De ce am eșuat lamentabil la capitolul educație…

Am luat decizia să deschid cutia Pandorei, cu riscul a o lua mai rău decât Mircea Badea în ring. Asta pentru că ieri cineva a scos de la naftalină un articol în care o reprezentantă Consiliului Elevilor (sincer nu mai știu de unde) după o analiză profundă a situației abandonului școlar din România a ajuns la concluzia că acesta se datorează nedecontării abonamentelor pentru transportul local al elevilor. Mi-am amintit instantaneu de afirmațiile de anul trecut ale unui alt lider, de data asta al studenților, care soma guvernul să nu îngrădească „dreptul” studenților la călătorii nelimitate pe CFR. Mulți cer drepturi indiferent de rezultate, indiferent de domeniu, necondiționat și nelimitat. Pe lângă ei alte zeci de categorii sociale cer drepturi, dar nimeni nu vorbește de obligații.

Și am realizat că noi, ca societate, am eșuat lamentabil la capitolul educație. Am crescut și educat o generație de pomanagii, de neajutorați, de iresponsabili. Am învățat o întreagă generație să stea cu mâna întinsă, în loc să caute soluții pentru problemele cu care se confruntă.

Revenind la punctul de la care am pornit, la comentariul meu în spuneam că nu cred că din cauza celor 50-60 de lei ai unui abonament pe transportul local, abandonează elevii școala. Cineva m-a luat la zor că un abonament de la sat la oraș este 100 de lei și când ai 3-4 copii…

Și acum revin la cutia Pandorei. Unde este responsabilitatea ta de părinte? Venirea pe lume a unui copil este cea mai mare bucurie și împlinire a unui om, doar dacă suntem pregătiți să primim acest copil în viața noastră. Trebuie să fim pregătiți spiritual și material să aducem pe lume un copil. (Văd deja flăcări ieșind pe nări). Cred că înainte de a-l aduce pe lume trebuie să ne analizăm situația foarte bine:

Putem să îi asigurăm un acoperiș deasupra capului?

Avem mijloacele necesare să îi punem mâncarea pe masă?

Putem să îi asigurăm cele necesare pentru școală?

Suntem gata să îi oferim timpul necesar pentru a se dezvolta armonios și sănătos?

Dacă nu putem răspunde cu un DA clar la toate aceste întrebări, eu cred că nu ar trebui să aducem pe lume copii. (Văd iarăși cum se sare în sus de revoltă). Mulți vor spune că statul trebuie să asigure învățământul gratuit. Perfect adevărat. Dar acest stat, în goana lui după putere și voturi, a uitat să facă niște analize serioase ale propriilor sale posibilități, ale impactului pe care promisiunile și pomenile le au asupra individului și a colectivității pe termen lung.

Învățământ gratuit ar trebui să însemne școli corespunzătoare, din toate punctele de vedere, manuale gratuite, bine realizate și gândite de adevărați specialiști, cadre didactice bine pregătite și bine plătite, mijloace didactice conforme cu nevoile copiilor, programe, adaptate la nevoile societății. Restul, transport, haine, mâncare, rechizite sunt de datoria părintelui. Pentru că atunci când a adus pe lume acel copil și-a asumat răspunderea pentru el.

Știu!!! În America copiii sunt luați de la poartă de autobuze școlare…

Da! Dar în Danemarca educatori special plătiți vin la poartă, preiau copiii și îi duc pe jos la grădiniță sau școală. În Japonia copiii călătoresc de mici cu transportul în comun, plătit de părinți.

Noi, pentru că nu am avut curajul de a pune piciorul în prag acum 30 de ani, pentru a construi o societate sănătoasă economic și moral, am intrat într-un cerc vicios din care nu vom ieși decât printr-un proces foarte dureros.

Am dat scutiri „revoluționarilor”, au urmat pensionari, studenți…Am dat pensii speciale parlamentarilor, au urmat magistrații… Am micșorat vârsta de pensionare la anumite categorii ajungând să scoatem la pensie oameni la 40 de ani (noaptea minții). Am permis cumul de funcții și am ajuns să avem parlamentar care este și profesor universitar și administrator de firmă și avocat și… Sau avem director la o firmă, contabil la alta, membru în consiliul de administrație la a treia și vânzător la McDonald’s (exagerez acum) ….

Am dat ajutor social pentru că a fost mai ușor decât să creăm locuri de muncă. Am distrus industria pentru că a fost mai ușor să importăm. Am distrus agricultura pentru că a fost mai ușor să încasăm comisioane de pe la unii care ne-au vândut mizeriile lor. Am vândut tot ce se putea vinde ca să scăpăm de grijă administrării lor.

Am învățat, în schimb să ne plângem unii de alții la porți străine, să stăm cu mâna întinsă la pomana altora că să dăm pomană alor noștri.

Cred că trebuie să reînvățăm să ne asumăm răspunderea pentru propriile noastre vieți. Să ne analizăm foarte bine perspectivele, să ne luăm destinele în mâini și cel mai important să ne resetăm prioritățile.

Am să închei cu o scurtă poveste:

Stăteam într-o zi la rând la un magazin. Cu vreo două persoane în fața mea o tânără familie cu un copil de vreo trei ani. Aveau coșul plin. Fel de fel de alimente. Bravo lor! mi-am zis eu…până au apărut două peturi de bere și o sticlă de vodcă. Ei!…treacă…Sunt tineri…mai trebuie să se distreze. Am uitat să vă spun că cel mic cerea întruna ceva bun. Am așteptat în zadar să apară din coș ceva fructe, ceva bun pentru el. Nimic. Ei! Mâncarea era și pentru el. Poate că atâta puteau lua acum. Plătesc cu tichete de masă. Dar…. vânzătoarea întreabă dacă mai doresc ceva. Desigur. Două pachete de țigări…40 de lei. Eu simt că leșin și încep să calculez ce poți cumpăra cu 40 de lei…cel mic continuă să ceară ceva bun…În sfârșit! Mama îi cumpără…O bomboană pe băț…de 1 leu. Foarte tare. Sunt sigură că acei părinți vor striga în gura mare pentru mărirea alocației, decontarea abonamentelor, bani de rechizite, de…de…

Toți vrem să primim ceva, dar câți dintre noi suntem dispuși să facem ceva pentru ceea ce vrem să primim?

Trăim într-o societate bolnavă cu valori răsturnate și eronate. Avem tăria și curajul să o schimbăm?