Geo Badea, Salvamontist: Să fim realiști, nu putem lua pușca la spinare și să ne apucăm să-i stîrpim cu nemiluita

Geo Badea, salvamontist, alpinist si profesor de geografie, a transmis un mesaj cu privire la modul in care este abordată problema ursilor si propune cateva soluții pentru o bună convietuire alaturi de aceștia:

“DANSÎND CU URȘII

Zilele acestea, întreaga opinie publică a fost înfierbîntată în urma celor întîmplate pe Valea Jepilor. Desigur, momentul a fost prielnic tuturor să iasă la rampă cu păreri din cele mai năstrușnice, unele chiar delirante. Specialiști care s-au trezit peste noapte că știu ce trebuie făcut la întîlnirile cu fiarele pădurii. Este adevărat că printre ei au fost și minți mai luminate, ale căror pilde ar ajuta la diminuarea fenomenului.

Personal, aș prefera să evaluez mai rezervat lucrurile, ținînd cont de faptul că în toți acești ani de cînd tot merg pe munte, am călcat urma ursului în repetate rînduri. Vreau să precizez încă de la început, că nu am avut și sper să nu am ocazia de a-l întîlni frontal. Au fost, întradevăr, cîteva întrevederi tangențiale, care s-au finalizat prin ignorare reciprocă, ultima dată fiind nu demult, chiar ziua în amiaza mare, în timp ce filmam o emisune pe Valea Sugări din Bucegi.

Este foarte complicat de analizat situația întamplată și cu atît mai mult, de a formula culpe. Putem găsi soluții, dar asta numai prin temei legal, nu la nervi sau la necaz, cum avem obișnuință.
Există o tradiție la noi în a rezolva permanent efectul, fară să analizăm cauza și asta se vede peste tot în societete. Au fost situații similare cînd oamenii au picat pradă, și asta nu demult, chiar cîinilor fără stăpîn, iar noi nici acum n-am soluționat problema.
În pădurile patriei, numărul urșilor se învîrte în jurul cifrei de 8000 de exemplare. Din acest număr, la mai bine de 90% nu le vedem blana. Trăiesc departe de habitatul uman, în sălbăticie. Prin urmare, în România problema o reprezintă, cu aproximările de rigoare, numai 10% din totalul național, adică numai speciile care trăiesc în semisălbăticie.

Pe scurt, urșii care nu-și mai găsesc locul în pădure decît pentru odihnă, hrana încercînd să și-o procure din cu totul alte surse: gunoaie, vite (cînd au chef de vînat), fructe, hrană oferită din “mila unor oameni generoși”, iar uneori, însuși omul îi pică pradă.

Să fim realiști, nu putem lua pușca la spinare și să ne apucăm să-i stîrpim cu nemiluita, cum susțin unii. În primul rînd pentru că nu putem fizic.
Cu toții ne gîndim, care ar fi metodele “stopării” acestui fenomen, care nu este singular în țara noastră?
Un lucru este cert, nici nu-i poți lichida în masă, dar nici nu-i poți lăsa să umble pe străzi sau prin curțile oamenilor. Cît despre statul nostru acasă, nici nu încape vorbă. În actul creației a fost scris și umblatul pe coclauri, indiferent de riscuri.
Ce soluții avem la îndemînă?

Păi în primul rînd să facem și noi ce au făcut alții din țări mai inspirate, care se confruntă cu situații similare și care au reușit să diminueze considerabil fenomenul:

– Crearea unui cadru legislativ care să permită intervenția imediată în situații de criză;

– Să oprim cu desăvîrșire hrănirea animalelor sălbatice, care de multe ori, le face mai mult rău, decît bine;

– Plasarea “urșilor fără stăpîn” în spații special amenajate, de zeci de hectare, asemănătoare zimbrăriilor;

– Amplasarea de panouri informative, pentru ca toata lumea să știe și să și asume ce are de făcut în cazul în care întîlnește animal sălbatic de pradă;

– Păstrarea stării de calm, atunci cînd avem impact vizual cu animalul;

– Să avem în dotare în permanență un spray special;

– Să ținem la distantă de corturi și în zone specific amenajate, alimentele;

Desigur, lista poate continua și sunt convins că sunt oameni mult mai avizați decît mine care au și alte căi de vindecare.
Prin urmare, în cazul de față, nu este de vină nici omul și nici ursul, pentru cele întîmplate. Aceste interferențe, care nu se petrec de ieri de alaltăieri, există de ani de zile și vor mai fi cît o să umblăm pe aceste tărîmuri.

Avem o conviețuire de milenii cu mediul sălbatic. Este adevarat, avem la îndemînă și alte metode, mai neortodoxe, dar acestea vin cu riscuri și dezechilibre greu de evaluat.”

Oficial Media

Distribuie acest articol Oficial Media