Reprezentanții echipei MNArT au participat săptămâna trecută la evenimentul „Recontre du reseau Micro-Folie” organizat de „La Villete” la Bruxelles, în parteneriat cu centrul multicultural „La Maison des Cultures et de la Cohésion Sociale de Molenbeek”. Inaugurarea colecției Uniunii Europene pe platforma Micro-Folie, constituită din opere de artă digitalizate provenite din patrimoniul instituțiilor de renume intenațional, a reprezentat evenimentul principal al întrunirii. Pe parcursul celor două zile, au avut loc activități și workshop-uri în contextul schimbului de experiență între mediatorii culturali și partenerii proveniți din țări europene precum Franța, Belgia, Lituania, Grecia.
Circuitul muzeului digital mobil Micro-Folies include și orașul nostru datorită colaborării Muzeului Național de Artă Timișoara cu Institutul Cultural Francez. În rețeaua Micro-Folie, MNArT participă cu 15 lucrări din patrimoniul muzeal, reprezentative pentru colecțiile sale de icoane, artă bănățeană, artă românească modernă și contemporană. Astfel, arhiva digitală accesibilă partenerilor internaționali include opere de artă emblematice, semnate de artiști precum Nicolae Grigorescu, Theodor Aman, Nicolae Tonitza, Corneliu Baba, Romul Nuțiu, Ștefan Bertalan, Paul Neagu, Stevan Aleksić, Zugrav Nedelcu Popovici.
Participarea echipei MNArT la acest proiect european este legată de implicarea activă a instituției în digitalizarea patrimoniul muzeal și de facilitarea accesului la artă și cultură pentru categorii de public cât mai diverse. Strategia actuală de management a muzeului susține, ca obiective principale, formarea profesională a specialiștilor și promovarea simbiozei dintre strategiile muzeografiei actuale și tehnologia modernă.
În prima parte a întâlnirii Micro-Folie de la Bruxelles a avut loc o sesiune de training în care educatorii muzeali participanți la acest proiect au propus actualizări ale sistemului și interfeței, pentru a îmbunătății accesibilitatea galeriei digitale. A doua parte a evenimentului a fost marcată de deschiderea oficială a colecției Uniunii Europene, urmată de un workshop în care au fost propuse activități ludice, corelate cu conținutul educațional propus de Casa de Cultură Molenbeek, pe care mediatorii le pot prelua și adapta particularităților publicului țintă.
Vă reamintim, muzeul digital Micro-Folie este oferit spre explorare, fără costuri, gupurilor organizate, pe bază de programare și este găzduit de Muzeul Național de Artă Timișoara până la finalul anului 2022.
Jurnalist, scriitor, editor, terapeut
EXCLUSIVE BREAKING NEWS
România extinde recrutarea rezerviștilor voluntari. Se lucrează la un nou sistem de pregătire militară voluntară
Inundații devastatoare în zona Moldovei. 900 de persoane au fost evacuate
Cele mai importante știri din România, 28 iulie 2025. Revista presei
Cele mai importante știri internaționale ale zilei de 24 iulie 2025
Oameni morți de foame în Gaza. Criza alimentară și umanitară atinge dimensiuni dramatice
Prima „nuntă” gay din România, organizată cu fast la Cluj-Napoca: un eveniment controversat
SPIRITUALITATE
Grăsimea abdominală și cauzele emoționale. Medicina Tradițională Chineză
Povestea incredibilă e medicului Ioan Boilă. Cum a reușit să trateze gratuit mii de oameni încă din anii 90
Sfaturi de viață de la Dr. Ioan Boilă: „Omul nu e doar un trup bolnav, ci un suflet care suferă”
Cum poți purifica energiile din locuința ta pas cu pas?
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
CUM MI-A SALVAT OLAPLEX PARUL DUPA DECOLORARE
Când Trauma blochează fluxul. Cum rănile emoționale creează stagnare fizică în sistemul tău Limfatic
O femeie a reușit să se salveze după ce a luptat 20 de ani cu o formă de cancer
Tratament anticancer cu sucuri și ceaiuri – după Rudolf Breuss. Cura totală
Cum s-a vindecat de cancer o ingineră chimistă din Iași. ”Astăzi sunt un om sănătos!”
Cum ne putem crește vitalitatea rinichilor. Ce legături există între frică și rinichi
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Profilurile DiSC sunt mai mult decât simple teste de personalitate
România extinde recrutarea rezerviștilor voluntari. Se lucrează la un nou sistem de pregătire militară voluntară
Inundații devastatoare în zona Moldovei. 900 de persoane au fost evacuate