Secretarul de stat pentru afaceri strategice Iulian Fota a avut luni, 25 iulie 2022, consultări cu Kelli Ann Burriesci, subsecretar adjunct pentru securitate națională SUA, aflată într-un turneu regional în Europa. Ulterior consultărilor, oficialul american a fost primit de către ministrul afacerilor externe Bogdan Aurescu.

Discuțiile s-au axat pe includerea României în Programul Visa Waiver și posibilitățile de consolidare a cooperării bilaterale în vederea realizării de progrese tangibile în atingerea acestui obiectiv comun româno-american. Consultările la sediul MAE se înscriu în derularea dialogului constant și aplicat la nivel politic și tehnic dintre România și SUA pe tema includerii țării noastre în Programul Visa Waiver.
Secretarul de stat Iulian Fota a subliniat importanța includerii României în Programul Visa Waiver. A remarcat cu satisfacție creșterea constantă a nivelului de implicare a ambelor administrații, română și americană, în ultimii ani, care a condus la o consolidare a cooperării pentru asigurarea condițiilor necesare aderării României la acest program. Acest fapt este demonstrat și de intensificarea dialogului bilateral, la nivel politic și tehnic, atât la București, cât și la Washington, aspect agreat cu ocazia întâlnirilor dintre ministrul afacerilor externe Bogdan Aurescu și secretarul pentru securitate națională al Statelor Unite ale Americii, Alejandro Mayorkas și cu secretarul de stat Antony Blinken (, care au avut loc la Washington, în luna noiembrie 2021, precum și, cel mai recent, în discuția ministrului afacerilor interne Lucian Bode cu secretarul Mayorkas, la Washington, la 18 mai 2022. Un punct distinct pe agenda convorbirilor a fost campania comună de conștientizare în vederea reducerii ratei de refuz a vizelor, care rămâne principalul criteriu stabilit de legislația SUA neîndeplinit pentru moment de România. A fost punctată lansarea de către MAE român a unui “Smart Flyer” conținând informații necesare pentru cetățenii români interesați de călătorii în scop turistic sau de afaceri de scurtă durată în SUA. A fost discutată intensificarea dialogului privind setul de motive care au stat la baza respingerii, în ultimii ani, a cererilor de viză ale cetățenilor români, informație esențială pentru orientarea și calibrarea cât mai exactă a unei campanii publice comune de conștientizare în vederea reducerii ratei de refuz. La rândul său, Kelli Ann Burriesci a reconfirmat interesul SUA de a coopera apropiat cu România pentru includerea în Programul Visa Waiver, obiectiv tratat cu atenție la nivelul Departamentului pe care îl reprezintă. A remarcat progresele realizate de România într-o serie de domenii relevante pentru pregătirea pentru aderarea la Programul Visa Waiver și a reiterat angajamentul pentru un ritm susținut al colaborării cu partea română în vederea obținerii de progrese suplimentare în acest dosar. Ulterior consultărilor la nivel de secretar de stat, oficialul american a fost primit de către ministrul afacerilor externe Bogdan Aurescu, care a reiterat faptul că includerea României în programul Visa Waiver reprezintă un obiectiv politic de prim rang pentru autoritățile române și o temă de interes deosebit pentru opinia publică română, cu relevanță crescută pentru agenda bilaterală și pentru cea europeană. A subliniat importanța derulării cu succes a campaniei publice comune de conștientizare care urmează a fi inițiată și a exprimat întreaga disponibilitate a României de a coopera cu SUA în vederea stimulării scăderii ratei de refuz a vizelor. De asemenea, șeful diplomației române a salutat reconfirmarea angajamentului părții americane de a lucra îndeaproape cu partea română în vederea includerii României în Programul Visa Waiver, care este un obiectiv prioritar asumat de ambele state.

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Aurelian Cotinescu: Ce prevede reforma pensiilor magistraților
Aurelian Cotinescu: Plajele nu sunt de vânzare, sunt ale oamenilor
Cum să îți construiești un fond de urgență eficient? Pași și sfaturi practice
Proiecte de reducere a populației lumii – Află cum s-ar putea realiza
Trump se teme de scurgerea de informatii – spioni la nivel inalt
Șapte lucruri pe care nu le știi despre păstrarea unui război – Visul afaceriștilor
SPIRITUALITATE
Calugarul Simeon de pe muntele Athos, sfaturi pentru pacea sufletului
Sfântul Gherasim, tămăduitor de boli și suferințe
Cine sunt îngerii întrupați și care este scopul lor
Lev Tolstoi: Iubirea se dezvoltă prin suferință și auto-cunoaștere
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Importanța formei de administrare pentru absorbția eficientă a vitaminelor
Etapele unui implant dentar – la ce să te aștepți și ce ar trebui să știi?
Sănătatea mintală nu mai poate fi separată de mediul digital iar hiperconectivitatea a devenit o nouă condiție socială
Aurelian Cotinescu – Computer tomograf (CT) și RMN în cadrul Spitalului Orășenesc Găești
CAMPANIA ”VIAȚĂ PENTRU MAREA FAMILIE DE PACIENȚI” ȘI STILUL DE VIAȚĂ SĂNĂTOS
Tema acestui an este : Sănătatea mintală în situații de urgență umanitară
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Frânare, tracțiune, direcție: trei motive să nu amâni schimbul de iarnă la anvelope
Locuiești în București? Spală-ți mașina rapid și ieftin la o spălătorie self-service
Între lumină și umbră: cum se sărbătorește noaptea Tuturor Sfinților în lume cunoscută ca Halloween