Locomotivă deraiată între Bănița și Merișor
O locomotivă a deraiat ieri după-amiază, între localitățile Bănița și Merișor.
La locul evenimentului s-au mobilizat pompierii militari ai Gărzii de Intervenție Baru, cu o autospecială de stingere cu apă și spumă și un echipaj SMURD, în sprijin fiind alocată și o ambulanță a Serviciului de Ambulanță Județean.
Întrucât în urma incidentului, mecanicul locomotivei a suferit mai multe traumatisme, acesta a fost transportat de către echipajul SAJ, la Spitalul de Urgență Petroșani.
Traficul feroviar a rămas blocat pe secția de circulație Petroșani-Simeria, pe ambele linii, până la remedierea situației.
CFR SA prin personalul feroviar de specialitate al SRCF Timișoara au depus eforturi susținute pentru redeschiderea traficului pe un fir, în zona evenimentului feroviar, asigurarea suportului tehnic necesar pentru repunerea pe șine a locomotivei și restabilirea traficului în condiții normale pe întreaga distanță Petroșani- Crivadia.

Distribuie acest articol Oficial Media