Primul festival de iarnă din vestul țării ridică ștacheta ofertei artistice și propune publicului timișean patru seri de muzică în afara culturii mainstream.
Marți, 7 decembrie, începând cu ora 18:00, iubitorii de muzică urbană și nu numai sunt așteptați la Muzeul Satului Bănățean, la un concert care îl are invitat pe unul dintre cei mai cunoscuți artiști Trap ai momentului – Killa Fonic, iar în warm-up-ul evenimentului invitat va fi Dj Gaga. Momentele de muzică și cultură sunt asigurate în cadrul celei de-a șasea ediții a VEST FEST, găzduită în acest an de Parcul Crăciunului.
Miercuri și joi, în 8 și 9 decembrie, artiști naționali și locali din domeniul muzical al stilului Drum&Bass, precum: FREQAX, APUS, MEMPHYS, MADLIQUID, NOTSOCOMMON DJ, PHOBE 1, RO/A, SK!NNY, NOIZE și SOULDR!P vor performa în cadrul MAGNETIC festival, de asemenea găzduit de Parcul Crăciunului.
Vineri, 10 decembrie, de la ora 19, în cadrul Text Concerto, concept dezvoltat de Biblioteca Județeană Timiș, DJ K-lu va mixa contrapunctat de scurte inserturi literare. Și acest moment cultural inedit din cadrul festivalului LitVest se va desfășura tot pe scena Parcului Crăciunului de la Muzeul Satului Bănățean.
Intrarea este liberă, iar accesul se face în baza certificatului verde.
Finanțat de Consiliul Județean Timiș, Parcul Crăciunului este o sărbătoare a comunității timișene la care și-au adus aportul șase instituții de cultură: Muzeul Național al Banatului, Muzeul Național de Artă Timișoara, Muzeul Satului Bănățean Timișoara, Teatrul pentru Copii și Tineret „Merlin”, Centrul de Cultură și Artă al județului Timiș, împreună cu Biblioteca Județeană Timiș „Sorin Titel”. În eveniment este implicată și Asociația pentru Promovarea și Dezvoltarea Turismului, alături de Centrul Multifuncțional Bastion și Biroul de Cultură al Consiliului Județean Timiș.
Parcul Crăciunului este deschis de marți până duminică, între orele 11:00 – 21:00, în perioada 4 – 23 decembrie 2021, mai puțin în zilele de luni. Aleea comercianților este deschisă de la ora 17:00 în timpul săptămânii și de la ora 15:00, sâmbăta și duminica. Patinoarul, caruselul și trenulețul sunt gratuite și accesibile de marți până duminică, între orele 11:00 – 21:00.
Programul complet al evenimentului poate fi găsit pe www.parculcraciunului.ro.
Jurnalist, scriitor, editor, terapeut
EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Cele mai importante știri internaționale ale zilei de 24 iulie 2025
Oameni morți de foame în Gaza. Criza alimentară și umanitară atinge dimensiuni dramatice
Prima „nuntă” gay din România, organizată cu fast la Cluj-Napoca: un eveniment controversat
Taxiurile zburătoare vor fi printre blocuri cât de curând – De când veți zbura între hotel și plajă, între casă și serviciu
Avem datoria de a apăra România când guvernul devine agresorul cetățeanului
Val de căldură sufocantă: Nopți tropicale și aer irespirabil începând de luni
SPIRITUALITATE
Grăsimea abdominală și cauzele emoționale. Medicina Tradițională Chineză
Povestea incredibilă e medicului Ioan Boilă. Cum a reușit să trateze gratuit mii de oameni încă din anii 90
Sfaturi de viață de la Dr. Ioan Boilă: „Omul nu e doar un trup bolnav, ci un suflet care suferă”
Cum poți purifica energiile din locuința ta pas cu pas?
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Ce parti ale corpului imbatranesc de la 25 de ani. Declinul corpului uman – care este cel mai longeviv organ
Cum să-ți alegi produse potrivite pentru regenerarea părului
All-on-4 vs. All-on-6 – Ce alegi când vrei o dantură completă și stabilă?
România are, în premieră, o Strategie Națională pentru Combaterea Bolilor Cardiovasculare și Cerebrovasculare 2025–2030
Cum influențează stresul sănătatea mintală și fizică?
De ce scade producția de colagen odată cu înaintarea în vârstă și cum poți contracara acest proces
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Ce parti ale corpului imbatranesc de la 25 de ani. Declinul corpului uman – care este cel mai longeviv organ
Ți se potrivește o nuntă pe plajă în Halkidiki? Află de aici ce presupune mai exact și cum poți avea și tu parte de un eveniment de vis
Uleiul de mentă – răcoarea care trezește pielea și îți limpezește mintea