Oficial Media

Echipa unui ziar nu este formata doar din redactori, ci mai ales din cititorii săi!

Cu cine va juca campioana Dâmboviței la barajul de promovare în Liga a 3-a

Petrolul Ploiesti

Federația Română de Fotbal a stabilit astăzi, 31 mai, programul jocurilor de baraj pentru promovarea în Liga a 3-a.

Jocurile se vor desfășura în sistem eliminatoriu, tur-retur, și vor luat parte 42 de campioane județene. Meciurile sunt programate pe 17 iunie, prima manșă, și 24 iunie, a doua manșă. Campioana Ligii a 4-a din Dâmbovița va întâlni campioana județului vecin, Prahova.

Șanse mici de promovare

Astfel, Recolta Gura Șuții sau Dentaș Tărtășești, cele două echipe care se luptă pentru câștigarea campionatului județean ar urma să joace cu Petrolul Ploiești. Așadar, șansele sunt mici, întrucât formația antrenată de Octavian Grigore a mărșălui în Liga A prahoveană, unde a devenit campioană cu etape bune înainte de finalul sezonului. De altfel, Petrolul nu a suferit nicio înfrângere, având 21 de victorii și trei remize.

Distribuie acest articol Oficial Media
Share