Cu excepția zonei 0, în restul Municipiului Timișoara se suspendă plata parcării până la 1 martie 2022. Astfel, pentru perioada 01 ianuarie – 01 martie 2022 nu se eliberează abonamente pentru parcare. Parcarea cu plată va fi obligatorie doar în Zona 0 a orașului, semnalizată cu panouri de informare verzi, zonă demarcată de Inelul 1 de trafic. Tarifele aplicabile pentru Zona 0 sunt aceleași ca până în acest moment, respectiv:
● 3,00 lei/oră tarif Apel Bip și Card Bancar
● 0,75 euro/oră tarif SMS
Și sunt valabile de luni până vineri între orele 08-17. În weekend și În perioada aceasta va fi pusă în funcțiune noua structură de gestiune a sistemului de parcări, aprobată prin Hotărâre a Consiliului Local în 7 decembrie 2021 și vor fi schimbate toate panourile de informare din oraș.
de sărbătorile legale este gratuit.
În ianuarie va fi publicat pe site-ul primariatm.ro proiectul de hotărâre de consiliu local pentru noul regulament. Regulamentul, împreună cu anexele sale, a fost supus unei runde extinse de consultări publice. Prima variantă a fost publicată în septembrie, iar varianta finală va fi inclusă în documentele aferente proiectului de hotărâre.
Sistemul TimPark se va extinde doar pe străzi pe care sunt amenajate sau marcate locuri de parcare, ceea ce înseamnă că în urma extinderii, TimPark va fi funcțional pe circa 15% din străzile Municipiului Timișoara, în restul orașului parcarea va fi gratuită. Gradual, în următorii ani, sistemul TimPark se va extinde și pe alte străzi.
Jurnalist, scriitor, editor, terapeut
EXCLUSIVE BREAKING NEWS
„Atmosfera sfârșitului unei domnii”: Gheorghe Piperea asupra moțiunii de cenzură împotriva lui von der Leyen
Furtună devastatoare în Sinaia: Vântul a smuls acoperișuri, a doborât copaci și a blocat traficul
Partidul AUR a fost amendat cu 25.000 de euro pentru nerespectarea datelor cu caracter personal
Un ciclon mediteranean ar putea lovi România și Bulgaria dupa data de 9 iulie
Sinteza zilei. Cele mai importante evenimente naționale și internaționale, 3 iulie 2025
Feribot scufundat în Bali, Indonezia. La bord se aflau 65 de persoane, 6 oameni au murit
SPIRITUALITATE
Povestea incredibilă e medicului Ioan Boilă. Cum a reușit să trateze gratuit mii de oameni încă din anii 90
Sfaturi de viață de la Dr. Ioan Boilă: „Omul nu e doar un trup bolnav, ci un suflet care suferă”
Cum poți purifica energiile din locuința ta pas cu pas?
Proverbe japoneze. Fără oameni simpli, nu există oameni mari
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Cum influențează stresul sănătatea mintală și fizică?
De ce scade producția de colagen odată cu înaintarea în vârstă și cum poți contracara acest proces
Cum te poate ajuta masajul feței și al gâtului în prevenirea bolilor neurodegenerative precum Alzheimer
Tratamente complementare și remedii naturale în sprijinul celor care luptă cu cancerul
Ziua Internaţională de Luptă Împotriva Abuzului şi Traficului Ilicit de Droguri
”O spun clar și ferm: toleranță zero pentru fraudarea concediilor medicale!”
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
“Fermierii au dreptul să fie parteneri egali, nu să fie simpli executanți ai unor directive europene!”
Sadova Veche devine gazda unei experiențe gastronomice autentice, cu un producător susținut de „Produs în Banat”
Tentativă de fraudă online în numele Societății de Transport Public Timișoara