Noul proiect de modificare a pensiilor militare , proiect care trebuie obligatoriu realizat până la 30 06 2022 conform PNRR !
Toți pensionarii militari vor fi trecuți pe contributivitate , evident fiecare urmând să aibe pensia în funcție de vechimea și contribuția personală . La această pensie statul va veni ca la magistrați cu o componentă specială de la buget , în funcție de gradul avut la ieșirea la pensie : ptr agenți = 2500 lei; ptr ofițeri = 3500 lei; ptr generali = 4500 lei .
Ministrul Apărării Naţionale, Vasile Dîncu, a declarat că la nivelul instituţiei pe care o conduce se lucrează la realizarea unor modificări legislative în vederea realizării unui sistem unitar, în privinţa pensiilor militare.
”În niciun caz noi nu putem să vorbim despre pensii speciale, pentru că nu sunt pensii speciale, sunt pensii de serviciu. Militarii au fost… pentru ei contribuţia a plătit-o statul, pentru că nu aveau dreptul să facă niciun fel de alte activităţi, au fost privaţi de toate acele lucruri. Problema noastră… sistemul de pensii este unul foarte dezechilibrat, din nefericire. Ne trebuie şi lucrăm acum, am construit împreună cu asociaţiile rezerviştilor şi ale celor trecuţi în rezervă, ale pensionarilor, am creat o comisie de mediere şi de lucru pentru ca să schimbăm câteva lucruri esenţiale. Există o mare disproporţie între pensii şi între generaţii de pensionari, ca să spun aşa, şi va trebui să unificăm asta. Două lucruri sunt importante la care lucrăm acum, să avem un sistem unitar de pensii, pentru că la funcţii egale, la grade egale şi la vechime egală, indiferent când ai ieşit din sistem trebuie, să ai aceeaşi pensie, acum nu se întâmplă acest lucru”, a declarat Vasile Dîncu aseară la PrimaTV. El explicat că sunt cazuri de ofiţeri care au deţinut şi funcţii de conducere înainte de 1989 sau la nivelul anilor 1990-2000 şi care, în acest moment, au „jumătate din pensia unuia care a ieşit acum”. Deci, aceasta este o inegalitate strigătoare la cer. Apoi, s-au făcut tot felul de modificări şi acestea trebuie să le unificăm. Lucrăm, şi sper am înţelegerea Parlamentului, să finalizăm o ordonanţă, un PLx 199, care aduce un pic de stabilitate în sistem. Deci, în acest moment, avem o problemă şi e o problemă pe care am moştenit-o, dar trebuie să o rezolv cu echipa mea din acest moment. Şi sunt sigur că o să rezolv, pentru că unul din proiectele mele cele mai importante cu care am venit la minister a fost să asigur calitatea vieţii umane pentru cei care se sacrifică în Armata Română”, a mai declarat Dîncu.
De acest proiect SCMD știa și a avertizat, din ianuarie 2019, la care lucrează cei desemnați de Ciucă pentru partea de grad și OMM, iar pe contributivitate, cei de la Ministerul Muncii. Ei au negat permanent că lucrează la acest proiect. Pensiile militare vor scădea între 60 – 40% pentru cei cu 25 ani vechime în specialitate (militar sau polițist) și cu mult mai mult pentru cei care au 25 ani vechime cumulată (disponibilizați, inapți medical ulterior transformați în la limită de vârstă și cei pensionați conform Legii nr. 223/2015 modificată și completată cu OUG nr. 57/2015 care au întrunit cumulativ cele trei condiții minime).
Este furt pe față și schimbarea regulilor în timpul jocului, pentru că normal legea nu trebuie să acționeze retroactiv!
Și, cu toate deciziile care au fost comunicate, SCMD organizează în data de 2 februarie a.c. un miting. Aceștia cer scoaterea rezerviștilor și militarilor în retragere din sfera de competență a ministerelor Muncii, Finantelor Publice și a comisiilor de muncă parlamentare, deoarece nu au avut contracte de muncă normată, ci de prestare a activității la ordin, au avut contribuții, inclusiv la pensii, direct la bugetul de stat, au fost și sunt plătiți din cota rezervată, conform tratatului de aderare la NATO, Apărării.
