Prim-ministrul Nicolae-Ionel Ciucă s-a întâlnit, la Palatul Victoria, cu Nicolas Schmit, comisarul european pentru locuri de muncă și drepturi sociale. În cadrul întrevederii, a fost analizat răspunsul Uniunii Europene la criza generată de agresiunea militară rusă din Ucraina.
Premierul român a subliniat nevoia de a beneficia de solidaritatea europeană atât în privința gestionării fluxului de refugiați din Ucraina, cât și pentru a proteja economia românească și cetățenii de efectele crizelor multiple pe care le traversăm. Cei peste 620.000 de refugiați care au intrat în România de la debutul conflictului, dintre care foarte mulți sunt copii, au beneficiat de sprijinul solidar al autorităților și societății civile, care au asigurat și continuă să asigure adăpost, hrană și servicii sociale integrate, inclusiv pentru accesul copiilor la educație. O atenție specială a fost acordată nevoii de sprijin pentru Republica Moldova, afectată de valul de refugiați, pe fondul problemelor economice cu care se confruntă.
Prim-ministrul Nicolae-Ionel Ciucă a prezentat strategia țării noastre de a-și dezvolta economia și de asigura independența energetică, prin intermediul folosirii energiei nucleare, dezvoltarea capacității de producere a energiei regenerabile și exploatarea noilor zăcăminte de gaze naturale off-shore, în paralel cu interconectarea cu sistemele de aprovizionare din Bulgaria și Grecia.
Folosirea banilor europeni pentru modernizarea țării și crearea de noi locuri de muncă, într-o manieră integrată, care să reunească atât fondurile PNRR, precum și pe cele din Cadrul Financiar Multi-Anual, alături de programele alocate la nivel european pentru gestionarea fluxurilor de refugiați au fost menționate ca oportunități importante pentru manifestarea concretă a solidarității europene.
Comisarul Nicolas Schmit a transmis mulțumiri României pentru reacția rapidă și eficientă la criza umanitară generată de conflictul din Ucraina, subliniind eficiența eforturilor de a primi cei peste o jumătate de milion de refugiați.
O mențiune specială a fost remarcată în legătură cu sprijinul acordat copiilor ucraineni care au nevoie de acces la educație. Oficialul european a transmis sprijinul Comisiei Europene pentru accesarea rapidă a fondurilor aflate deja la dispoziția statelor membre, acestea urmând a fi suplimentate cu noi resurse.
În privința locurilor de muncă din România, comisarul european a remarcat rata mică a șomajului din țara noastră și calitatea dialogului social, arătând că sunt necesare investiții în sectorul digital și în educație, pentru creșterea nivelului de pregătire a forței de muncă. Totodată, din partea Comisiei Europene există „flexibilitate” în privința ajustării plafonului de 9,4% din PIB pentru cheltuielile cu pensiile, precum și în legătură cu durata menținerii unui astfel de plafon. Comisarul european a mai adăugat că stabilirea unui nou plafon ar putea avea loc după finalizarea analizei realizate de Banca Mondială, în baza contractului de asistență tehnică pentru implementarea reformei cu sistemul public de pensii din România.
Ministrul Muncii, Marius Budăi a argumentat că, în contextul creșterii prețurilor la energie, alimente și medicamente, plafonarea cheltuielilor cu pensiile la 9,4% din PIB ar condamna milioane de pensionari la sărăcie severă.
„Suntem de acord să susținem orice reformă a sistemului de pensii, însă numai dacă o astfel de reformă nu îi condamnă la sărăcie pe pensionari, așa cum s-ar întâmpla în forma actuală a PNRR”, a declarat Marius Budăi.
EXCLUSIVE BREAKING NEWS
„Atmosfera sfârșitului unei domnii”: Gheorghe Piperea asupra moțiunii de cenzură împotriva lui von der Leyen
Furtună devastatoare în Sinaia: Vântul a smuls acoperișuri, a doborât copaci și a blocat traficul
Partidul AUR a fost amendat cu 25.000 de euro pentru nerespectarea datelor cu caracter personal
Un ciclon mediteranean ar putea lovi România și Bulgaria dupa data de 9 iulie
Sinteza zilei. Cele mai importante evenimente naționale și internaționale, 3 iulie 2025
Feribot scufundat în Bali, Indonezia. La bord se aflau 65 de persoane, 6 oameni au murit
SPIRITUALITATE
Povestea incredibilă e medicului Ioan Boilă. Cum a reușit să trateze gratuit mii de oameni încă din anii 90
Sfaturi de viață de la Dr. Ioan Boilă: „Omul nu e doar un trup bolnav, ci un suflet care suferă”
Cum poți purifica energiile din locuința ta pas cu pas?
Proverbe japoneze. Fără oameni simpli, nu există oameni mari
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Cum influențează stresul sănătatea mintală și fizică?
De ce scade producția de colagen odată cu înaintarea în vârstă și cum poți contracara acest proces
Cum te poate ajuta masajul feței și al gâtului în prevenirea bolilor neurodegenerative precum Alzheimer
Tratamente complementare și remedii naturale în sprijinul celor care luptă cu cancerul
Ziua Internaţională de Luptă Împotriva Abuzului şi Traficului Ilicit de Droguri
”O spun clar și ferm: toleranță zero pentru fraudarea concediilor medicale!”
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
“Fermierii au dreptul să fie parteneri egali, nu să fie simpli executanți ai unor directive europene!”
Sadova Veche devine gazda unei experiențe gastronomice autentice, cu un producător susținut de „Produs în Banat”
Tentativă de fraudă online în numele Societății de Transport Public Timișoara