Două pistoale cu glonţ, două grenade şi peste 500 de elemente de muniţie au fost descoperite în locuinţa unui bărbat din municipiul Vulcan, suspectul fiind reţinut preventiv de către poliţişti fiind acuzat de nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor şi contrabandă calificată, a informat printr-un comunicat, IPJ Hunedoara.
Armele şi muniţia au fost descoperite în urma unor percheziţii efectuate la trei adrese de către poliţiştii Serviciul Serviciului Arme, Explozivi, Substanţe Periculoase Hunedoara, împreună cu colegii lor din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale şi cei ai Serviciului pentru Acţiuni Speciale.
În urma activităţilor desfăşurate, poliţiştii au descoperit la adresele folosite de persoana bănuită, un bărbat, în vârstă de 32 de ani, care locuia fără forme legale în municipiul Vulcan: două pistoale cu glonţ şi mai multe componente de arme de diferite tipuri (peste 500 de elemente de muniţie constând în cartuşe de diferite calibre, tuburi de cartuşe şi capse de iniţiere), precum şi două elemente de muniţie tip grenade. Armele şi muniţia deţinute ilegal au fost ridicate, în vederea continuării cercetărilor.

Din cercetări poliţiştii au stabilit faptul că armele, componentele de arme şi elementele de muniţie găsite la percheziţie ar fi fost introduse ilegal în ţară, în perioada octombrie – noiembrie 2021, de către bărbat, fără a fi declarate organelor vamale şi ar fi fost deţinute fără drept de acesta. În cauză, poliţiştii continuă cercetările, în vederea stabilirii întregii activităţi infracţionale a bărbatului, faţă de care a fost luată măsura preventivă a reţinerii, pentru 24 ore. Acesta urmează a fi prezentat procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Petroşani, în vederea luării măsurilor preventive.

Activităţile procedurale se circumscriu unui dosar penal aflat în instrumentarea Serviciului Arme, Explozivi, Substanţe Periculoase Hunedoara, ce vizează săvârşirea infracţiunilor de nerespectare a regimului armelor şi muniţiilor şi contrabandă calificată.

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Psiholog: Prăbușirea Omertei sub greutatea acuzațiilor de abuz sexual și psihologic
Ion Duvac, doctor in psihologie își hărțuiește se%ual pacientele: ”Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta.”
Șefii de spitale ar putea avea salarii mărite cu 40%. Ce prevede noul proiect de lege aflat pe masa Senatului
Românii vor plăti mai mult la sistemul public de pensii începând cu 1 iulie 2026
Cum se schimbă vârsta de pensionare la femei începând din acest an
Văduva lui Gabriel Cotabiță, reținută într-un dosar de proxenetism. Alina Cotabiță promova fetele pe internet
SPIRITUALITATE
Care sunt semnele trezirii spirituale. Schimbări intense la nivelul ADN-ului
Parohia din Bărbăteni- Lupeni inclusă într-un proiect național al BOR
Luna nouă în Capricorn: Învățăm să stabilim limite, nu doar cu ceilalți, ci și cu noi înșine
BOR plătește impozite conform legislației în vigoare
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
CNAS spune STOP practicilor ilegale din Sănătate
Cum îți susții organismul în perioadele solicitante și îți menții echilibrul zilnic
Primul consult ginecologic postpartum: ghid pas cu pas
Carmen Holban a votat pentru dreptul pacientului la a doua opinie medicală decontată de CNAS
”Prin comunicare și dialog, pot fi identificate soluții concrete pentru îmbunătățirea sistemului de sănătate„
Una din cinci persoane din UE se află expuse riscului de sărăcie sau excluziune socială
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
De joi, traversarea pe Calea București se face doar pe pasarelă. Investiția intră oficial în funcțiune
Prefectul Marian Tănase: Situație fără precedent în Dâmbovița – 70.000 de abonați afectați de întreruperile de curent
A murit cântăreața britanică Scouse Pink. De ce boli a suferit artista