Un protocol de colaborare va fi semnat între Primăria Municipiului Timișoara, Poliția Locală Timișoara și Garda Națională de Mediu – Comisariatul Județean Timiș, acesta vizând depistarea celor care transportă și depozitează ilegal deșeuri pe raza municipiului, formând depozite clandestine.
„În Timișoara, doar în acest an, am identificat peste 500 de depozite clandestine de deșeuri, acest fenomen luând amploare în ultimii ani. În urma semnării acestui protocol, polițiștii locali, împreună cu comisari ai Gărzii de Mediu și angajați ai Serviciului de Salubritate din cadrul Primăriei Municipiului Timișoara vor putea desfășura acțiuni comune de prindere a celor care transportă și abandonează gunoaie pe domeniul public. Astfel, pe lângă amendă, se va putea confisca și mașina folosită la transportul ilegal de deșeuri. Cu toții ne dorim un oraș curat, iar aceste acțiuni comune vor putea pune o frână serioasă fenomenului de abandon al deșeurilor”, a declarat primarul Timișoarei, Dominic Fritz.
Protocolul este necesar întrucât Garda Națională de Mediu are competențe în aplicarea legislației naționale, Direcția Poliția Locală Timișoara are competențe în aplicarea unei părți a legislației naționale și a actelor normative locale, iar Serviciul Managementul Deșeurilor și Salubritate gestionează activitatea de salubrizare în Timișoara. Astfel, în urma semnării acestui protocol se va putea aplica legislația completă în domeniu pentru stoparea fenomenului de abandon al deșeurilor.
Aprobarea acestui protocol va fi dezbătută în următoarea ședință de plen a Consiliului Local Timișoara.

Jurnalist, scriitor, editor, terapeut
EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Cum să îți construiești un fond de urgență eficient? Pași și sfaturi practice
Proiecte de reducere a populației lumii – Află cum s-ar putea realiza
Trump se teme de scurgerea de informatii – spioni la nivel inalt
Șapte lucruri pe care nu le știi despre păstrarea unui război – Visul afaceriștilor
Reacțiile oficialilor ruși la posibila furnizare de rachete Tomahawk Ucrainei – o linie roșie traversată?
Trump autorizează lovituri cu rază lungă de acțiune împotriva Rusiei – o schimbare în strategia SUA față de Ucraina
SPIRITUALITATE
Calugarul Simeon de pe muntele Athos, sfaturi pentru pacea sufletului
Sfântul Gherasim, tămăduitor de boli și suferințe
Cine sunt îngerii întrupați și care este scopul lor
Lev Tolstoi: Iubirea se dezvoltă prin suferință și auto-cunoaștere
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Sănătatea mintală nu mai poate fi separată de mediul digital iar hiperconectivitatea a devenit o nouă condiție socială
Aurelian Cotinescu – Computer tomograf (CT) și RMN în cadrul Spitalului Orășenesc Găești
CAMPANIA ”VIAȚĂ PENTRU MAREA FAMILIE DE PACIENȚI” ȘI STILUL DE VIAȚĂ SĂNĂTOS
Tema acestui an este : Sănătatea mintală în situații de urgență umanitară
Lansarea coaliției „București – HPV Free City”
Top 5 suplimente pentru o digestie sănătoasă
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Târgoviștenii pot scăpa de penalitățile la taxe și impozite dacă își achită restanțele până la 31 octombrie 2025
Nu mai accepta să te supui, dacă nu te simți bine în familia ta
Care sunt caracteristicile unei familii toxice. Control excesiv, manipulare, lipsa de empatie