Pentru a veni în sprijinul populaţiei deţinătoare de certificate de încadrare în grad de dizabilitate, facem precizarea că valabilitatea acestora este prelungită pe o perioadă de 90 de zile de la ridicarea stării de alertă, conform prevederilor art. 4, alin. (5), din Legea 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19: art. 4, alin. (5) „Valabilitatea documentelor eliberate de instituţiile şi autorităţile publice, precum şi de entităţile private autorizate conform legii se menţine pe toată perioada stării de alertă, precum şi pentru o perioadă de 90 de zile de la încetarea acestei stări.„
Înregistrearea unei cereri, însoțită de documentele necesare completării dosarului, pentru o nouă evaluare reprezintă „excepţia” de la regula stabilită prin actul normativ. Menţinerea valabilităţii certificatelor de încadrare în grad de handicap pentru o perioadă de până la 90 de zile de la încetarea stării de alertă nu este condiţionată de data la care acestea au expirat (în timpul sau în afara stării de alertă).
Astfel că, toţi dâmboviţenii, care au certificatele de handicap expirate din perioada stării de alertă sau imediat după ridicarea acesteia, trebuie să ştie că aceste documente sunt valabile până în data de 6 iunie 2022.
De asemenea, vă reamintim că documentele pentru evaluarea/reevaluarea dosarelor de încadrare în grad de handicap se depun cu 60 de zile înainte de expirarea celor 90 de zile ulterioare stării de alertă.
Comunicat de presă DGASPC Dâmbovița

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Miss Rusia, Kseniya Alexandrova, a murit la doar 31 de ani
Extinderea cooperării în Marea Neagră: Oportunități și provocări pentru stabilitatea regiunii
Dennis Man semnează cu PSV Eindhoven. Valoarea transferului este de 8,5 milioane de euro
O învățătoare din Timiș a murit după ce a aflat că postul său a fost desființat în urma măsurilor luate de Guvern
Piperea: În condiții de criză bugetară și economică nu strângi șurubul austerității
Titus Corlăţean – un educat şi cult om politic al PSD, un lider fără scandal, cu valori solide şi potenţial prezidenţial 2030
SPIRITUALITATE
Cine sunt îngerii întrupați și care este scopul lor
Lev Tolstoi: Iubirea se dezvoltă prin suferință și auto-cunoaștere
Grăsimea abdominală și cauzele emoționale. Medicina Tradițională Chineză
Povestea incredibilă e medicului Ioan Boilă. Cum a reușit să trateze gratuit mii de oameni încă din anii 90
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Tratament naturist pentru parazitoză intestinală
Ciupercile medicinale, surse de vindecare pentru cancer, diabet sau tulburări imunitare
Din 1 septembrie, pacienții pot reclama la Ministerul Sănătății redirecționările de la spitalele publice la privat
Se pot depune proiecte de investiții pentru programele de screening
România pe primul loc în UE la decese prevenibile și tratabile
Bolnavii de cancer si plata CASS. Cum se aplica noile masuri de la 1 august 2025
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Trusphone – O nouă alternativă pe piața de produse Apple din România
Adrian Țuțuianu – România și drumul spre OCDE
Problemele minerilor din Valea Jiului soluționate printr-o OUG