Conducerea Consiliului Județean Dâmbovița a participat astăzi, 9 mai 2022, la ceremonialul militar – religios organizat la Monumentul Eroilor, din Cazarma 331 de la Teiș, dedicat Zilei Independenței de Stat a României, Zilei Uniunii Europene și Zilei Victoriei Națiunilor Unite.
VEZI ALBUM FOTO INTEGRAL
Evenimentul a cuprins o ceremonie militară şi religioasă, intonarea Imnului Naţional al României, intonarea Imnului Europei, alocuţiuni cu privire la simbolistica zilei de 9 mai, precum şi depuneri de coroane şi jerbe de flori.
La eveniment au participat: președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan, vicepreşedinții CJD, Luciana Cristea și Antonel Jîjîie, secretarul general al județului Dănuț Nicolae Popa Stănescu, subprefecții judeţului Dâmboviţa, Ioan Corneliu Sălișteanu și Adrian Chițescu, viceprimarii Municipiului Târgovişte, Monica Ilie și Cătălin Rădulescu, reprezentanţi ai Arhiepiscopiei Târgoviștei, Garnizoanei, Ministerului Administrației și Internelor, instituțiilor deconcentrate, cadre militare active, în rezervă şi retragere, veterani de război și cetățeni ai Municipiului Târgoviște.
Cu acest prilej, președintele Corneliu Ștefan a transmis:
„Istoria acumulată în secole şi transferată, ca moştenire, de-a lungul atâtor generaţii, vine astăzi să ne amintească cine suntem, ce suntem şi care este menirea noastră în acest spaţiu.
Ziua de 9 Mai are pentru poporul român o triplă semnificaţie. Pe lângă Ziua Independenţei – proclamată în 1877, românii sărbătoresc Victoria Coaliţiei Naţiunilor Unite în cel de-al Doilea Război Mondial, la 9 mai 1945, dar şi Ziua Europei.
Aducem astăzi un pios omagiu tuturor celor căzuţi pe câmpurile de luptă, care au contribuit la obţinerea independenţei de stat, înfăptuirea Marii Uniri şi contribuţia la victoria aliaţilor – rezultatele directe ale acţiunii ferme a armatei în slujba poporului român.
Este o onoare și un privilegiu pentru mine să particip astăzi, la această manifestare, când la 9 mai 1877 Mihail Kogălniceanu declara în Parlament că: „Voim să fim independenți, pentru că voim să trăim cu viaţa noastră proprie, pentru că nu voim să mai pătimim pentru greșelile altora, pentru că voim ca la gurile Dunării de jos să fie un bulevard în contra rezbelului.”
Privirea într-un trecut care ne determină prezentul mă face să înţeleg acel viitor către care ne îndreptăm cu speranţă.
Eroii neamului nostru au un loc binemeritat în sufletele românilor, care au înălţat de fiecare dată la rang de virtute datoria, credinţa şi onoarea de a apăra până la sacrificiul suprem pământul strămoşesc şi fiinţa neamului românesc.
Sărbătoarea acestei zile este un bun prilej de a ne reaminti importanţa valorilor şi principiilor care stau la baza Uniunii Europene şi permanenta lor actualitate.
La 72 de ani de la declaraţia Schuman, avem astăzi ocazia de a sărbători o Uniune la a cărei dezvoltare ne aducem şi noi contribuţia, de la 1 ianuarie 2007. Iată că, de 15 ani, sărbătorim Ziua Europei nu din afară, ci din interior, în calitate de cetăţeni ai Uniunii Europene cu drepturi şi obligaţii depline.
Închei mesajul meu prin a vă transmite, dumneavoastră şi familiilor dumneavoastră, multă sănătate, fericire, putere de muncă şi să avem parte de tot ceea ce este mai bun!”
Manifestările s-au încheiat cu defilarea gărzii de onoare și depunerea de coroane și jerbe de flori la Monumentul Eroilor.
În fiecare an, pe 9 Mai, 27 de state și aproape 500 de milioane de cetățeni sărbătoresc Ziua Europei.
Compartimentul Imagine, Relații Externe,
Consiliul Județean Dâmbovița

”Oamenii ar vrea ca binele să li se întâmple, să li se ofere de-a gata, fără ca ei sa facă ceva pentru el. Ori așa ceva nu se poate! Nimic nu se face fără noi, fără participarea noastră. Starea de bine apare abia după ce am experimentat starea de rău. Abia după ce am văzut ce nu ne place, ce ne doare, ce ne face să suferim, abia atunci înțelegem că nu mai vrem și începem să ne căutam binele. Insă binele îl găsim doar în legatura noastră cu creatorul, cu Dumnezeu.” http://oficialmedia.com/de-ce-au-oamenii-nevoie-de-repere/
EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Miss Rusia, Kseniya Alexandrova, a murit la doar 31 de ani
Extinderea cooperării în Marea Neagră: Oportunități și provocări pentru stabilitatea regiunii
Dennis Man semnează cu PSV Eindhoven. Valoarea transferului este de 8,5 milioane de euro
O învățătoare din Timiș a murit după ce a aflat că postul său a fost desființat în urma măsurilor luate de Guvern
Piperea: În condiții de criză bugetară și economică nu strângi șurubul austerității
Titus Corlăţean – un educat şi cult om politic al PSD, un lider fără scandal, cu valori solide şi potenţial prezidenţial 2030
SPIRITUALITATE
Cine sunt îngerii întrupați și care este scopul lor
Lev Tolstoi: Iubirea se dezvoltă prin suferință și auto-cunoaștere
Grăsimea abdominală și cauzele emoționale. Medicina Tradițională Chineză
Povestea incredibilă e medicului Ioan Boilă. Cum a reușit să trateze gratuit mii de oameni încă din anii 90
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Tratament naturist pentru parazitoză intestinală
Ciupercile medicinale, surse de vindecare pentru cancer, diabet sau tulburări imunitare
Din 1 septembrie, pacienții pot reclama la Ministerul Sănătății redirecționările de la spitalele publice la privat
Se pot depune proiecte de investiții pentru programele de screening
România pe primul loc în UE la decese prevenibile și tratabile
Bolnavii de cancer si plata CASS. Cum se aplica noile masuri de la 1 august 2025
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Târgoviște: Lucrări majore de modernizare la Școala „Tudor Vladimirescu”
Aurelian Cotinescu: Moștenirea lui Ionel Brătianu ne arată că reformele nu sunt niciodată ușoare, dar sunt indispensabile
Facultatea de Arte și Design din cadrul Universității de Vest din Timișoara este prezentă la „Anuala Venețiană” prin expoziția „3D – Design, Dimension, Dialogue”