Oficial Media

Știri din Târgoviște, Dâmbovița, România.

Magia Crăciunului constă și în faptele pe care le facem pentru ca și semenii noștri să simtă frumusețea sărbătorilor.

În așteptarea sărbătorii sfinte a nașterii Domnului nostru Iisus Hristos, vă invităm să luați parte la un eveniment caritabil pe care vi-l propunem în parteneriat cu OSMTH – Asociația CMC32 Petroșani, Asociația Mistria Petroșani și Lions Club Petroșani Via Regis, sâmbătă, 18.12.2021 pentru a aprinde împreună speranța și a oferi o scânteie din caldura sufletelor noastre celor care au mai puține posibilități materiale.

Cei care doresc să participe la eveniment vor primi o invitație,  în schimbul unei donații de minim 50 de lei, care se poate realiza în orice zi, la Aztek Caffe găsindu-se o urnă în care puteți oferi donația dumneavoastră.

”Pentru licitație așteptăm, din partea dumneavoastră și obiecte de artă, cărți, tablouri sau orice alt obiect,  care poate intra în povestea de iarnă. Banii obținuți vor fi donați sub forma de burse de excelență – unor elevi buni, dar fără posibilități și către cazuri sociale în funcție de suma obținută”arată organizatorii.

Distribuie acest articol Oficial Media
Share