Președintele Consiliului Județean Timiș, Alin Adrian Nica, a avut o videoconferință cu reprezentanții OMV Petrom și cu reprezentații Agenției pentru Dezvoltare Regională Vest. Scopul întâlnirii a fost semnarea unui Acord de Colaborare. În acest fel, s-au pus bazele unui parteneriat între administrația publică și operatorii economici pentru a atinge obiectivele stabilite la nivelul Comisiei Europene pentru tranziția energetică.
„În contextul pachetului Fit for 55, România are ținte ambițioase de atins până în 2030 cu perspective pentru 2050. Reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră cu cel puțin 55% până în 2030 necesită o pondere mai mare a energiei regenerabile în producția de energie electrică și creșterea eficienței energetice a clădirilor. Trebuie să pregătim această foaie de parcurs cu un set de propuneri interconectate. În acest fel, vom obține un echilibru atent între prețuri, obiective naționale și măsuri de sprijin, pentru a asigura o tranziție ecologică de succes, în conformitate cu propunerea Comisiei”, a declarat Alin Nica.
Agenda videoconferinței a mai vizat următoarele subiecte:
1. Gestionarea provocărilor climatice și rolul pe care România și-l va asuma prin implicarea autorităților publice și a operatorilor economici în abordarea tranziției energetice, pentru determinarea beneficiilor și costurilor acestei transformări;
2. Importanța exploatării oportunităților la nivelul producerii de energie din surse regenerabile, necesitatea investițiilor în noi industrii și proiecte care pot accelera decarbonarea sistemelor energetice;
3. Importanța valorificării resurselor geotermale naționale care să faciliteze transformarea durabilă și promovarea energiei curate, din surse regenerabile și dezvoltarea unei economii circulare.
Jurnalist, scriitor, editor, terapeut

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Mașinile utilizate pot fi vândute doar după ce au primit Cartea de Identitate a Vehiculului, eliberată de Registrul Auto Român
Bă, Rogobete, și pe Isus l-ați răstignit, că nu s-a supus autorității voastre!
Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a sesizat Parchetul pentru a bloca organizarea unei conferințe care vorbea de efectele adverse ale vaccinului Covid-19
România se va confrunta cu un adevărat tsunami legat de pensii în doar câțiva ani
Un cuplu din Gorj și-a vândut bebelușul de 3 săptămâni pentru o mașină
Aurelian Cotinescu: Ce prevede reforma pensiilor magistraților
SPIRITUALITATE
Oamenii intuitivi, cei care simt mai mult, au o conexiune profundă cu energia și emoțiile celorlalți
Canonizarea Sfântului Ardealului Arsenie Boca pe 28 noiembrie la PRISLOP
Cea mai puternică erupție solară din 2025. Cum ne va afecta pentru următoarele zile
Calităţile profesionale, inteligenţa şi talentul nu sunt cele mai importante lucruri la un om
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Terapia de substituție hormonală aprobată de FDA. ”După 20 de ani de frică și confuzie, știința învinge, în sfârșit”
Intervenție timpurie pentru reducerea mortalității și morbidității infantile
Un sistem medical mai bun se bazează pe încredere și colaborare
CBD pentru seniori: Beneficii și precauții
Este eficientă o consultație dermatologică online pentru acnee severă?
Menopauza: etape, simptome și metode naturale de susținere a organismului
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Oamenii intuitivi, cei care simt mai mult, au o conexiune profundă cu energia și emoțiile celorlalți
2026, Anul Calului de Foc, o apariție rară. Destinul nu mai poate fi amânat
DC 115 B din Iedera, aproape de finalizare: proiectul de modernizare intră în ultima etapă