Porțile arenei din Timișoara se închid pentru competiții sportive sau evenimente cu public, deoarece locația nu mai întrunește standardele de calitate. Decizia a fost luată după ce Poli Timișoara a pierdut primul meci din retur la „masa verde”, din cauza faptului că nocturna de pe stadion a cedat.
„Nu este prima dată când închiderea stadionului este luată în considerare. Am amânat decizia mânați de cele mai bune intenții, cu gândul că nu putem lăsa Timișoara fără arenă, chiar dacă starea acesteia dădea semne clare de degradare. Ni s-a spus de multe ori, și din partea suporterilor și din cea a jucătorilor, că îi ajutăm dacă le permitem accesul în condițiile existente, să nu închidem stadionul. Probabil am greșit și ar fi trebuit să oprim activitatea mai de mult timp, înainte să afectăm rezultatele echipei Poli Timișoara. Am fost acolo, pe stadion, și am trăit aceeași furie și supărare ca suporterii. Regret din suflet situația creată, deoarece, la rândul meu, sunt iubitor de fotbal, cunosc fenomenul fotbalistic din Timișoara și știu că merită tot ce este mai bun. De aceea, cred că ar trebui să găsim soluții împreună: Consiliul Județean Timiș, Primăria Timișoara și suporterii. CJ Timiș a obținut finanțare pentru un stadion nou de la Compania Națională de Investiții, însă, din păcate, lucrurile merg foarte greu și va dura ani de zile până ne vom bucura de investiție. Ce a ținut de partea noastră, noi am făcut: am fost la zi cu documentația, am alocat bani pentru demolarea actualului stadion și suntem pregătiți să acționăm imediat, dar lucrurile nu trenează la noi”, a spus Alexandru Proteasa, vicepreședintele Consiliului Județean Timiș și coordonator al Direcției de Prestări Servicii, instituție care gestionează stadionul „Dan Păltinișanu”.
Înainte de trecerea la stadiul de „obiectiv în conservare”, Direcția de Prestări Servicii a încercat funcționalizarea stadionului prin intermediul unor lucrări de reparații și de mentenanță, dar aducerea acestuia la o stare rezonabilă ar presupune investiții majore care nu se justifică, având în vedere demolarea care urmează în scurt timp. Consiliul Județean Timiș are obligația de a preda terenul gol și curățat constructorului viitoarei arene.
„Dacă ne referim la partea electrică, adică motivul închiderii stadionului, Consiliul Județean Timiș a aprobat bani pentru mentenanță și am fost asigurați de firma care are contract că putem găzdui în siguranță meciul Poli Timișoara – Petrolul Ploiești. Înțelegem că instalația electrică este foarte veche, însă suntem în proces de verificare a modului în care firma și-a făcut treaba, inclusiv pe lunile și anii dinainte, vom primi un raport detaliat. Facem de asemenea o analiză și în interiorul Direcției de Prestări Servicii. deoarece există un responsabil de bună funcționare a stadionului – lucru care implică și monitorizarea activităților de mentenanță din incinta acestuia. Lucrurile nu vor rămâne așa, iar persoana sau persoanele care au greșit vor suporta consecințele”, a mai spus vicepreședintele CJ Timiș, Alexandru Proteasa.
Consiliul Județean Timiș a inițiat deja discuții și întâlniri atât cu reprezentanții jucătorilor de fotbal cât și cu cei ai suporterilor, în vederea sprijinirii activității fotbalistice pe perioada în care stadionul va fi închis.
Jurnalist, scriitor, editor, terapeut

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Consumul de creier uman și boala Kuru: istorie și știință
Avocatul Poporului: Ni se cere să suportăm costul unei zile de boală, deși contribuim lunar la sistemul de asigurări sociale
Șoc în Franța! 10 bărbați au drogat și violat un băiat de 5 ani adus chiar de tatăl său la o petrecere de gay
Mălăieș are 11 joburi, nici el nu știe unde mai lucrează. Românii fac foamea și frigul în casă
Lista oamenilor influenți din dosarele Epstein. De la Elon Musk la fostul prinț Andrew
Strigăt de ajutor pentru Adelin Sabin – o luptă contracronometru pentru viață
SPIRITUALITATE
Parohia din Bărbăteni- Lupeni inclusă într-un proiect național al BOR
Luna nouă în Capricorn: Învățăm să stabilim limite, nu doar cu ceilalți, ci și cu noi înșine
BOR plătește impozite conform legislației în vigoare
De 26 ani săvârșim Boboteaza în staţiunea Straja alături de sute de turişti
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Carmen Holban a votat pentru dreptul pacientului la a doua opinie medicală decontată de CNAS
”Prin comunicare și dialog, pot fi identificate soluții concrete pentru îmbunătățirea sistemului de sănătate„
Una din cinci persoane din UE se află expuse riscului de sărăcie sau excluziune socială
Grija pentru mobilitatea ta – cum îți susții articulațiile pentru o viață activă și echilibrată
Consumul de creier uman și boala Kuru: istorie și știință
Servicii dermatologie Pitesti – abordare medicala moderna pentru sanatatea pielii
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Carmen Holban a votat pentru dreptul pacientului la a doua opinie medicală decontată de CNAS
În „Anul Iancu de Hunedoara”, imaginea marelui erou domină centrul oraşului
Oamenii de știință regândesc modul în care interacționează vulcanii și faliile Pământului