Asociația Banat IT organizează cea de a șasea ediție a celui mai așteptat maraton de programare, în perioada 10-12 iunie, la Sala Polivalentă din Dumbrăvița. HackTM reunește sub același acoperiș programatori, designeri, specialiști IT cu experiență, dar și începători din domeniu, în cadrul evenimentului de tip hackathon, locul unde inovatorii vor dezvolta proiecte software și hardware în decursul celor 3 zile dedicate.
Pasionații de IT au ocazia să-și testeze abilitățile în cadrul unuia dintre cele mai competitive evenimente de tehnologie din această regiune a Europei și singurul de acest tip din Timișoara. Cu un format menit să găzduiască orice persoană interesată de IT, organizatorii își propun să aducă împreună participanți de toate vârstele, dornici să-și transpună ideile în proiecte.
Evenimentul este deschis atât profesioniștilor din domeniul IT, cât și studenților sau elevilor cu abilități de programare sau design, pregătiți să cucerească scena maratonului de programare.
Participanții pot dezvolta proiectele individual sau în echipe, sub îndrumarea mentorilor experimentați, reprezentanți din companii IT de renume din Timișoara, care vor întregi experiența de hackathon.
Cele mai bune proiecte sunt recompensate cu premii în valoare de peste 10000 Euro, oferite de către partenerii evenimentului sau de către organizatori.
Principalele domenii de acțiune sunt:
● Cybersecurity/Decarbonization, cu premiul MacBook Pro 13.3 per membru din echipă, oferit de către compania Atos
● Smart Mobility, cu premiul Dronă DJI Mavic Mini Fly More Combo per membru din echipă, oferit de către compania Continental
● Payments, cu premiul Google Nest Hub 2 per membru din echipă, oferit de către compania Endava
● Artificial Intelligence, cu premiul Smartwatch Garmin Venu per membru din echipă, oferit de către compania MHP – A Porsche Company
● Media, Entertainment & Education, cu premiul 1000 RON eMAG Voucher per membru din echipă, oferit de către compania Ness Digital Engineering
● Q-commerce, cu premiul 1000 RON Tazz Voucher per membru din echipă, oferit de către compania Tazz by eMAG
Urmate de o categorie specială, dedicată proiectelor care nu își găsesc locul printre cele menționate anterior; astfel, toți participanții sunt încurajați să-și dezvolte ideile, fie și fără un scop bine definit: Not Another Hackathon Award, cu premiul surpriză “a box of N.O.T.H.I.N.G.” per echipă, oferit de către compania DevPlant.
Premiul cel mare, la fel ca în fiecare an, este elementul central al competiției. Câștigătorii vor descoperi la momentul nominalizării surprizele în valoare de peste 5000 Euro puse la bătaie de către Banat IT.
Hackathon-ul va debuta cu sesiunea de pitching și formare a echipelor (vineri), urmată de etapa de dezvoltare a proiectelor – pe toată durata weekend-ului, și se finalizează cu jurizarea echipelor și ceremonia de premiere, în decursul zilei de duminică. Pe întreaga perioadă a evenimentului, participanții se vor bucura de activități tematice, networking și distracție.
Biletele pentru HackTM sunt disponibile în număr limitat pe: https://now.hacktm.ro/. Biletul de acces include tricoul reprezentativ evenimentului și un buget pe care participanții îl pot utiliza pentru achiziționarea de mâncare și băuturi non-alcoolice de la furnizorii prezenți la locație.
Despre Banat IT: Înființată de către un grup de profesioniști din domeniul IT, Asociația Banat IT este una dintre cele mai reputate organizații ale sectorului tech din vestul României, activând pentru creșterea coeziunii sectoriale, a gradului de valorizare a inovării și potențialului de cercetare-dezvoltare, îmbunătățirea practicilor de afaceri și de atragere a resurselor umane, respectiv pentru educație de natură tehnologică și de business pentru cele mai diverse categorii de beneficiari.
Jurnalist, scriitor, editor, terapeut

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Taxele și impozitele locale, majorări de până la 80% de la 1 ianuarie 2026
Cum va fi vremea de Crăciun în România
Grupuri de firme după acționariat: De la o firmă la datele financiare cumulate ale grupului
Gabriel Purcaru despre situația apei potabile la Moreni: Progrese mari, dar provocări rămase în suspans
Program evenimente în Orășelul lui Moș Crăciun de la Târgoviște
Aurelian Cotinescu, mesaj de Ziua Națională a României, 1 Decembrie
SPIRITUALITATE
O analiză lucidă asupra haosului major prin care trece omenirea, astăzi, când suprimarea e definită ca salvare
Oamenii intuitivi, cei care simt mai mult, au o conexiune profundă cu energia și emoțiile celorlalți
Canonizarea Sfântului Ardealului Arsenie Boca pe 28 noiembrie la PRISLOP
Cea mai puternică erupție solară din 2025. Cum ne va afecta pentru următoarele zile
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Bine de știut: de ce saboții medicali sunt o necesitate în profesiile medicale?
Noi măsuri de prevenție în domeniul sănătății
Durerea de măsea în sarcină
România va avea registere naționale de screening
Cum influențează acizii grași Omega-3 sănătatea inimii
Descoperire cu premiu Nobel în tratarea cancerului a medicului Otto Warburg
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Festivalul Colindelor de la Moroeni a reunit 400 de colindători din întreaga țară și Republica Moldova
Moș Crăciun a adus magia sărbătorilor în unitățile de învățământ din Răcari și Ghergani
Consiliul Județean Dâmbovița, bilanțul proiectelor din 2025 și direcții pentru 2026