Muzeul Național de Artă are bucuria de a anunța deschiderea expoziției internaționale ”Aripa secretă”, în fapt un complex artistic format din pictură, sculptură, instalații, desene și multă, multă poezie. Organizată de Galeria Triade și curatoriată de Maria Rus Bojan, expoziția se înscrie în cea de-a patra Bienală Art Encounters, intitulată ”Our Other Us” / Al Nostru Celălalt Noi.
Pornind de la metafora ”aripii secrete” din volumul de versuri al Marianei Marin, lucrările au fost astfel selectate și panotate încât să propună un crenel salvator al poeziei și poesis-ului de dincolo de imagine. Pariul întregului eveniment expozițional este acela de a pune în valoare dialogul vizualului cu arhitectura sa internă, spirituală și inefabilă, de a transmite cu mijloacele artelor plastice, rostul poeziei ca ”aripă secretă” cu care putem spera să evadăm din cotidian. Cele peste 100 de lucrări sunt roadele muncii a 32 de artisti belgieni, francezi, germani, olandezi, români, suedezi, nord și sud-americani, asiatici de toate vârstele, abordând toate mijloacele de exprimare. Descoperim astfel mini lucrări ce interpretează cunoscute opere literare dar si o amplă instalație de ceramică imaginând o mulțime de cărți, texte suprapuse peste pictură sau fotografii din registrul salvator al ”aripii”.
Expoziția este susținută de: Centrul de Proiecte al Municipiului Timișoara, Administrația Fondului Cultural Național, European ArtEst Foundation London, Ambasada Regatului Țărilor de Jos la București, Consiliul Județean Timiș, LC Foundation, Galeria Plan B, grup Transilvae și MB Art Agency Amsterdam.
Vernisajul expoziției va avea loc online, fiind transmis live pe pagina de facebook a Fundației Triade. Expoziția va putea fi vizitată în concordanță cu reglementările anti-COVID 19 în vigoare: prezentarea unui certificat de vaccinare sau a rezultatului negativ al unui test recent, cu masca purtată regulamentar și dezinfectarea la intrare.
Jurnalist, scriitor, editor, terapeut

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Mario a fost ucis și îngropat de colegii săi din invidie! Crimă produsă cu bestialitate de 3 minori cu vârste de 13 și 15 ani
Compania Pfizer îi cere României 564 de milioane de euro pentru cele 29 de milioane de doze de vaccin pe care nu le-a mai cumpărat
”Iertați-mă, părinte, n-am putut veni azi la Biserică. Am plătit 6 milioane pe pastile.” Drama bătrânilor din România
Apel umanitar de la preotul Damaschin: „Copiii noștri îngheață în case iar noi rămânem fără lemne!”
Un cetățean indian a salvat o fetiță de 5 ani din lacul înghețat din Parcul Romanescu, Craiova
Aurelian Cotinescu: Pensiile magistraților amânate de CCR. România poate pierde 230 de milioane de euro din PNRR.
SPIRITUALITATE
Luna nouă în Capricorn: Învățăm să stabilim limite, nu doar cu ceilalți, ci și cu noi înșine
BOR plătește impozite conform legislației în vigoare
De 26 ani săvârșim Boboteaza în staţiunea Straja alături de sute de turişti
Ce să eviți în ultima zi a anului
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Urogynecological Physiotherapy – What It Is and Who It Helps
Inteligența Artificială și reforma sistemului de sănătate, în dezbatere la CCIA Timiș
Cabinele de sauna cu infrarosu: beneficii, functionare si de ce sunt tot mai populare
Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) a publicat lista serviciilor de care beneficiază de la 1 ianuarie 2026 persoanele înscrise în programele naționale de sănătate
19 dureri cronice care sunt legate de stările emoționale
LipoCurcumin – când biodisponibilitatea schimbă complet valoarea biologică a curcuminei
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Ce trebuie să facă un român ca să se salveze în 2026–2030?
Manifestări dedicate Zilei Unirii Principatelor Române, organizate la Târgoviște
Centura Pucioasa–Fieni avansează în procedurile tehnice