Multitudinea de fotografii “happy” pe care le vedem pe rețelele de socializare, ar putea crea percepția că alții sunt mai fericiți decât noi. Problema și mai mare este că fiecare dintre noi ar putea să creadă același lucru despre celălalt, când de fapt și în realitate, lucrurile să nu stea chiar așa.

În opinia profesoarei de yoga Dana Țupa, acest paradox se întâmplă deoarece oamenii își construiesc așa-zise standarde ale fericirii și își compară în mod involuntar, de multe ori, fericirea lor cu a celor din jur. Adeoseori, putem ajunge să credem că alții sunt mai fericiți decât noi pentru că au ceea ce noi nu avem, fie că este vorba de copii, căsnicii, că sunt angajați sau liber profesioniști, comparativ cu noi, că ne-am născut în România și nu într-o țară cu standarde mai înalte de civilizație, etc.
“Atunci când încercăm să dăm o formă materială iubirii și să o plasăm pe o scară de valori, nu mai putem vorbi de fericire, ci de standarde. Standardele nu ne oferă niciodată fericire, ci ne aduc mai multe dorințe și nevoi. Vom deveni dependenți de standarde, iar cu cât vom căuta pseudo-fericirea prin satisfacerea nevoilor cotidiene, cu atât mai mult creăm premisele de a ne afunda în nefericire. Marii maeștri ai Planetei, începând de la Iisus, Mahomed sau Buddha, au înțeles secretul fericirii, iar acela este independent de nevoile lumești. Marii maeștri spirituali au înțeles că fericirea este o stare de beatitudine, pe care ne-o putem induce prin cultivarea recunoștinței și a liniștii din viața noastră, a unei practici spirituale constante și a dorinței constante de a evolua pe plan personal, nu doar profesional”, explică Dana Ţupa, fondatoarea PURNA Yoga Academy – prima şcoală de yoga din România acreditată de Yoga Alliance International din Statele Unite.
Cum putem cultiva fericirea? Două exerciții simple, care ne pot îmbunătății radical viața, în scurt timp.
1. Exerciţiul recunoştinţei. Practicat zilnic de milioane de oameni de pe planetă, exercițiul recunoștinței este perfect pentru a-ți începe ziua, aducând la suprafața conștientului, DE CE-urile pentru care simțim sau am putea simți din ce în ce mai multă mulțumire în viața noastră.
“Mintea obișnuită se gândește mereu la ceea ce crede că îi lipsește pentru a fi fericiți, însă sufletul nostru nu are nevoi, el este însuși fericirea. Din cauză că ne axăm atenția mult prea mult pe rațiune și mai puțin pe sentimente pure, nu ne putem auzi inima atunci când ne spune că este fericită așa cum este și că aceea este starea ei naturală. Ca să nu uităm niciodată darurile minunate cu care am fost înzestrați, putem face o listă a lucrurilor pentru care suntem recunoscători, iar percepția noastră falsă se va fi schimbat într-o clipită. Sunt milioane de lucruri pentru care am putea fi recunoscători zilnic: pentru că putem merge, vorbi, auzi, vedea, pentru că avem o familie care ne iubește, pentru că avem un cămin, un loc de muncă, pentru că afacerea noastră merge mai bine ca anul trecut, pentru că avem prieteni, pentru oamenii pe care îi putem ajuta zi de zi, pentru sănătatea noastră și a copiilor noștri, sau pentru că viața ne forțează să învățăm lucruri noi, în procesul autodepășirii și evoluției etc.”, explică profesoara de yoga Dana Ţupa.
2. Lista cu lucrurile fericite. În fiecare seară, profesoara yoga ne recomandă să identificăm cel puţin un lucru care ne-a adus fericirea în ziua tocmai încheiată. Cel mai dificil va fi atunci când încheiem o zi grea, dar chiar și atunci va fi necesar să găsim cel puțin un motiv sau situație, care ne-a adus măcar mulțumire profundă, dacă nu fericire. Acest exercițiu este diferit de cel al recunoștinței, care ne face conștienți de cele ce avem deja și se focalizează pe capacitatea noastră de a găsi resurse optime chiar și în situații dificile de viață, de a cultiva constant o stare de mulțumire și de bine interior.
“Cele două exerciții sunt absolut simple și extrem de eficiente. Practic, dacă nu avem la dispoziție sau nu dorim să alocăm timp meditației, putem face toate acestea în timp ce ne îmbrăcăm să mergem la serviciu, ne facem duș, sau pur și simplu, atunci când ne pregătim cina”, conchide profesoara de yoga Dana Țupa.
Dana Ţupa este Expert Yoga Teacher acreditat la Yoga Alliance International USA cu cea mai înalta calificare, E-RYT500. Este şi Fondatorul PURNA Yoga Academy, prima şcoală de yoga din România acreditată la acelaşi for internaţional, şcoală care a scos, în 2014, primii instructori yoga din România, acreditaţi internaţional. A participat la multiple cursuri yoga pe diferite ramuri (Hatha, Kriya, Kundalini, Pranayama, Yantra, Laya, Nidra Yoga), alături de profesori şi maeştri din România şi din străinătate (Thailanda, Elveţia, Italia, UK, India, Turcia). Este master NLP, a studiat Strategic Interventions, cu Tony Robbins şi Chloe Madanes. A urmat cursuri de Vipassana în Chiang Mai, Thailanda, participând şi la seminarii cu Dalai Lama în Elveţia şi India. A susţinut cursuri de yoga şi seminarii, atât în Romania, cât şi în Thailanda, cel mai de succes dintre ele, considerându-l a fi, Yoga Scopului, un mix de tehnici yoga foarte puternice, NLP, meditaţie şi vizualizare.
EXCLUSIVE BREAKING NEWS
„Atmosfera sfârșitului unei domnii”: Gheorghe Piperea asupra moțiunii de cenzură împotriva lui von der Leyen
Furtună devastatoare în Sinaia: Vântul a smuls acoperișuri, a doborât copaci și a blocat traficul
Partidul AUR a fost amendat cu 25.000 de euro pentru nerespectarea datelor cu caracter personal
Un ciclon mediteranean ar putea lovi România și Bulgaria dupa data de 9 iulie
Sinteza zilei. Cele mai importante evenimente naționale și internaționale, 3 iulie 2025
Feribot scufundat în Bali, Indonezia. La bord se aflau 65 de persoane, 6 oameni au murit
SPIRITUALITATE
Povestea incredibilă e medicului Ioan Boilă. Cum a reușit să trateze gratuit mii de oameni încă din anii 90
Sfaturi de viață de la Dr. Ioan Boilă: „Omul nu e doar un trup bolnav, ci un suflet care suferă”
Cum poți purifica energiile din locuința ta pas cu pas?
Proverbe japoneze. Fără oameni simpli, nu există oameni mari
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Cum influențează stresul sănătatea mintală și fizică?
De ce scade producția de colagen odată cu înaintarea în vârstă și cum poți contracara acest proces
Cum te poate ajuta masajul feței și al gâtului în prevenirea bolilor neurodegenerative precum Alzheimer
Tratamente complementare și remedii naturale în sprijinul celor care luptă cu cancerul
Ziua Internaţională de Luptă Împotriva Abuzului şi Traficului Ilicit de Droguri
”O spun clar și ferm: toleranță zero pentru fraudarea concediilor medicale!”
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
“Fermierii au dreptul să fie parteneri egali, nu să fie simpli executanți ai unor directive europene!”
Sadova Veche devine gazda unei experiențe gastronomice autentice, cu un producător susținut de „Produs în Banat”
Tentativă de fraudă online în numele Societății de Transport Public Timișoara