În acest an, Ruga Timișoarei și ziua dedicată minorităților se întâlnesc sub același
„acoperiș” – Banatica, eveniment care se va desfășura în perioada 10-12 septembrie și care este organizat în parteneriat cu Arhiepiscopia Ortodoxă a Timișoarei.
Vor fi trei zile de activități diverse: de la expoziții, teatru, muzică, degustări de
produse tradiționale, ateliere de dansuri și instrumente populare, parade ale
costumelor specifice, spectacole folclorice cu soliști îndrăgiți, la mult așteptatul joc de rugă, în compania Ansamblului Timișul.
Toate sunt menite să retransmită importanța folclorului, care, atunci când este în
forma sa pură, stă la rădăcina celor mai valoroase forme de expresie culturală.
Parteneri media: Radio Timișoara, TVR Timișoara și Kiss FM
Parteneri: Asociaţia Dacia Capta, Uniunea Sârbilor din România, Societatea
Makedon-Armână, Asociația Comunitară pentru Banat,
Comunitatea Evreilor, Forumul Democrat al Germanilor din Banat,
Uniunea Bulgară din Banat, Uniunea Ucrainienilor din România –
Filiala Timiş, Centrul de Resurse pentru Regenerarea Urbană,
Comunitatea slovacă din Butin
Jurnalist, scriitor, editor, terapeut

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Consumul de creier uman și boala Kuru: istorie și știință
Avocatul Poporului: Ni se cere să suportăm costul unei zile de boală, deși contribuim lunar la sistemul de asigurări sociale
Șoc în Franța! 10 bărbați au drogat și violat un băiat de 5 ani adus chiar de tatăl său la o petrecere de gay
Mălăieș are 11 joburi, nici el nu știe unde mai lucrează. Românii fac foamea și frigul în casă
Lista oamenilor influenți din dosarele Epstein. De la Elon Musk la fostul prinț Andrew
Strigăt de ajutor pentru Adelin Sabin – o luptă contracronometru pentru viață
SPIRITUALITATE
Parohia din Bărbăteni- Lupeni inclusă într-un proiect național al BOR
Luna nouă în Capricorn: Învățăm să stabilim limite, nu doar cu ceilalți, ci și cu noi înșine
BOR plătește impozite conform legislației în vigoare
De 26 ani săvârșim Boboteaza în staţiunea Straja alături de sute de turişti
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Carmen Holban a votat pentru dreptul pacientului la a doua opinie medicală decontată de CNAS
”Prin comunicare și dialog, pot fi identificate soluții concrete pentru îmbunătățirea sistemului de sănătate„
Una din cinci persoane din UE se află expuse riscului de sărăcie sau excluziune socială
Grija pentru mobilitatea ta – cum îți susții articulațiile pentru o viață activă și echilibrată
Consumul de creier uman și boala Kuru: istorie și știință
Servicii dermatologie Pitesti – abordare medicala moderna pentru sanatatea pielii
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Carmen Holban a votat pentru dreptul pacientului la a doua opinie medicală decontată de CNAS
În „Anul Iancu de Hunedoara”, imaginea marelui erou domină centrul oraşului
Oamenii de știință regândesc modul în care interacționează vulcanii și faliile Pământului