Astăzi, Poliția Română efectuează 126 de percheziții domiciliare în Municipiul București și în mai multe județe din țară, printre care Mureș, Sibiu și Dolj, pentru combaterea infracționalității, tragerea la răspundere a persoanelor implicate în comiterea de fapte penale și protejarea comunității de activitățile ilegale. Ca urmare a infracțiunilor săvârșite, prejudiciul constatat se ridică la aproximativ 1,3 milioane de lei.
Perchezițiile sunt efectuate sub supravegherea procurorilor de la unitățile de parchet competente, în cadrul unor dosare penale în care se fac cercetări pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de droguri, pornografie infantilă, trafic de migranți, înșelăciune, fals informatic (peste 100 de persoane înscrise în mod nereal în Registrul Național de Vaccinări), uz de fals, nerespectarea regimului armelor și munițiilor, infracțiuni la regimul silvic și furt. Acțiunile urmăresc documentarea activității infracționale a persoanelor bănuite, recuperarea prejudiciilor și indisponibilizarea bunurilor obținute din săvârșirea de infracțiuni sau deținute ilegal.Persoanele depistate vor fi conduse la audieri, în vederea luării măsurilor legale în fiecare cauză. Activitățile de astăzi se desfășoară în contextul măsurilor luate la nivelul Ministerului Afacerilor Interne pentru combaterea infracționalității de orice fel și pentru asigurarea ordinii și liniștii publice.
Menținerea ordinii și liniștii publice, siguranța rutieră, supravegherea și controlul frontierei de stat, stingerea incendiilor și acordarea asistenței medicale de urgență reprezintă principalele misiuni desfășurate de cele peste 27.000 de efective MAI, în cursul zilei de ieri. Peste 9.800 de polițiști, 7.600 de jandarmi, 4.400 de polițiști de frontieră și peste 5.700 de pompieri au fost pregătiți să intervină în sprijinul cetățenilor, în cazul producerii unor evenimente nedorite. Astfel, angajații din structurile operative ale MAI au intervenit la peste 4.000 de evenimente sau misiuni speciale în sprijinul cetățenilor.
În cursul zilei de ieri, au fost înregistrate 718 de posibile infracțiuni, dintre care 22% au fost sesizate din oficiu.Echipajele de poliție și jandarmerie au prins în flagrant 82 de autori de infracțiuni care au săvârșit 88 de fapte penale. Totodată, polițiștii au depistat 21 persoane urmărite național sau internațional. În îndeplinirea atribuțiilor ce le revin, polițiștii au aplicat 7.377 sancțiuni contravenționale, valoarea totală a amenzilor fiind de peste 2 milioane lei, iar jandarmii au aplicat 450 sancțiuni contravenționale în valoare de peste 130 mii lei. În urma acțiunilor polițiștilor rutieri, au fost reținute 495 de permise de conducere și au fost retrase 197 de certificate de înmatriculare. De asemenea, echipajele de poliție au intervenit în cazul a 10 accidente rutiere grave. Pentru supravegherea și controlul frontiere de stat, în cele 81 de sectoare, polițiștii de frontieră au acționat cu peste 1.000 de mijloace tehnice. Astfel, punctele de trecere au fost tranzitate de peste 76.000 de persoane. Totodată, în urma activităților desfășurate de polițiștii de frontieră, au fost depistați 31 de migranți ilegali și au fost reținute, în vederea confiscării, bunuri în valoare de 255.800 de lei. Ca urmare a manifestării unor tipuri de risc și pentru acordarea asistenței medicale de urgență, pompierii militari au intervenit în 1.611 situații de urgență, dintre care 73% au fost misiuni SMURD. De asemenea, au fost efectuate peste 109 de controale pe linia prevenirii situațiilor de urgență, fiind identificate 6 obiective care funcționau fără autorizație de securitate la incendiu. Au fost aplicate 311 de sancțiuni în valoare de peste 60 de mii de lei. De asemenea, pentru aplicarea măsurilor de autoprotecție, au fost transmise și cinci mesaje de avertizare a populației, prin sistemul RO-ALERT.
Centrul Național de Conducere Integrată al MAI are în atenție situația operativă de la nivelul întregii țări pentru dispunerea măsurilor necesare în vederea eficientizării intervențiilor personalului MAI în sprijinul comunităților.

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Taxele și impozitele locale, majorări de până la 80% de la 1 ianuarie 2026
Cum va fi vremea de Crăciun în România
Grupuri de firme după acționariat: De la o firmă la datele financiare cumulate ale grupului
Gabriel Purcaru despre situația apei potabile la Moreni: Progrese mari, dar provocări rămase în suspans
Program evenimente în Orășelul lui Moș Crăciun de la Târgoviște
Aurelian Cotinescu, mesaj de Ziua Națională a României, 1 Decembrie
SPIRITUALITATE
O analiză lucidă asupra haosului major prin care trece omenirea, astăzi, când suprimarea e definită ca salvare
Oamenii intuitivi, cei care simt mai mult, au o conexiune profundă cu energia și emoțiile celorlalți
Canonizarea Sfântului Ardealului Arsenie Boca pe 28 noiembrie la PRISLOP
Cea mai puternică erupție solară din 2025. Cum ne va afecta pentru următoarele zile
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Bine de știut: de ce saboții medicali sunt o necesitate în profesiile medicale?
Noi măsuri de prevenție în domeniul sănătății
Durerea de măsea în sarcină
România va avea registere naționale de screening
Cum influențează acizii grași Omega-3 sănătatea inimii
Descoperire cu premiu Nobel în tratarea cancerului a medicului Otto Warburg
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Festivalul Colindelor de la Moroeni a reunit 400 de colindători din întreaga țară și Republica Moldova
Moș Crăciun a adus magia sărbătorilor în unitățile de învățământ din Răcari și Ghergani
Consiliul Județean Dâmbovița, bilanțul proiectelor din 2025 și direcții pentru 2026