Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane Deva, cu sprijinul Consiliului Judeţean Hunedoara, în colaborare cu Muzeul Național de Istorie a României București și Primăria Comunei Vețel, organizează expoziția Micia- Arc peste timp.
Vor fi prezentate publicului vizitator diverse artefacte, descoperite în cadrul cercetărilor arheologice desfășurate de-a lungul timpului în situl arheologic Micia, precum și alte informații istorice, legate de acest sit.
” Sunt expuse 82 piese arheologice și panouri informative amplasate în sala special amenajată la Casa de Cultură a localității Vețel și în vecinătatea amfiteatrului roman, existent în partea nordică a sitului Micia.
Colectivul de cercetare științifică și autoritățile locale implicate doresc astfel o îmbunătățire a vizibilității importantului centru din epoca romană, de pe Valea Mureșului și, în egală măsură, conștientizarea comunității cu privire la valorile cultural-istorice din arealul Comunei Vețel”, a declarat arheolog dr. Marius Barbu din cadrul Muzeul Civilizației Dacice și Romane Deva.
La organizarea acestei manifestări culturale și-au dat concursul specialiști din cadrul Muzeului Civilizației Dacice și Romane Deva și Muzeul Național de Istorie a României, București.
Vernisajul expoziției va avea loc miercuri, 27 noiembrie 2019, ora 12.00, la sediul Primăriei Comunei Vețel, jud. Hunedoara.

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Mașinile utilizate pot fi vândute doar după ce au primit Cartea de Identitate a Vehiculului, eliberată de Registrul Auto Român
Bă, Rogobete, și pe Isus l-ați răstignit, că nu s-a supus autorității voastre!
Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a sesizat Parchetul pentru a bloca organizarea unei conferințe care vorbea de efectele adverse ale vaccinului Covid-19
România se va confrunta cu un adevărat tsunami legat de pensii în doar câțiva ani
Un cuplu din Gorj și-a vândut bebelușul de 3 săptămâni pentru o mașină
Aurelian Cotinescu: Ce prevede reforma pensiilor magistraților
SPIRITUALITATE
Canonizarea Sfântului Ardealului Arsenie Boca pe 28 noiembrie la PRISLOP
Cea mai puternică erupție solară din 2025. Cum ne va afecta pentru următoarele zile
Calităţile profesionale, inteligenţa şi talentul nu sunt cele mai importante lucruri la un om
Calugarul Simeon de pe muntele Athos, sfaturi pentru pacea sufletului
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Terapia de substituție hormonală aprobată de FDA. ”După 20 de ani de frică și confuzie, știința învinge, în sfârșit”
Intervenție timpurie pentru reducerea mortalității și morbidității infantile
Un sistem medical mai bun se bazează pe încredere și colaborare
CBD pentru seniori: Beneficii și precauții
Este eficientă o consultație dermatologică online pentru acnee severă?
Menopauza: etape, simptome și metode naturale de susținere a organismului
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
De ce merită să alegi toalete portabile pentru camping și rulotă
Lucrări în desfășurare la două investiții majore din Moreni, verificate de președintele CJD, Corneliu Ștefan
Centrala de la Paroșeni a fost repornită după finalizarea lucrărilor de remediere și verificare tehnică