Universitatea Politehnica Timișoara organizează în data de 1 septembrie 2022, Tech Talks – Life around Tech, cea mai importantă conferință de tehnologie din regiune și care, aduce împreună antreprenori, investitori, specialiști și experți internaționali în tehnologie, dar și personalități remarcabile din viața publică.
Desfășurat sub egida „Life around Tech”, evenimentul este parte integrantă a componentei de tehnologie din cadrul FLIGHT Festival și îndeamnă participanții la reflecție și imaginație, adresând puterea tehnologiei și inovării prezente în viața noastră de zi cu zi.
Conferința are loc în format fizic, la Timișoara Convention Center, sala Experience, de pe strada Mărășești, nr. 1-3.
Tech Talks oferă o experiență nouă prin conținut și networking de calitate, precum și acces la cele mai inovative proiecte și produse, facilitând astfel o serie de oportunități valoroase prin care participanții își pot întâlni viitorii colaboratori, parteneri de afaceri sau angajatori.
Subiectele prezentate se vor axa pe experiența dovedită a speakerilor și sunt structurate în 4
paneluri, după cum urmează:
• Panel I: 10:00 – 11:20
”Noua experiență digitală în orașe inteligente și în artă”
Speakers: Adrian NOTZ, Sergiu ARDELEAN, Juan Carles CAMBRILS CAMARENA, Mihai BRANA
• Panel II: 11:35 – 12:55
”Inteligența artificială, interfața om-computer și scenarii ale viitorului digital”
Speakers: Sebastian BURDUJA, Christian RAINERI, Ionuț STANIMIR, Marcel Mihai SĂMÂNȚĂ
• Panel III: 14:25 – 15:25
”Educația în noua paradigmă digitală”
Speakers: Elif MEMET, Sevda MEMET, Eugen CIURTIN
• Panel IV: 15:40 – 16:40
”Future of Mobility”
Speakers: Bogdan Andrei BALAZS, Tudor NICOSEVICI, Ovidiu TOMA
Tech Talks este mai mult decât o conferință — este o oportunitate de creștere pentru profesioniștii cu spirit antreprenorial și inovativ, dar și un spațiu propice de învățare pentru tineri. Prin inițiativele pe care Universitatea Politehnica Timișoara le demarează an de an, creează contextul necesar pentru ca acești profesioniști să se întâlnească, să se inspire și să acționeze pentru dezvoltarea ideilor care pot schimba lumea.
„Ne bucurăm că anul acesta suntem actorul principal în organizarea acestei conferințe, alături de FLIGHT Festival, pentru a aduce pe scenă speakeri valoroși din țară și din străinătate, dar și pentru a readuce aminte publicului că puterea inovării este în mâinile celo care caută soluții și a celor care construiesc” – spune conf.univ.dr.ing. Florin DRĂGAN, rectorul Universității Politehnica Timișoara.
Detaliile complete despre conferință și speakeri sunt disponibile aici:
• https://flight-festival.com/tech-talks/
• https://www.facebook.com/UPTimisoara
Ultimele 100 de bilete, lansate în număr limitat, sunt disponibile pentru o săptămână pe
platformele iabilet.ro (https://bit.ly/TechTalksiabilet) și entertix.ro (https://bit.ly/TechTalksentertix).
Conferința este parte a FLIGHT Festival, cel mai vibrant și atrăgător eveniment care are loc anual la Timișoara.
Jurnalist, scriitor, editor, terapeut

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Aurelian Cotinescu: Ce prevede reforma pensiilor magistraților
Aurelian Cotinescu: Plajele nu sunt de vânzare, sunt ale oamenilor
Cum să îți construiești un fond de urgență eficient? Pași și sfaturi practice
Proiecte de reducere a populației lumii – Află cum s-ar putea realiza
Trump se teme de scurgerea de informatii – spioni la nivel inalt
Șapte lucruri pe care nu le știi despre păstrarea unui război – Visul afaceriștilor
SPIRITUALITATE
Calugarul Simeon de pe muntele Athos, sfaturi pentru pacea sufletului
Sfântul Gherasim, tămăduitor de boli și suferințe
Cine sunt îngerii întrupați și care este scopul lor
Lev Tolstoi: Iubirea se dezvoltă prin suferință și auto-cunoaștere
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Importanța formei de administrare pentru absorbția eficientă a vitaminelor
Etapele unui implant dentar – la ce să te aștepți și ce ar trebui să știi?
Sănătatea mintală nu mai poate fi separată de mediul digital iar hiperconectivitatea a devenit o nouă condiție socială
Aurelian Cotinescu – Computer tomograf (CT) și RMN în cadrul Spitalului Orășenesc Găești
CAMPANIA ”VIAȚĂ PENTRU MAREA FAMILIE DE PACIENȚI” ȘI STILUL DE VIAȚĂ SĂNĂTOS
Tema acestui an este : Sănătatea mintală în situații de urgență umanitară
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
NATO testează extinderea Brigăzii Rapide în Europa de Est în timpul exercițiului din toamna anului 2025
Curs Operator Introducere, Prelucrare și Validare Date in Târgoviște
Liderii PSD discută strategia partidului la Târgoviște după Conferința Extraordinară a organizației județene