Sezonul de iarnă este preconizat să înceapă în Straja încă din noiembrie, din 15 noiembrie, în funcție și de situația meterologică. Cei care administrează domeniul schiabil din Straja își doresc să fie primii din țară, care îi pe invită turiștii și iubitorii sporturilor de iarnă să vină, și să descopere noile suprize care au fost pregătite în această perioadă.
În sezonul acesta se intenționează a fi date în folosință două instalații de telescaun care înlocuiesc două teleschiuri ( 1 pe pârtia Sf. Gheorghe si 1 pe Platoul Soarelui ) ambele fiind în stare avansată de execuție . Urmează ca în aceste zile să fie demarcate și reviziile la toate instalațiile pe cablu.
Vestea cea mai bună bună pentru turiști, este că parcarea din partea de jos, de la telegondolă, a fost modernizată și asfaltată de cei de la Consiliul Județean, urmând ca și cei din administrația lupeneană să continue lucrările. Pentru buna funcționare a domeniului schiabil au mai fost achiziționate încă cinci tunuri de zăpadă, plus o rachetă de făcut zăpadă, toate urmând sâ funcționeze șa capacitate maximă. Și încă un ratrac nou va fi văzut pe pârtii. Una dintre suprizele noului sezon, o reprezintă amenjarea unei pârtii de sanie, prima din domeniul Straja, care va coborî prin pădure și avea circa un kilometru lungime.
”În ultimii ani, cu eforturi deosebite, am reușit să facem pași semnificativi în această direcție, motiv pentru care stațiunea Straja a devenit una dintre cele mai apreciate stațiuni turistice de iarnă din România. Suntem gazde ospitaliere și ne dorim să asigurăm turiștilor noștri servicii publice de cât mai bună calitate, lucru pe care l-am făcut și-l vom face în continuare” a declarat primarul lupenean.

În vara acestui an, Consiliul Local al municipiului Lupeni s-a asociat cu Comexim R Lupeni în vederea continuării dezvoltării turistice a stațiunii montane Straja. Interesul părţilor este de a se asocia în vederea realizării în comun a proiectului de interes local vizând dezvoltarea Domeniului Schiabil Straja Lupeni în golul alpin al municipiului Lupeni, Iar investițiile sunt deja vizibile.
”Nu foarte multe stațiuni montane din România pot spune că dispun de atâtea instalații pe cablu, așa cum există la noi, în Straja. Investițiile pe care le facem în prezent este pentru a satisface cerintele tuturor turiștilor, de la mic, la mare, intenționăm să organizăm și în noul sezon competiții sportive de anvergură, precum și pe cele tradiționale. Straja s edezvoltă continuu, încercăm să atragem noi fonduri europene, pentru că am spus-o mereu, turismul este și trebuie să devină motorul de dezvoltare socio- economică a ITI Valea Jiului. Împreună cu toți partenerii noștri vom face în continuare investițiile și tot ceea ce este necesar, pentru a aduce Stațiunea Straja acolo unde îi este locul: printre cele mai bune stațiuni de munte din România și, de ce nu, din sud-estul Europei, inclusiv prin continuarea proiectului de dezvoltare a domeniului schiabil, spre Vulcan. Iar stațiunea Straja este una în care, raportul de calitate a serviciilor și prețul plătit pentru acestea este unul acceptabil pentru toate buzunarele” a spus și Emil Părău, dezvoltator al stațiunii.

Miile de euro pe care îi cheltuie anual românii pe pârtiile din străinătate ar putea să rămână în ţară, dar pentru aceasta, toate proiectele începute, trebuie finalizate. Sprijinul poate veni şi mai mult din partea guvernului şi ministerului de resort, care ar trebui să aloce fondurile necesare şi să finalizeze mult mai repede proiectele dezvoltării domeniilor schiabile şi investiţiile în zone, precum Valea Jiului, care vor diminua impactul restructurării mineritului.


EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Psiholog: Prăbușirea Omertei sub greutatea acuzațiilor de abuz sexual și psihologic
Ion Duvac, doctor in psihologie își hărțuiește se%ual pacientele: ”Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta.”
Șefii de spitale ar putea avea salarii mărite cu 40%. Ce prevede noul proiect de lege aflat pe masa Senatului
Românii vor plăti mai mult la sistemul public de pensii începând cu 1 iulie 2026
Cum se schimbă vârsta de pensionare la femei începând din acest an
Văduva lui Gabriel Cotabiță, reținută într-un dosar de proxenetism. Alina Cotabiță promova fetele pe internet
SPIRITUALITATE
Care sunt semnele trezirii spirituale. Schimbări intense la nivelul ADN-ului
Parohia din Bărbăteni- Lupeni inclusă într-un proiect național al BOR
Luna nouă în Capricorn: Învățăm să stabilim limite, nu doar cu ceilalți, ci și cu noi înșine
BOR plătește impozite conform legislației în vigoare
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
CNAS spune STOP practicilor ilegale din Sănătate
Cum îți susții organismul în perioadele solicitante și îți menții echilibrul zilnic
Primul consult ginecologic postpartum: ghid pas cu pas
Carmen Holban a votat pentru dreptul pacientului la a doua opinie medicală decontată de CNAS
”Prin comunicare și dialog, pot fi identificate soluții concrete pentru îmbunătățirea sistemului de sănătate„
Una din cinci persoane din UE se află expuse riscului de sărăcie sau excluziune socială
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
De joi, traversarea pe Calea București se face doar pe pasarelă. Investiția intră oficial în funcțiune
Prefectul Marian Tănase: Situație fără precedent în Dâmbovița – 70.000 de abonați afectați de întreruperile de curent
A murit cântăreața britanică Scouse Pink. De ce boli a suferit artista