Europarlamentarul umanist Maria Grapini este mereu preocupată de asigurarea condițiilor de viață pentru persoanele vârstnice.
În contextul dezbaterii, în plenul Parlamentului European, și a votării raportului referitor la “Acțiuni europene comune în domeniul îngrijirii”, europarlamentarul umanist, Maria Grapini, membru în Grupul S&D, a adresat Comisiei Europene o întrebare cu solicitare de primi răspuns în scris, pe marginea acestei teme extreme de importante. Nu este prima intervenție a europarlamentarului Mariei Grapini, în direcția asigurării unor condiții de viață decente pentru persoanele în vârstă.
Potrivit eurodeputatului Grapini, din dezbatere a rezultat clar că ”este nevoie de investiții în centrele pentru persoanele în vârstă care nu pot fi îngrijite în familie și pentru persoane în vârstă care nu mai au familii însă au nevoie, acută, de îngrijire. Furnizarea de servicii de îngrijire de calitate depinde de existența unei forțe de muncă suficiente, bine pregătite, motivate și specializate, de crearea unor condiții de muncă atractive și decente prin intermediul dialogului social și al negocierii colective, de salarii adecvate și echitabile, dar și de existența unor servicii integrate, precum și de o finanțare publică adecvată, susține Maria Grapini, care, în context, a adresat Comisiei Europene, punctual, următoarea întrebare: Ce măsuri concrete adoptă Comisia Europeană pentru a aloca fonduri în CFM 2021-2027 pentru construcția de noi centre sociale necesare vârstnicilor, în special în țările din estul Europei?”
În numele Comisiei Europene iată că a răspuns Nicolas Schmit, comisarul european pentru locuri de muncă și drepturi sociale.
Nicolas Schmit susține că l a nivelul UE, Comisia intenționează să adopte o strategie europeană privind serviciile de îngrijire în septembrie 2022. Strategia și propunerile de recomandări, ale Consiliului European, care o însoțesc privind revizuirea obiectivelor de la Barcelona și privind îngrijirea pe termen lung vor urmări să stimuleze servicii de îngrijire de calitate, abordabile ca preț și accesibile și să îmbunătățească condițiile de muncă și echilibrul dintre viața profesională și cea privată a îngrijitorilor, menționează comisarul european pentru locuri de muncă și drepturi sociale.

De asemenea, susține oficialul european, fondurile politicii de coeziune pentru perioada 2021-2027, printre altele, pot investi în dezvoltarea și îmbunătățirea sistemelor de îngrijire pe termen lung. Acum, Comisia Europeană negociază cu statele membre programarea alocărilor naționale, pentru a se asigura că finanțarea este orientată către prioritățile politice relevante la nivel național și regional.
“În special, Fondul social european Plus și Fondul european de dezvoltare regională vor continua să investească în procesul de dezinstituționalizare și în promovarea îngrijirii și serviciilor comunitare, inclusiv a îngrijirii pe termen lung, în statele membre în care aceasta este identificată ca o prioritate de politică, inclusiv în țările din Europa de Est. În plus, și Mecanismul de redresare și reziliență, Fondul european agricol pentru dezvoltare rurală, Fondul pentru o tranziție justă, Instrumentul de sprijin tehnic și programele Orizont Europa sau Europa digitală oferă oportunități de finanțare relevante din partea UE în domeniul îngrijirii pe termen lung”, se mai arată în răspunsul transmis europarlamentarului umanist.
Nu în ultimul rând, comisarul pentru european pentru locuri de muncă și drepturi sociale, a punctat faptul că, ”în prezent, Comisia își pregătește răspunsul la Rezoluția Parlamentului European „Către acțiuni europene comune în domeniul îngrijirii”, care va fi transmis Parlamentului European în timp util și care va răspunde solicitărilor primite în contextul respectivei rezoluții”.

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Trump se teme de scurgerea de informatii – spioni la nivel inalt
Șapte lucruri pe care nu le știi despre păstrarea unui război – Visul afaceriștilor
Reacțiile oficialilor ruși la posibila furnizare de rachete Tomahawk Ucrainei – o linie roșie traversată?
Trump autorizează lovituri cu rază lungă de acțiune împotriva Rusiei – o schimbare în strategia SUA față de Ucraina
Un bărbat și două femei din Târgoviște, cercetați pentru punerea în circulație de bancnote falsificate, înșelăciune și tentativă la înșelăciune
Banii cash sunt esențiali în situații de criză, spune Banca Centrală Europeană
SPIRITUALITATE
Calugarul Simeon de pe muntele Athos, sfaturi pentru pacea sufletului
Sfântul Gherasim, tămăduitor de boli și suferințe
Cine sunt îngerii întrupați și care este scopul lor
Lev Tolstoi: Iubirea se dezvoltă prin suferință și auto-cunoaștere
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Sfecla roșie – aliatul tău pentru o circulație sangvină sănătoasă
Transparența nu mai este opțională, ci o regulă obligatorie
Beneficiile saunei uscate în confortul căminului tău
Lista aditivilor alimentari recunoscuți ca fiind toxici și interziși în anumite țări
Bunicile noastre și relația cu mâncarea. Cum revenim la esențele simple ale vieții
Cum se pot elimina în mod natural plumbul, mercurul, cadmiul și arsenicul
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Universitatea „Valahia” are o nouă bază sportivă: investiție de aproape 9 milioane de lei
Cybersecurity, masteratul cu cea mai mare concurență de la Facultatea de Automatică și Calculatoare a UPT
Noul an universitar a început la Universitatea „Valahia” din Târgoviște