Astăzi, 13 mai a.c., jandarmii dâmbovițeni desfășoară activitățide monitorizare, supraveghere și verificare a zonei, unde a fost semnalată prezența leului, pentru clarificarea situației.
Acolo se află o echipă de jandarmi și un echipaj SMURD, fiind pregătiți să intervină în situații deosebite
Totodată, recomandăm cetățenilor să informeze în cel mai scurt timp autoritățile, prin intermediul SNUAU 112, în situația în care felina își mai face apariția.
Joi, 12 mai a.c., în urma celor trei solicitări prin SNUAU 112, prin care a fost semnalată prezența unui leu în localitatea Priseaca, cartierul Romlux și în apropierea șoselei de centură din municipiul Târgoviște, s-au desfășurat ample activități de căutare la care au participat jandarmi, polițiști, pompieri, polițiști locali, reprezentanți a AJVPS și DSVSA Dâmbovița.
Aceste acțiuni de căutare s-au încheiat, ieri, 12 mai, în jurul orei 17:20, fără identificarea vreunui animal sălbatic.
Informare, Relații Publice şi cu Publicul
”Oamenii ar vrea ca binele să li se întâmple, să li se ofere de-a gata, fără ca ei sa facă ceva pentru el. Ori așa ceva nu se poate! Nimic nu se face fără noi, fără participarea noastră. Starea de bine apare abia după ce am experimentat starea de rău. Abia după ce am văzut ce nu ne place, ce ne doare, ce ne face să suferim, abia atunci înțelegem că nu mai vrem și începem să ne căutam binele. Insă binele îl găsim doar în legatura noastră cu creatorul, cu Dumnezeu.” http://oficialmedia.com/de-ce-au-oamenii-nevoie-de-repere/

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Taxele și impozitele locale, majorări de până la 80% de la 1 ianuarie 2026
Cum va fi vremea de Crăciun în România
Grupuri de firme după acționariat: De la o firmă la datele financiare cumulate ale grupului
Gabriel Purcaru despre situația apei potabile la Moreni: Progrese mari, dar provocări rămase în suspans
Program evenimente în Orășelul lui Moș Crăciun de la Târgoviște
Aurelian Cotinescu, mesaj de Ziua Națională a României, 1 Decembrie
SPIRITUALITATE
O analiză lucidă asupra haosului major prin care trece omenirea, astăzi, când suprimarea e definită ca salvare
Oamenii intuitivi, cei care simt mai mult, au o conexiune profundă cu energia și emoțiile celorlalți
Canonizarea Sfântului Ardealului Arsenie Boca pe 28 noiembrie la PRISLOP
Cea mai puternică erupție solară din 2025. Cum ne va afecta pentru următoarele zile
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Bine de știut: de ce saboții medicali sunt o necesitate în profesiile medicale?
Noi măsuri de prevenție în domeniul sănătății
Durerea de măsea în sarcină
România va avea registere naționale de screening
Cum influențează acizii grași Omega-3 sănătatea inimii
Descoperire cu premiu Nobel în tratarea cancerului a medicului Otto Warburg
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Festivalul Colindelor de la Moroeni a reunit 400 de colindători din întreaga țară și Republica Moldova
Moș Crăciun a adus magia sărbătorilor în unitățile de învățământ din Răcari și Ghergani
Consiliul Județean Dâmbovița, bilanțul proiectelor din 2025 și direcții pentru 2026