Primarul municipiului Târgoviște, Daniel Cristian Stan, a prezentat astăzi, în cadrul unei conferințe de presă, proiectul de reconstrucție a stadionului “Eugen Popescu” și principalele evoluții din ultimele 30 de zile.
Declarații pe larg, Daniel Cristian Stan:
- „Ca valoare a investiției, precizez că efortul financiar al Primăriei Târgoviște se apropie de 40.000.000 lei, din toamna anului 2019 și până acum.
- Ca stadiu de execuție, tribuna veche este aproape gata, inclusiv cu instalații electrice, termice sau obiecte sanitare pe poziție, cu senzorii PSI și camerele de luat vederi pe poziție.
- Față de ultima prezență a noastră aici, au fost hidroizolate toate gradenele, au fost montate 1000 de scaune (în total sunt montate 3100 de scaune, mai fiind de montat aproximativ 1000, care vor fi aduse luna aceasta, împreună cu cele de la tribuna nouă), s-au montat balustradele, au fost compartimentate toaletele, s-a finalizat sistemul de ventilație, s-a realizat acoperișul de la C8, s-au montat stâlpii de cărămidă unde vor fi poziționați turnicheții de acces. Aici mai trebuie pus covorul PVC și fixate pe poziție chiuvetele, vasele de wc și dotările specifice.

- La tribuna nouă, se lucrează în continuare la interioare, a fost executată șapa la parter, tot la parter au fost realizate instalațiile termice, sanitare și sistemul de ventilație în proporție de peste 90%, s-a finalizat casa liftului, s-au montat ușile și ferestrele, a început realizarea sistemului de casetare pentru tavan, a început realizarea termosistemului. În acest moment, avem deja în teren aproximativ 80% dintre gradene, urmând ca săptămâna viitoare să fie montată diferența, cu excepția zonei centrale aferente tribunei VIP și mass-media! Pe acestă tribună, mai este de montat acoperișul, iar până pe 15 august vor fi livrate și panourile speciale pentru închiderea etajului, unde compartimentările interioare de zidărie sunt deja realizate, lucrându-se la instalații.
- În plus au fost puse în funcțiune tabelele de marcaj.
- În privința primului meci pe noua arenă, reiterez faptul ca finalul acestei toamne reprezintă un termen realist de finalizare a lucrărilor.
- Totodată, voi propune iubitorilor de fotbal din Tărgoviște realizarea, cu sprijinul lor, în semn de prețuire și respect pentru marile noastre glorii fotbalistice, a unui muzeu al fotbalului târgoviștean, exact în zona de acces în tribuna nouă.
- Ca precizare de ansamblu, cred că progresele sunt notabile, iar perspectiva unui stadion nou este mai clară ca oricând și, indiferent de ceea ce susțin unii sau alții, fără aportul substanțial al Primăriei Târgoviște și al Consiliului Județean Dâmbovița în susținerea cheltuielilor FC Chindia, nu ar exista fotbal de performanță la Târgoviște!„

”Oamenii ar vrea ca binele să li se întâmple, să li se ofere de-a gata, fără ca ei sa facă ceva pentru el. Ori așa ceva nu se poate! Nimic nu se face fără noi, fără participarea noastră. Starea de bine apare abia după ce am experimentat starea de rău. Abia după ce am văzut ce nu ne place, ce ne doare, ce ne face să suferim, abia atunci înțelegem că nu mai vrem și începem să ne căutam binele. Insă binele îl găsim doar în legatura noastră cu creatorul, cu Dumnezeu.” http://oficialmedia.com/de-ce-au-oamenii-nevoie-de-repere/
EXCLUSIVE BREAKING NEWS
„Atmosfera sfârșitului unei domnii”: Gheorghe Piperea asupra moțiunii de cenzură împotriva lui von der Leyen
Furtună devastatoare în Sinaia: Vântul a smuls acoperișuri, a doborât copaci și a blocat traficul
Partidul AUR a fost amendat cu 25.000 de euro pentru nerespectarea datelor cu caracter personal
Un ciclon mediteranean ar putea lovi România și Bulgaria dupa data de 9 iulie
Sinteza zilei. Cele mai importante evenimente naționale și internaționale, 3 iulie 2025
Feribot scufundat în Bali, Indonezia. La bord se aflau 65 de persoane, 6 oameni au murit
SPIRITUALITATE
Povestea incredibilă e medicului Ioan Boilă. Cum a reușit să trateze gratuit mii de oameni încă din anii 90
Sfaturi de viață de la Dr. Ioan Boilă: „Omul nu e doar un trup bolnav, ci un suflet care suferă”
Cum poți purifica energiile din locuința ta pas cu pas?
Proverbe japoneze. Fără oameni simpli, nu există oameni mari
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Cum influențează stresul sănătatea mintală și fizică?
De ce scade producția de colagen odată cu înaintarea în vârstă și cum poți contracara acest proces
Cum te poate ajuta masajul feței și al gâtului în prevenirea bolilor neurodegenerative precum Alzheimer
Tratamente complementare și remedii naturale în sprijinul celor care luptă cu cancerul
Ziua Internaţională de Luptă Împotriva Abuzului şi Traficului Ilicit de Droguri
”O spun clar și ferm: toleranță zero pentru fraudarea concediilor medicale!”
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
“Fermierii au dreptul să fie parteneri egali, nu să fie simpli executanți ai unor directive europene!”
Sadova Veche devine gazda unei experiențe gastronomice autentice, cu un producător susținut de „Produs în Banat”
Tentativă de fraudă online în numele Societății de Transport Public Timișoara