Oficial Media

Știri din Târgoviște, Dâmbovița, România.

Primii soldați americani, specialiști au ajuns în România

Potrivit ministrului Vasile Dîncu e vorba despre 100 de militari americani. Aceștia vor deschide calea următoarelor dislocări.

„Suntem pregătiți de multă vreme, din perspectivă logistică. Este vorba și de pregătiri specifice care se fac. În acest moment, americanii au sosit, ca să spunem așa, au venit deja pentru pregătiri peste 100 de soldați americani, specialiști. (…) Alături de specialiștii români în logistică, americani se ocupă în aceste zile de pregătirea sosirii în țară a celorlalte trupe. „Asta înseamnă că nu va dura mult până vor veni și restul trupelor”, a spus  Vasile Dîncu. Un batalion de vehicule blindate Stryker, cu aproximativ 1000 de militari americani, se vor alătura efectivelor SUA deja prezente în România, din bazele de la M. Kogălniceanu, Deveselu, Câmpia Turzii și din structurile NATO prezente în țara noastră.  Mișcările de trupe au fost anunțate de Pentagon în contextul acțiunilor agresive și continue pe care Federația Rusă le exercită de câteva luni la granițele Ucrainei, stat pe care l-a mai agresat militar în 2014 și în care susține activ separatiștii pro-ruși care luptă împotriva Armatei ucrainene în Donbas.

 Premierul Nicolae Ciucă a comentat azi  sosirea în România a  militarilor americani.  În ceea ce privește calendarul dislocării, premierul s-a rezumat să afirme că „sunt elemente tehnice pe care comandanții militari le vor aplica prin planurile de operationalizare”.

”Așa cum s-a anunțat recent de la Pentagon, un contingent de aproximativ 1.000 de militari americani, actualmente staționat în Germania, dotat cu transportoare blindate Stryker, va fi dislocat temporar în România. Am fost și suntem în permanentă legătură cu partea americană pentru materializarea redislocării în zilele următoare, ultimele detalii fiind deja în curs de clarificare. Sosirea celor 1.000 de militari, care se vor adăuga efectivelor americane deja prezente pe teritoriul României, reprezintă o măsură defensivă importantă, o contribuție directă a Statelor Unite la consolidarea apărării României, în condițiile actualului mediu de securitate din regiunea noastră. În același timp, este un semnal puternic al solidarității și determinării cu care Alianța implementează măsuri de întărire a posturii aliate de descurajare și apărare a oricăror agresiuni pe întreg flancul său estic. Transmit mulțumiri omologului meu american, generalul Mark A. Milley, pentru excelenta colaborare în identificarea celor mai potrivite măsuri defensive la nivel aliat de consolidare a flancului estic, în special pentru substanțierea acestei apropiate dislocări. De asemenea, transmit mulțumiri Comandantului Suprem al Forțelor Aliate în Europa, generalul Tod D. Wolters și Comandantului Forțelor Terestre Americane în Europa și Africa, generalul Christopher G. Cavoli, pentru implicarea în asigurarea cooperării pe care am avut-o de-a lungul timpului și care a condus la aplicarea măsurilor de creștere a securității în regiunea Mării Negre. La nivelul Statului Major al Apărării, ne coordonăm acțiunile cu structurile similare ale aliaților, în cadrul NATO și în plan bilateral, pentru consolidarea capacităților noastre colective de apărare. Toate măsurile pe care le vom lua sunt eminamente defensive și adaptate amenințărilor potențiale din aria noastră de responsabilitate” a ținut să transmită și  Şeful Statului Major al Apărării, generalul Daniel Petrescu.

Armata SUA are staționat la Rose Barracks în Vilseck, Germania Regimentul 2 de Cavalerie cu circa 5.000 de militari și funcționează în principal în jurul vehiculelor blindate Stryker. Sub deviza “Toujours Pret ” (Întodeauna Pregătiți), militarii parte a 2nd Cav au misiunea de a se deplasa rapid oriunde e nevoie bazându-se în principal pe vehiculele blindate Stryker – transportoare de trupe pe roți ce au o versatilitate mare atât în termeni de armament, cât și în termeni de mobilitate. Militarii americani parte a 2nd Cavalry care acum vor ajunge în România au mai fost în țara noastră și în anii trecuți în contextul unor exerciții militare. Militarii parte ai 2nd Cavalry au mai fost în România și în 2015, atunci când într-un “Marș al Cavaleriei” peste 400 de soldați și 80 de mijloace de luptă – majoritatea transportoare Stryker – acompaniate din aer de două elicoptere Apache, au străbătut distanța de la Baza Mihail Kogalniceanu până la poligonul de la Cincu , unde au participat la o serie de exerciții militare.  Cea mai mare prezență a lor a fost în 2017, la exercițiul Saber Guardian, unul dintre cele mai mari exerciții NATO din acel an și care s-a desfășurat și în România.

 

 

Distribuie acest articol Oficial Media
Share