Universitatea de Vest din Timișoara este prezentă în ediția 2021 a Metaranking-ului Universitar realizat sub coordonarea Ministerului Educației, în conformitate cu noua Metodologie privind realizarea exerciţiului naţional de metaranking (februarie 2022).
Rezultatele analizelor poziționează UVT între primele șapte universități din România, cu un scor de 12,7969 puncte, plasând universitatea noastră pe prima poziție între cele trei universități timișorene ierarhizate (UVT, UPT, UMFVBT). Totodată, prezența UVT în această ediție a Metaranking-ului Universitar confirmă poziția de lider a universității noastre între universitățile din zona de Vest a României, chiar și atunci când criteriile metodologice ale analizei au un caracter dinamic.
Rectorul UVT, prof.univ.dr. Marilen Gabriel Pirtea: „UVT se detașează ca lider regional în spațiul educației universitare românești, rezultatele Metaranking-ului Universitar 2022 confirmând această poziție onorantă, care ne și motivează, odată în plus. Credibilitatea și prestanța acestui nou clasament universitar național este consolidată prin includerea în metodologia de calcul a mai multor indicatori de vizibilitate și prezență internațională, caracteristici universităților ierarhizate. UVT, ca universitate europeană membră a rețelei europene UNITA, avansează semnificativ în ranking-urile internaționale și, tocmai prin această manieră de diferențiere, își definește tot mai mult un profil de centru european al educației și cercetării, pentru ca studenții UVT să se formeze aici ca studenți europeni, prin formarea skills-urilor și achizițiilor cognitive specifice cetățenilor europeni ai secolului XXI. În acest fel devine absolut realizabil obiectivul nostru de prim-plan, prin care urmărim ca absolvenții UVT să fie competitivi și bine pregătiți, la nivelul celor mai importante universități din Europa. Mă bucur pentru obținerea acestui rezultat meritoriu și îi felicit pe toți universitarii din comunitatea noastră academică, coautori ai succesului UVT.”
Metaranking-ul Universitar include în analiză 93 de universități active din România (53 publice şi 40 private) dintre care doar 31 au fost apreciate ca având vizibilitate și prezență internațională. Universitățile românești nominalizate au înregistrat un punctaj total de 214,68 de puncte, fiind incluse în analiză doar acele universități care au cel puțin o prezență în unul dintre cele nouă ranking-uri internaționale conform metodologiei Metaranking-ului Universitar.
Metodologia utilizată în Metaranking-ul Universitar 2021 a inclus cele nouă clasamente universitare internaţionale recunoscute de International Ranking Expert Group, Inventory of International Rankings (IREG). Conform metodologiei utilizate, au fost luate în considerare rezultatele și performanțele universităților obținute în următoarele clasamente academice internaţionale ale universităţilor:
• Academic Ranking of World Universitie (ARWU);
• Center for World University Rankings (CWUR);
• Leiden Ranking (CWTS);
• Performance Ranking of Scientific Papers of World Universities (NTU);
• QS World University Rankings (QS);
• SCImago Institutions Rankings (SCImago);
• World Universities Ranking al Times Higher Education (THE);
• University Ranking by Academic Performance (URAP) și
• Best Global Universities al US News (USN).
INFO: https://www.edu.ro/sites/default/files/Raport_privind_Metarankingul_National%202021_07_03_2022.pdf
Jurnalist, scriitor, editor, terapeut

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Consumul de creier uman și boala Kuru: istorie și știință
Avocatul Poporului: Ni se cere să suportăm costul unei zile de boală, deși contribuim lunar la sistemul de asigurări sociale
Șoc în Franța! 10 bărbați au drogat și violat un băiat de 5 ani adus chiar de tatăl său la o petrecere de gay
Mălăieș are 11 joburi, nici el nu știe unde mai lucrează. Românii fac foamea și frigul în casă
Lista oamenilor influenți din dosarele Epstein. De la Elon Musk la fostul prinț Andrew
Strigăt de ajutor pentru Adelin Sabin – o luptă contracronometru pentru viață
SPIRITUALITATE
Parohia din Bărbăteni- Lupeni inclusă într-un proiect național al BOR
Luna nouă în Capricorn: Învățăm să stabilim limite, nu doar cu ceilalți, ci și cu noi înșine
BOR plătește impozite conform legislației în vigoare
De 26 ani săvârșim Boboteaza în staţiunea Straja alături de sute de turişti
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Carmen Holban a votat pentru dreptul pacientului la a doua opinie medicală decontată de CNAS
”Prin comunicare și dialog, pot fi identificate soluții concrete pentru îmbunătățirea sistemului de sănătate„
Una din cinci persoane din UE se află expuse riscului de sărăcie sau excluziune socială
Grija pentru mobilitatea ta – cum îți susții articulațiile pentru o viață activă și echilibrată
Consumul de creier uman și boala Kuru: istorie și știință
Servicii dermatologie Pitesti – abordare medicala moderna pentru sanatatea pielii
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Carmen Holban a votat pentru dreptul pacientului la a doua opinie medicală decontată de CNAS
În „Anul Iancu de Hunedoara”, imaginea marelui erou domină centrul oraşului
Oamenii de știință regândesc modul în care interacționează vulcanii și faliile Pământului