Universitatea de Vest din Timișoara este prezentă în rankingul RUR Subject Rankings, ediția 2021, în cadrul domeniilor Științe sociale (drept, lingvistica, relații internaționale etc.), ocupând locul 1 pe țară după rezultatele obținute pe componenta de Teaching, locul 2 pe țară pe componenta de Research Ranking, locul 3 pentru componenta International Diversity Ranking, respectiv poziția 4 pe componenta Financial Sustainability Ranking. De asemenea, Universitatea de Vest din Timișoara este prezentă în rankingul RUR Subject Rankings, ediția 2021 în cadrul domeniului Științe umaniste (istorie, filologie, filosofie), ocupând locul 2 pe țară după rezultatele obținute pe componenta de Financial Sustainability Ranking, locul 3 pe componenta de Research Ranking, locul 4 pe componenta Teaching, respectiv pe locul 5 pe componenta International Diversity Ranking.
Reamintim poziționarea UVT-ului în domeniile: Științe naturale (primul loc la nivel naţional în Research Ranking al acestui domeniu, locul 2 la nivel național, iar la nivel mondial ocupă poziţia 376 din 700 de universităţi din acest domeniu), Științe tehnice (primul loc la nivel naţional în Research Ranking al acestui domeniu, locul 5 la nivel național, la nivel mondial UVT ocupând poziţia 671 din 700 de universităţi din acest domeniu) și Științe ale Vieții (locul 3 la nivel național în Research Ranking și Financial Sustainability Ranking).
Despre acest clasament academic internațional, rectorul UVT, Prof.Univ.Dr. Marilen Gabriel Pirtea, subliniază: „UVT își asumă un rol semnificativ în societate, propunând o viziune pentru comunitate, pe lângă rolul său fundamental în dezvoltarea educației și cercetării academice. Prin aprofundarea științelor sociale și a științelor umaniste reușim să aducem o viziune actuală în implicarea noastră comunitară, iar acest demers permanent este confirmat prin buna clasificare a Universității de Vest din Timișoara în rankingul RUR Subject Rankings, ediția 2021, în cadrul domeniilor Științe sociale și a Științelor umaniste”.
Clasamentul Round University Subject Rankings are la bază informaţiile folosite pentru generarea clasificării generale Round University Ranking şi măsoară performanța universităților pe baza a 20 de indicatori de performanţă grupaţi în 4 categorii de indicatori: predare (40%), cercetare (40%), diversitate internațională (10%) şi sustenabilitate financiară (10%) şi 6 domenii de studii: științe umaniste, științe ale vieții, științe naturale, științe tehnice, științe sociale şi științe medicale.
Topul mondial Round University Ranking, publicat din 2013 de Agenția RUR Rankings din Moscova, a rezultat în urma analizei informaţiilor furnizate de universităţi prin completarea platformei studiului Global Institutional Profiles Project (GIPP) dezvoltat de Clarivate Analytics, a datelor bibliometrice / scientometrice extrase din bazele de date Web of Science Core Collection, Scopus, Google Scholar, etc. şi prin interpretarea studiului privind reputaţia academică realizat prin intermediul Global Institutional Profiles Project (GIPP).
Jurnalist, scriitor, editor, terapeut

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Taxele și impozitele locale, majorări de până la 80% de la 1 ianuarie 2026
Cum va fi vremea de Crăciun în România
Grupuri de firme după acționariat: De la o firmă la datele financiare cumulate ale grupului
Gabriel Purcaru despre situația apei potabile la Moreni: Progrese mari, dar provocări rămase în suspans
Program evenimente în Orășelul lui Moș Crăciun de la Târgoviște
Aurelian Cotinescu, mesaj de Ziua Națională a României, 1 Decembrie
SPIRITUALITATE
O analiză lucidă asupra haosului major prin care trece omenirea, astăzi, când suprimarea e definită ca salvare
Oamenii intuitivi, cei care simt mai mult, au o conexiune profundă cu energia și emoțiile celorlalți
Canonizarea Sfântului Ardealului Arsenie Boca pe 28 noiembrie la PRISLOP
Cea mai puternică erupție solară din 2025. Cum ne va afecta pentru următoarele zile
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Bine de știut: de ce saboții medicali sunt o necesitate în profesiile medicale?
Noi măsuri de prevenție în domeniul sănătății
Durerea de măsea în sarcină
România va avea registere naționale de screening
Cum influențează acizii grași Omega-3 sănătatea inimii
Descoperire cu premiu Nobel în tratarea cancerului a medicului Otto Warburg
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Festivalul Colindelor de la Moroeni a reunit 400 de colindători din întreaga țară și Republica Moldova
Moș Crăciun a adus magia sărbătorilor în unitățile de învățământ din Răcari și Ghergani
Consiliul Județean Dâmbovița, bilanțul proiectelor din 2025 și direcții pentru 2026