În perioada 1-3 octombrie, localitatatea Pieve di Cadore din inima Alpilor Dolomiți, Italia, a fost în plină sărbătoare. Aprope 80 de echipe formate din salvatori montani proveniți din statele europene în care există servicii de salvare montană s-au întrecut într-una dintre cele mai dificile competiții de profil organizate în Europa: Dolomiți Rescue Race.
Concursul, care a inclus echipe de câte 4 salvatori montani, a avut o lungime de 17 km cu diferență de nivel în urcare de aproape 1300 m.
Toate echipele înscrise în cursă s au adunat la start pentru a și demonstra abilitățile tehnice și capacitățile fizice, puse mereu la încercare în timpul acțiunilor de salvare montană.
Două echipe din România au fost la linia de start, echipa Dacia formată din salvatorii montani Ciprian Lolu, Catalin Dascalu, Petre Suciu, Daniel Muntean și echipa Muntenia formată din salvatorii montani Geo Badea, Dragoș State, Cristian Buiac și Sergiu Frusinoiu, toti membri ai serviciilor salvamont Zărnești, Gorj, Hunedoara, Sibiu, Prahova, Dâmbovița.
Startul s-a dat în bloc de pe valea Otten de unde s-a urcat prin pădure până la baza unei creste tehnice care a fost parcursă cu echipament de alpinism. De aici s-a continuat până la poalele muntelui Atelau, unde pe o porțiune de abrupt salvatorii montani au trebuit să coboare în rapel. Traseul de concurs și a continuat cursul descendent până la intrarea în localitatea Pieve di Cadore, unde a trebuit să echipăm targa de salvare și să alergăm cu ea 2 km până la finish. Sute de oameni au aclamat, atât pe traseu cât și la sosire, efortul salvatorilor montani veniți din mai multe țări europene.
Echipele românești au terminat cursa pe locuri onorabile, în prima parte a clasamentului, respectiv locul 12 echipa Dacia și locul 19 echipa Muntenia. .
Podiumul a fost ocupat de 2 echipe din Italia, pe locurile 1 și 3, și de o echipă din Cehia care a obținut locul 2.
Președintele Asociației Salvatorilor Montani din România, Sabin Cornoiu, prezent la eveniment, a susținut și felicitat pe toți membrii delegatiei Romaniei pentru performanță și profesionalism.
Ce a câștigat România prin această a patra participare? În primul rând locul 3 pe națiuni, alături de croați si cehi. În al doilea rând o colaborare mai strânsă între Corpul Național de Salvare Montană din Italia și Salvamont România materializată prin acțiuni de pregătire comună. Nu in ultimul rând, Delegația României la acest concurs a reprezentat imaginea fiecărui salvator montan din țara noastră, care veghează în permanență la siguranța turistului pe munte.
Chiar dacă astăzi salvarea montană se află la un standard foarte ridicat de răspuns în caz de nevoie al turiștilor pe munte, și asta datorită echipamentelor moderne de intervenție, o competiție de acest gen este binevenită întrucât testează abilitățile salvatorilor montani implicați în procesul de salvare.
Geo Badea,
Salvamont Salvaspeo Dambovita
”Oamenii ar vrea ca binele să li se întâmple, să li se ofere de-a gata, fără ca ei sa facă ceva pentru el. Ori așa ceva nu se poate! Nimic nu se face fără noi, fără participarea noastră. Starea de bine apare abia după ce am experimentat starea de rău. Abia după ce am văzut ce nu ne place, ce ne doare, ce ne face să suferim, abia atunci înțelegem că nu mai vrem și începem să ne căutam binele. Insă binele îl găsim doar în legatura noastră cu creatorul, cu Dumnezeu.” http://oficialmedia.com/de-ce-au-oamenii-nevoie-de-repere/






EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Psiholog: Prăbușirea Omertei sub greutatea acuzațiilor de abuz sexual și psihologic
Ion Duvac, doctor in psihologie își hărțuiește se%ual pacientele: ”Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta.”
Șefii de spitale ar putea avea salarii mărite cu 40%. Ce prevede noul proiect de lege aflat pe masa Senatului
Românii vor plăti mai mult la sistemul public de pensii începând cu 1 iulie 2026
Cum se schimbă vârsta de pensionare la femei începând din acest an
Văduva lui Gabriel Cotabiță, reținută într-un dosar de proxenetism. Alina Cotabiță promova fetele pe internet
SPIRITUALITATE
Care sunt semnele trezirii spirituale. Schimbări intense la nivelul ADN-ului
Parohia din Bărbăteni- Lupeni inclusă într-un proiect național al BOR
Luna nouă în Capricorn: Învățăm să stabilim limite, nu doar cu ceilalți, ci și cu noi înșine
BOR plătește impozite conform legislației în vigoare
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Abdominoplastia după sarcină: ce trebuie să știi înainte de a lua o decizie
CNAS spune STOP practicilor ilegale din Sănătate
Cum îți susții organismul în perioadele solicitante și îți menții echilibrul zilnic
Primul consult ginecologic postpartum: ghid pas cu pas
Carmen Holban a votat pentru dreptul pacientului la a doua opinie medicală decontată de CNAS
”Prin comunicare și dialog, pot fi identificate soluții concrete pentru îmbunătățirea sistemului de sănătate„
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Abdominoplastia după sarcină: ce trebuie să știi înainte de a lua o decizie
Primăria Târgoviște anunță măsuri pentru relocarea sălilor de jocuri de noroc
De joi, traversarea pe Calea București se face doar pe pasarelă. Investiția intră oficial în funcțiune