Universitatea Politehnica Timișoara, prin Centrul de Consiliere și Orientare în Carieră (CCOC), organizează, în perioada 25 – 29 octombrie 2021, cea de-a XIX-a ediție a celui mai important târg de carieră din vestul țării – Zilele Carierei – care acum beneficiază de o durată mult mai mare. Companii de renume din vestul țării își dau întâlnire cu studenții și absolvenții UPT în mediul online, iar prin intermediul conferințelor vor răspunde la toate întrebările celor interesați.
Manifestarea este dedicată studenților și absolvenților interesați să identifice oportunitățile oferite de companii: stagii de practică, internship-uri, locuri de muncă part-time sau full-time. În aceeași măsură, acțiunea are ca scop întărirea parteneriatelor între mediul economic și Universitatea Politehnica Timișoara.
Evenimentul se va desfășura online, în zilele menționate, între orele 10:00-16:00, timp în care studenții pot accesa ofertele companiilor și pot interacționa cu reprezentanții acestora prin intermediul standurilor virtuale disponibile la: https://www.zilelecarierei.upt.ro/companii.
Totodată, în cadrul conferințelor organizate online, studenții pot intra în direct cu reprezentanții companiilor și pot aplica direct pentru ofertele de carieră în cadrul standurilor virtuale. Detaliile legate de conferințe (tema, ziua și ora), precum și întregul program al evenimentului sunt disponibile pe website-ul https://zilelecarierei.upt.ro.
La finalul fiecărei conferințe se va organiza câte o tombolă, la care participanții pot câștiga premii substanțiale.
Detalii suplimentare se pot găsi și pe pagina de Facebook a evenimentului: https://www.facebook.com/ZileleCariereiUPT/.
Jurnalist, scriitor, editor, terapeut

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Mario a fost ucis și îngropat de colegii săi din invidie! Crimă produsă cu bestialitate de 3 minori cu vârste de 13 și 15 ani
Compania Pfizer îi cere României 564 de milioane de euro pentru cele 29 de milioane de doze de vaccin pe care nu le-a mai cumpărat
”Iertați-mă, părinte, n-am putut veni azi la Biserică. Am plătit 6 milioane pe pastile.” Drama bătrânilor din România
Apel umanitar de la preotul Damaschin: „Copiii noștri îngheață în case iar noi rămânem fără lemne!”
Un cetățean indian a salvat o fetiță de 5 ani din lacul înghețat din Parcul Romanescu, Craiova
Aurelian Cotinescu: Pensiile magistraților amânate de CCR. România poate pierde 230 de milioane de euro din PNRR.
SPIRITUALITATE
Luna nouă în Capricorn: Învățăm să stabilim limite, nu doar cu ceilalți, ci și cu noi înșine
BOR plătește impozite conform legislației în vigoare
De 26 ani săvârșim Boboteaza în staţiunea Straja alături de sute de turişti
Ce să eviți în ultima zi a anului
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Urogynecological Physiotherapy – What It Is and Who It Helps
Inteligența Artificială și reforma sistemului de sănătate, în dezbatere la CCIA Timiș
Cabinele de sauna cu infrarosu: beneficii, functionare si de ce sunt tot mai populare
Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) a publicat lista serviciilor de care beneficiază de la 1 ianuarie 2026 persoanele înscrise în programele naționale de sănătate
19 dureri cronice care sunt legate de stările emoționale
LipoCurcumin – când biodisponibilitatea schimbă complet valoarea biologică a curcuminei
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Curs Coafor Acreditat în TÂRGOVIȘTE. Înscrie-te acum și devino Hairstylist profesionist!
Color the Village ajunge în Macedonia!
Hora Unirii în Straja și Pasul Vâlcan