Corneliu Ștefan, președintele Consiliului Județean Dâmbovița, a participat astăzi, la conferința de presă ocazionată de începerea producției de oțel beton în combinatul târgoviștean.
Evenimentul de astăzi reașază județul Dâmbovița și România pe harta europeană a industriei de profil, dar și un pas important în reducerea dependenței de importuri.

Astfel, se produc primele bare laminate și, cât de curând, din cuptoarele Donalam Târgoviște, fostul Combinat de Oțeluri Speciale, vor fi scoase primele șarje din ceea ce înseamnă renașterea industriei dâmbovițene și naționale.
”Cele 500.000.000 de euro pe care grupul italian Beltrame le va investi la Târgoviște, precum și asigurarea în următorii ani a 1.000 de locuri de muncă vor avea un impact imens asupra economiei locale și naționale.
Totodată, beneficiile acestei investiții se vor regăsi și în sistemul de învățământ dâmbovițean.
Absolvenții liceelor tehnologice din județ și ai Universității „Valahia” din Târgoviște vor putea fi viitori angajați ai Donalam.
Nu în ultimul rând, am asigurat stafful Beltrame de toată susținerea Consiliului Judeţean Dâmboviţa și i-am felicitat pentru decizia de a investi în județul Dâmbovița”, a scris Corneliu Ștefan, președinte PSD Dâmbovița pe pagina de social media.

călător pe la reviste pe la câteva edituri „…spunea mama: fluturii făceau curte florilor şi-atunci am mişcat prima dată, apoi zi de zi pântecu-i zvâcnea aşa cum ţi se zbate ochiul stâng. când m-am născut căzuse bruma. eu n-am vrut sa ucid fluturii” în rest, căţărare liberă

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Taxele și impozitele locale, majorări de până la 80% de la 1 ianuarie 2026
Cum va fi vremea de Crăciun în România
Grupuri de firme după acționariat: De la o firmă la datele financiare cumulate ale grupului
Gabriel Purcaru despre situația apei potabile la Moreni: Progrese mari, dar provocări rămase în suspans
Program evenimente în Orășelul lui Moș Crăciun de la Târgoviște
Aurelian Cotinescu, mesaj de Ziua Națională a României, 1 Decembrie
SPIRITUALITATE
O analiză lucidă asupra haosului major prin care trece omenirea, astăzi, când suprimarea e definită ca salvare
Oamenii intuitivi, cei care simt mai mult, au o conexiune profundă cu energia și emoțiile celorlalți
Canonizarea Sfântului Ardealului Arsenie Boca pe 28 noiembrie la PRISLOP
Cea mai puternică erupție solară din 2025. Cum ne va afecta pentru următoarele zile
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Bine de știut: de ce saboții medicali sunt o necesitate în profesiile medicale?
Noi măsuri de prevenție în domeniul sănătății
Durerea de măsea în sarcină
România va avea registere naționale de screening
Cum influențează acizii grași Omega-3 sănătatea inimii
Descoperire cu premiu Nobel în tratarea cancerului a medicului Otto Warburg
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
OFSD Dâmbovița alături de oameni. „Spiritul Crăciunului se simte cel mai bine atunci când îl împărtășești”
Deputat Carmen Holban a participat la Comitetul Executiv Național al Organizației Femeilor Social-Democrate (OFSD)
Aurelian Cotinescu a participat la lansarea primului blindat 4×4 românesc – VLAH