În cadrul licitației pentru desemnarea executantului lucrărilor de reabilitare a zonei exterioare a Muzeului “Corneliu Mikloși”, în cadrul proiectului „Centrul pentru Artă, Tehnologie și Experiment, MultipleXity – Faza I” a fost depusă o ofertă.
Faza I a proiectului prevede reabilitarea ansamblului exterior Muzeului “Corneliu Mikloși” pentru a-i păstra caracterul tehnic, inclusiv toate elementele aferente șinelor de tramvai. Pavajul, mobilierul și iluminatul vor fi modernizate pentru a crea un spațiu dedicat nucleului creativ din Timișoara.
Investiția vizează modernizarea/realizarea a:
● 2408 mp de suprafață pavată cu piatră naturală
● 1012 mp de suprafață vegetală
● 857 mp de suprafață plantată cu graminee și plante perene
De asemenea, 19 arbori vor fi plantați în acest spațiu, iar cei 3 pini maturi vor fi păstrați.
Valoarea estimată este de 2.047.351,30 lei fără TVA.
Oferta a fost depusă de către asocierea: ROGERA PREST COM SRL (Leader), ROGERA S.R.L.
Timișoara va fi Capitală Europeană a Culturii în anul 2023, iar prin dosarul de candidatură s-a angajat la realizarea unor obiective de infrastructură culturală, iar MultipleXity este una dintre cele mai importante moșteniri ale proiectului de capitală culturală.
Primăria Municipiului Timișoara derulează în acest moment mai multe proiecte de pregătire a infrastructurii culturale în perspectiva anului 2023. Astfel, sunt în derulare lucrările de reconversie a trei foste cinematografe, care se vor transforma în centre culturale de cartier – Studio, Dacia și Victoria -, precum și renovarea fostului Spital de Dermatologie și transformarea acestuia într-un Centru Multicultural. Lucrările la ultimele trei obiective – Cinematografele Dacia și Victoria-, precum și cele de la Centrul Multicultural sunt cofinanțate de Ministerul Culturii, care a alocat pentru acestea 22,5 milioane de lei. De asemenea, Turnul de Apă din Iosefin se va transforma într-un spațiu expozițional și va fi redat comunității timișorene, printr-un proiect pe fonduri norvegiene.
Jurnalist, scriitor, editor, terapeut

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Taxele și impozitele locale, majorări de până la 80% de la 1 ianuarie 2026
Cum va fi vremea de Crăciun în România
Grupuri de firme după acționariat: De la o firmă la datele financiare cumulate ale grupului
Gabriel Purcaru despre situația apei potabile la Moreni: Progrese mari, dar provocări rămase în suspans
Program evenimente în Orășelul lui Moș Crăciun de la Târgoviște
Aurelian Cotinescu, mesaj de Ziua Națională a României, 1 Decembrie
SPIRITUALITATE
O analiză lucidă asupra haosului major prin care trece omenirea, astăzi, când suprimarea e definită ca salvare
Oamenii intuitivi, cei care simt mai mult, au o conexiune profundă cu energia și emoțiile celorlalți
Canonizarea Sfântului Ardealului Arsenie Boca pe 28 noiembrie la PRISLOP
Cea mai puternică erupție solară din 2025. Cum ne va afecta pentru următoarele zile
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Bine de știut: de ce saboții medicali sunt o necesitate în profesiile medicale?
Noi măsuri de prevenție în domeniul sănătății
Durerea de măsea în sarcină
România va avea registere naționale de screening
Cum influențează acizii grași Omega-3 sănătatea inimii
Descoperire cu premiu Nobel în tratarea cancerului a medicului Otto Warburg
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Festivalul Colindelor de la Moroeni a reunit 400 de colindători din întreaga țară și Republica Moldova
Moș Crăciun a adus magia sărbătorilor în unitățile de învățământ din Răcari și Ghergani
Consiliul Județean Dâmbovița, bilanțul proiectelor din 2025 și direcții pentru 2026