Iată și care sunt SOLICITARILE S.C.M.D. CU OCAZIA MITINGULUI DIN 2 FEBRUARIE 2022
IN ATENTIA GUVERNULUI SI PARLAMENTULUI ROMANIEI:
In numele membrilor sai, rezervisti din toate structurile SAOPSN, S.C.M.D. solicita rezolvarea de urgenta, dat fiind actualul context intern si international, a urmatoarelor:
1. Aplicarea, in integralitatea sa, in forma promulgata, a Legii 223/2015 si abrogarea amendamentelor aduse ulterior prin OUG-uri;
2. Aplicarea, in integralitatea sa a Legii 153/2017, in forma promulgata;
3. Aplicarea in integralitatea sa, in forma promulgata a Legii 127/2019;
4. Amendarea Legii 168/2021, in sensul acordarii echitabile a drepturilor de veteran tuturor militarilor si politistilor care au indeplinit misiuni de lupta si in tara, nu numai in strainatate;
5. Stabilirea, conform legii, a unui VRS unic pentru toate categoriile de salariati, actualmente discriminate fata de judecatori;
6. Scoaterea rezervistilor si militarilor in retragere din sfera de competenta a ministerelor Muncii, Finantelor Publice si a comisiilor de munca parlamentare, deoarece nu au avut contracte de munca normata, ci de prestare a activitatii la ordin, au avut contributii, inclusiv la pensii, direct la bugetul de stat, au fost si sunt platiti din cota rezervata, conform tratatului de aderare la NATO, Apararii;
7. Modificarea prin amendamente a prevederilor legilor 153/2017 si 127/2019, in sensul recunoasterii, prin salarizare si calculul pensiei a obligatiilor, riscurilor si privatiunilor civililor angajati in structurile militare;
8. Renegocierea PNRR, cu scoaterea pensiilor militare de stat, definite drept ”ocupationale”, din procentul prevazut, de 9,4% din PIB, deoarece au alt statut juridic si alta sursa de finantare;
9. Revizuirea OUG 130/2021 in sensul acordarii sporului de 10% tuturor pensionarilor, civili si militari si neimpunerea la plata CASS a rezervistilor si militarilor in retragere (indiferent de anul trecerii in rezerva) care, prin legile-statut, au asigurata gratuitatea actului medical, pentru ei si familiile lor, in policlinicile, spitalele si centrele de recuperare si tratament proprii;
10. Abrogarea legislatiei ”liberalizarii preturilor la energie”, retinerea, anchetarea si deferirea initiatorilor, Justitiei, pentru inalta tradare!
Honor et patria! Vae victis!
Presedintele S.C.M.D.
Col. (r) dr. Mircea DOGARU

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Miss Rusia, Kseniya Alexandrova, a murit la doar 31 de ani
Extinderea cooperării în Marea Neagră: Oportunități și provocări pentru stabilitatea regiunii
Dennis Man semnează cu PSV Eindhoven. Valoarea transferului este de 8,5 milioane de euro
O învățătoare din Timiș a murit după ce a aflat că postul său a fost desființat în urma măsurilor luate de Guvern
Piperea: În condiții de criză bugetară și economică nu strângi șurubul austerității
Titus Corlăţean – un educat şi cult om politic al PSD, un lider fără scandal, cu valori solide şi potenţial prezidenţial 2030
SPIRITUALITATE
Cine sunt îngerii întrupați și care este scopul lor
Lev Tolstoi: Iubirea se dezvoltă prin suferință și auto-cunoaștere
Grăsimea abdominală și cauzele emoționale. Medicina Tradițională Chineză
Povestea incredibilă e medicului Ioan Boilă. Cum a reușit să trateze gratuit mii de oameni încă din anii 90
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Tratament naturist pentru parazitoză intestinală
Ciupercile medicinale, surse de vindecare pentru cancer, diabet sau tulburări imunitare
Din 1 septembrie, pacienții pot reclama la Ministerul Sănătății redirecționările de la spitalele publice la privat
Se pot depune proiecte de investiții pentru programele de screening
România pe primul loc în UE la decese prevenibile și tratabile
Bolnavii de cancer si plata CASS. Cum se aplica noile masuri de la 1 august 2025
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Trusphone – O nouă alternativă pe piața de produse Apple din România
Adrian Țuțuianu – România și drumul spre OCDE
Problemele minerilor din Valea Jiului soluționate printr-o OUG