Sâmedru- noaptea focului sacru si ziua soroacelor

Pentru comunităţile păstoreşti, noaptea de 25 octombrie are însemnătatea pe care o are Revelionul pentru noi. Stâlp de hotar între cele două anotimpuri pastorale, în această zi sunt celebrate moartea şi renaşterea lui Sâmedru, divinitate de origine indo-europeană, protectoare a tagmei păstorilor. În imaginarul popular acesta apare, asemenea lui Sângiorz, purtând cheile vremii la brâu, urmând ca de ziua lui să închidă vara cu o cheie iar cu cealaltă să deschidă iarna. 

În această noapte, pe un rug format din mai multe straturi de cetină se înalţă un brad “cât turla besericii de mare”, apoi se aprinde ca o torţă spre cer.  Bătrânii spun că anul ce vine va fi cu atât  mai bogat, cu cât focul se va înălţa mai aproape de cer. Focul este proiecţia Soarelui pe pământ, simbolul sacru al energiei vitale, al inimii, al puterii de zămislire. Este flacăra vieţii, purtător al luminii spirituale. “Hai la focul de Sâmedru!”, este mai mult decât un îndemn, este chemarea care spintecă noaptea şi îi obligă pe oameni să împlinească rânduiala. Femeile împart pomeni de sufletul morţilor, copiii aleargă în jurul focului, formând cercuri apotropaice, bărbaţii aruncă tăciuni aprinşi peste grădini, într-o străveche invocare a astrului ce se pregăteşte să intre în iarnă. Vine apoi “Hora lui Sâmedru”, dans circular, solar, care deschide marea petrecere prin care oamenii intră în marea iarnă pastorală.

Ceremonia urmează acelaşi scenariu violent al morţii şi renaşterii divinităţii îmbătrânite la sfârşit de an. Astfel, Sâmedru, asemenea Zeului-An, este nemuritor prin regenerare ciclică. Dacă în noaptea de 24 decembrie se arde un butuc în vatră, substitut al lui Crăciun, zeu solar autohton ale cărui moarte şi renaştere sunt sărbătorite în apropierea solstiţiului de iarnă, în noaptea de Sâmedru este incinerat un brad, arborele sacru al românilor, prezent în toate ritualurile de trecere. În spiritualitatea tradiţională românească bradul este elementul vegetal ce guvernează întreaga viaţă a ţăranului. Bradul de naştere, de nuntă sau de înmormântare, bradul dat de pomană sau bradul “de judecată”, bradul de “spovadă” sau “bradul cosmic”, adevărat axis-mundi ce face legătura între pământ şi cer, sunt doar câteva dintre ipostazele care îi atestă sacralitatea. Bradul apare şi în legende, basme, poveşti, balade, colinde, proverbe, strigături, fiind un adevărat laitmotiv vegetal al fondului mitologic străvechi al românilor.

Când focul se potoleşte, copiii sar peste el pentru a fi feriţi de boli, iar feciorii pentru a-şi dezlega cununiile. Fetele de măritat îl invocă şi îl vrăjesc pentru a fi iubite de cine vor ele “Cum sar scânteile din jăratic, aşa să scânteie şi inima lui…”

În unele sate se aprind focuri în crucile drumurilor, la hotare, pe malul apelor, precum şi în toate locurile în care ar putea sălăşlui duhurile necurate. Acest obicei atestă faptul că, pe lângă priveghiul ritualic despre care am vorbit, există credinţa că la Sâmedru cerul se deschide şi sufletele morţilor se întorc acasă, unele dintre ele putându-se preschimba în strigoi, moroi, vârcolaci… Din acest motiv, este obligatorie atât prezenţa focului ca element purificator şi apotropaic în zonele consacrate ca fiind vulnerabile, cât şi împărţirea ofrandelor pentru Moşi în sâmbăta ce precede sărbătoarea Sâmedrului.

De Sâmedru încă se mai organizează cele mai importante târguri, iarmaroace şi serbări ale toamnei. În marile oraşe, până la începutul secolului trecut, chiriaşii reînnoiau sau încheiau contractele cu proprietarii în această zi. Cronicile vremii vorbesc despre adevărate exoduri ce porneau din periferiile oraşelor, străbăteau centrul şi se îndreptau spre alte locuri, tot mărginaşe, unde traiul era mai ieftin. Pentru oamenii satelor, 26 octombrie era “Ziua Soroacelor”, zi în care, respectându-se reguli nescrise străvechi, se puneau la cale adevărate schimburi economice cu vecinii de hotar, se făceau noi învoieli între ciobani, se dădea socoteala pentru cele vechi… Astfel, împlinirea sorocului putea fi prilej de veselie dar şi de ceartă: “La Sângeorz se încaieră câinii, la Sâmedru se bat stăpânii”.

jurnalul.ro

Oficial Media

Distribuie acest articol Oficial Media