Începute în 2017, acțiunile de împădurire organizate de inițiativa națională de împădurire pe bază de voluntariat Plantăm fapte bune în România în colaborare cu JYSK România au continuat și în 2021, pentru al cincilea an consecutiv.
32.000 de puieți de rășinoase au fost plantați e o suprafață de 8 hectare aparținând Ocolului Silvic Abrud, în conformitate cu prevederile amenajamentelor silvice în vigoare. Speciile forestiere alese se adaptează condițiilor specifice locale și contribuie la formarea de ecosisteme stabile.

Pădurile sunt foarte importante pentru comunitățile locale, furnizând atât locuri de muncă în exploatări forestiere, unități de prelucrare a lemnului sau surse pentru traiului zilnic al celor care practică meșteșugurile tradiționale, culesul fructelor de pădure și a ciupercilor comestibile, cu atât mai mult cu cât cealaltă activitate tradițională a moților – mineritul în galerii este în totalitate închis; nu în ultimul rând pentru efectele extrem de favorabile ale ecosistemelor forestiere asupra condițiilor de mediu.
„Un vechi proverb, latin, spune că picătura face gaură în piatră nu prin forță, ci prin cădere repetată. În cazul de față, dorința JYSK de a planta în România timp de mai mulți ani la rând, alături de noi, în mai multe zone geografice ale țării, pe terenuri diferite, o varietate mare de puieți forestieri, contribuie la o multitudine de schimbări pozitive pentru comunitățile locale. Dincolo de statistici, elocvente și necesare de altfel, rămân zeci de hectare în care plantăm, îngrijim și creștem viață.”, a declarat Marin Toma, președinte Plantăm fapte bune în România.
În cei 5 ani de activitate, Plantăm fapte bune în România și retailerul JYSK România au plantat 114.000 de puieți. Este al doilea an în care munca voluntarilor a fost înlocuită cu cea a zilierilor și a echipamentelor mecanizate, pentru respectarea restricțiilor impuse de pandemie.
„Anul acesta am reușit să creștem cu peste 50% numărul de puieți plantați alături de Plantăm fapte bune în România, în comparație cu anii precedenți, de la 20.000 la 32.000 de arbori, ceea ce ne bucură. Din cauza situației actuale, nu am putut avea un eveniment de plantare alături de voluntari, așa cum mulți dintre colegii și clienții noștri și-ar fi dorit, însă plănuim să facem acest lucru cu ocazia următoarei acțiuni de împădurire. Zona Roșia Montană este extrem de frumoasă, frumusețe dată mai ales de munții împăduriți”, spune Alex Bratu, Country Manager JYSK România și Bulgaria.
Puteți urmări reportajul despre acțiunea de împădurire aici: https://www.youtube.com/watch?v=6Vxis1Wz3ow.
Vom urmări evoluția puieților cu ajutorul inginerilor silvici de la Plantăm fapte bune în România și de la Ocolul Silvic Abrud.

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Taxele și impozitele locale, majorări de până la 80% de la 1 ianuarie 2026
Cum va fi vremea de Crăciun în România
Grupuri de firme după acționariat: De la o firmă la datele financiare cumulate ale grupului
Gabriel Purcaru despre situația apei potabile la Moreni: Progrese mari, dar provocări rămase în suspans
Program evenimente în Orășelul lui Moș Crăciun de la Târgoviște
Aurelian Cotinescu, mesaj de Ziua Națională a României, 1 Decembrie
SPIRITUALITATE
O analiză lucidă asupra haosului major prin care trece omenirea, astăzi, când suprimarea e definită ca salvare
Oamenii intuitivi, cei care simt mai mult, au o conexiune profundă cu energia și emoțiile celorlalți
Canonizarea Sfântului Ardealului Arsenie Boca pe 28 noiembrie la PRISLOP
Cea mai puternică erupție solară din 2025. Cum ne va afecta pentru următoarele zile
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Bine de știut: de ce saboții medicali sunt o necesitate în profesiile medicale?
Noi măsuri de prevenție în domeniul sănătății
Durerea de măsea în sarcină
România va avea registere naționale de screening
Cum influențează acizii grași Omega-3 sănătatea inimii
Descoperire cu premiu Nobel în tratarea cancerului a medicului Otto Warburg
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Stațiunea hunedoreană Straja duce distracția la următorul nivel!
Festivalul Colindelor de la Moroeni a reunit 400 de colindători din întreaga țară și Republica Moldova
Moș Crăciun a adus magia sărbătorilor în unitățile de învățământ din Răcari și Ghergani