Ziua de 9 mai are o triplă semnificație pentru români: Ziua Independenței de Stat a României, Ziua Uniunii Europene și Ziua Victoriei în cel de-al Doilea Război Mondial. Sunt, în fapt, lecții importante din care avem de învățat și în zilele noastre.
Lecția determinării cu care strămoșii noștri și-au susținut cauza și au luptat pentru împlinirea visului obținerii independenței de stat, prin participarea la ceea ce istoria a numit Războiul de Independență 1877-1878. Anul acesta se împlinesc 145 de la momentul în care Kogălniceanu rostea cu mândrie: „suntem independenţi, suntem naţiune de sine stătătoare”.
Lecția curajului, a viziunii și a păcii, pe care ne-a oferit-o Robert Schuman punând temelia unei Europe unite, atunci când la 9 mai 1950, propunea un plan de colaborare economică între Franţa şi Germania, pentru eliminarea rivalităţilor seculare. Declaraţia Schuman a reprezentat astfel certificatul de naștere al Uniunii Europene. Astăzi, mai mult decât oricând, România și națiunile europene înțeleg beneficiile acestei uniuni: progres economic, sprijin, eforturi comune pentru pace și prosperitate.
Din păcate, această sărbătoare ne găsește anul acesta într-un context nefericit, războiul de pe Frontul de Est, însă ne confirmă încă o dată nevoia de solidaritate și parteneriat strategic.
Înaintașii noștri ne-au oferit un exemplu de voință și abilitate politică, iar noi avem responsabilitatea ca împreună să continuăm să clădim un viitor sigur pentru generațiile următoare.
La mulți ani, Europa!
La mulți ani, România!
Senator,
Virgil Guran
Comunicat de presă

”Oamenii ar vrea ca binele să li se întâmple, să li se ofere de-a gata, fără ca ei sa facă ceva pentru el. Ori așa ceva nu se poate! Nimic nu se face fără noi, fără participarea noastră. Starea de bine apare abia după ce am experimentat starea de rău. Abia după ce am văzut ce nu ne place, ce ne doare, ce ne face să suferim, abia atunci înțelegem că nu mai vrem și începem să ne căutam binele. Insă binele îl găsim doar în legatura noastră cu creatorul, cu Dumnezeu.” http://oficialmedia.com/de-ce-au-oamenii-nevoie-de-repere/
EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Miss Rusia, Kseniya Alexandrova, a murit la doar 31 de ani
Extinderea cooperării în Marea Neagră: Oportunități și provocări pentru stabilitatea regiunii
Dennis Man semnează cu PSV Eindhoven. Valoarea transferului este de 8,5 milioane de euro
O învățătoare din Timiș a murit după ce a aflat că postul său a fost desființat în urma măsurilor luate de Guvern
Piperea: În condiții de criză bugetară și economică nu strângi șurubul austerității
Titus Corlăţean – un educat şi cult om politic al PSD, un lider fără scandal, cu valori solide şi potenţial prezidenţial 2030
SPIRITUALITATE
Cine sunt îngerii întrupați și care este scopul lor
Lev Tolstoi: Iubirea se dezvoltă prin suferință și auto-cunoaștere
Grăsimea abdominală și cauzele emoționale. Medicina Tradițională Chineză
Povestea incredibilă e medicului Ioan Boilă. Cum a reușit să trateze gratuit mii de oameni încă din anii 90
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Tratament naturist pentru parazitoză intestinală
Ciupercile medicinale, surse de vindecare pentru cancer, diabet sau tulburări imunitare
Din 1 septembrie, pacienții pot reclama la Ministerul Sănătății redirecționările de la spitalele publice la privat
Se pot depune proiecte de investiții pentru programele de screening
România pe primul loc în UE la decese prevenibile și tratabile
Bolnavii de cancer si plata CASS. Cum se aplica noile masuri de la 1 august 2025
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Târgoviște: Lucrări majore de modernizare la Școala „Tudor Vladimirescu”
Aurelian Cotinescu: Moștenirea lui Ionel Brătianu ne arată că reformele nu sunt niciodată ușoare, dar sunt indispensabile
Facultatea de Arte și Design din cadrul Universității de Vest din Timișoara este prezentă la „Anuala Venețiană” prin expoziția „3D – Design, Dimension, Dialogue”