Familia Topolinski prin InteRo Property Development a donat în luna decembrie un număr de 750.000 de măști medicale către United Way România, pentru a fi distribuite persoanelor ce provin din medii defavorizate, sprijinite în cadrul programelor fundației.
Măștile acoperă necesarul timp de patru luni pentru un număr de peste 5.000 de copii din școli partenere și centre educaționale ale United Way România, 500 de vârstnici singuri, fără posibilități financiare, dar și 1.000 de tineri și adulți din grupuri dezavantajate – persoane fără adăpost, mame singure și părinți ai copiilor vulnerabili susținuți în proiectele United Way din București, Cluj și Timișoara și zonele limitrofe acestora.
Pe lângă această donație generoasă, Familia Topolinski este donator la nivel Tocqueville al United Way România, cu o contribuție anuală ce depășește 10.000 dolari în beneficiul programelor fundației.
„Este al doilea an consecutiv când în luna decembrie Familia Topolinski se gândește la nevoile persoanelor în dificultate și oferă măști care să-i protejeze pe copii, tineri și vârstnici pe parcursul anului. În această perioadă plină de neprevăzut, sănătatea este cel mai de preț cadou și le mulțumim partenerilor noștri că ne ajută să ținem în siguranță pe cei susținuți prin programele United Way România”, a declarat Adriana Dobrea, Director Executiv United Way România.
La unul dintre programele dedicate copiilor aflați la risc de abandon școlar, măștile au fost oferite personal de Ashton Topolinski, care este și voluntar în programele educaționale United Way, și care a citit elevilor câteva povești în limba engleză, potrivite nivelului lor de cunoștințe.
„Este o onoare și o mare bucurie să fiu voluntar United Way. De când mă știu, responsabilitatea și implicarea socială au fost două constante în viața familiei noastre, pentru că noi credem cu tărie în forța și frumusețea actului de a dărui. Această credință stă la baza tuturor proiectelor noastre din România, țara noastră adoptivă. În acest context pandemic, ne alăturăm încă o dată eforturilor de protecție a categoriilor vulnerabile, donând aproape 1 milion de măști medicale organizațiilor non-profit din România, cea mai mare parte pentru beneficiarii United Way. Le mulțumim partenerilor noștri pentru oportunitate”. – Ashton Topolinski, reprezentant al Familiei Topolinski și InteRo Property Development
Jurnalist, scriitor, editor, terapeut

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Consumul de creier uman și boala Kuru: istorie și știință
Avocatul Poporului: Ni se cere să suportăm costul unei zile de boală, deși contribuim lunar la sistemul de asigurări sociale
Șoc în Franța! 10 bărbați au drogat și violat un băiat de 5 ani adus chiar de tatăl său la o petrecere de gay
Mălăieș are 11 joburi, nici el nu știe unde mai lucrează. Românii fac foamea și frigul în casă
Lista oamenilor influenți din dosarele Epstein. De la Elon Musk la fostul prinț Andrew
Strigăt de ajutor pentru Adelin Sabin – o luptă contracronometru pentru viață
SPIRITUALITATE
Parohia din Bărbăteni- Lupeni inclusă într-un proiect național al BOR
Luna nouă în Capricorn: Învățăm să stabilim limite, nu doar cu ceilalți, ci și cu noi înșine
BOR plătește impozite conform legislației în vigoare
De 26 ani săvârșim Boboteaza în staţiunea Straja alături de sute de turişti
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Carmen Holban a votat pentru dreptul pacientului la a doua opinie medicală decontată de CNAS
”Prin comunicare și dialog, pot fi identificate soluții concrete pentru îmbunătățirea sistemului de sănătate„
Una din cinci persoane din UE se află expuse riscului de sărăcie sau excluziune socială
Grija pentru mobilitatea ta – cum îți susții articulațiile pentru o viață activă și echilibrată
Consumul de creier uman și boala Kuru: istorie și știință
Servicii dermatologie Pitesti – abordare medicala moderna pentru sanatatea pielii
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Carmen Holban a votat pentru dreptul pacientului la a doua opinie medicală decontată de CNAS
În „Anul Iancu de Hunedoara”, imaginea marelui erou domină centrul oraşului
Oamenii de știință regândesc modul în care interacționează vulcanii și faliile Pământului