În pragul sărbătorilor de iarnă, Consiliul Județean Dâmbovița, prin Centrul Județean de Cultură Dâmbovița, organizează, în perioada 7-12 decembrie 2021, un miniturneu muzical de colinde și muzică tradițională, intitulat „Am plecat să colindăm”.
Orchestra Populară „Chindia” va împărtăși bucuria și magia colindelor cu publicul dâmbovițean, alături de Ileana Pavelescu, Florentina Mîinea și Yuriy Tsiple, precum și de îndrăgita solistă Simona Dinescu (care va putea fi prezentă doar la spectacolele de la Pucioasa și Gura Ocniței).
Localitățile în care miniturneul muzical va avea loc sunt: Pucioasa (7 decembrie – Centrul Cultural European, ora 17:00), Fieni (8 decembrie – Centrul Cultural „Mihai Lupescu”, ora 17:00), Gura Ocniței (9 decembrie – Căminul Cultural, ora 17,00), Pietroșița (11 decembrie – Căminul Cultural, ora 17:00), și Moroeni (12 decembrie – Căminul Cultural, ora 17:00).
Spectacolele se vor desfășura în conformitate cu măsurile legale pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de SARS-CoV-2.
Vă așteptăm cu drag!
Compartimentul Comunicare al Centrului Judeţean de Cultură Dâmboviţa

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Cum să îți construiești un fond de urgență eficient? Pași și sfaturi practice
Proiecte de reducere a populației lumii – Află cum s-ar putea realiza
Trump se teme de scurgerea de informatii – spioni la nivel inalt
Șapte lucruri pe care nu le știi despre păstrarea unui război – Visul afaceriștilor
Reacțiile oficialilor ruși la posibila furnizare de rachete Tomahawk Ucrainei – o linie roșie traversată?
Trump autorizează lovituri cu rază lungă de acțiune împotriva Rusiei – o schimbare în strategia SUA față de Ucraina
SPIRITUALITATE
Calugarul Simeon de pe muntele Athos, sfaturi pentru pacea sufletului
Sfântul Gherasim, tămăduitor de boli și suferințe
Cine sunt îngerii întrupați și care este scopul lor
Lev Tolstoi: Iubirea se dezvoltă prin suferință și auto-cunoaștere
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Sănătatea mintală nu mai poate fi separată de mediul digital iar hiperconectivitatea a devenit o nouă condiție socială
Aurelian Cotinescu – Computer tomograf (CT) și RMN în cadrul Spitalului Orășenesc Găești
CAMPANIA ”VIAȚĂ PENTRU MAREA FAMILIE DE PACIENȚI” ȘI STILUL DE VIAȚĂ SĂNĂTOS
Tema acestui an este : Sănătatea mintală în situații de urgență umanitară
Lansarea coaliției „București – HPV Free City”
Top 5 suplimente pentru o digestie sănătoasă
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Târgoviștenii pot scăpa de penalitățile la taxe și impozite dacă își achită restanțele până la 31 octombrie 2025
Nu mai accepta să te supui, dacă nu te simți bine în familia ta
Care sunt caracteristicile unei familii toxice. Control excesiv, manipulare, lipsa de empatie