Gruparea de Jandarmi Mobilă “Glad Voievod” Timişoara asigură măsurile de ordine publică şi siguranţa spectatorilor, cu ocazia desfășurării partidei amicale de fotbal dintre reprezentativa Under 20 a României și reprezentativa similară a Germaniei, care va avea loc luni, 26 septembrie a.c., pe Arena “ Francisc von Neuman”, din municipiul Arad.
Având în vedere că meciul va începe la ora 18.00, accesul spectatorilor în incinta arenei se va face începând cu ora 16.00, pe baza biletelor puse la dispoziție de organizator.
Pentru ca evenimentul sportiv să se desfășoare în condiții optime de ordine și siguranță publică, jandarmii, alături de reprezentanți ai altor instituții cu atribuții în domeniu, vor lua măsuri pentru deplasarea în condiţii de siguranţă a suporterilor la și de la stadion, precum şi pe timpul desfășurării partidei de fotbal, aflându-se în imediata apropiere a arenei sportive.
Pentru a preveni apariția unor potențiale incidente, recomandăm participanților să evite deplasarea în grupuri mari la sau de la stadion, să manifeste răbdare și să respecte indicațiile autorităților.
Intrarea în stadion, accesul publicului, paza vestiarelor şi protecţia arbitrilor, îndrumarea şi supravegherea publicului pe stadion se realizează de către reprezentanţi ai unei societăţi specializate de protecţie şi pază. Conform prevederilor art. 14 din Legea nr. 4 din 2008 privind prevenirea şi combaterea violenţei cu ocazia competiţiilor şi a jocurilor sportive, cu modificările și completările ulterioare, anterior permiterii accesului în incinta stadionului, participanţii la aceste evenimente vor fi supuşi unui control corporal preventiv, efectuat de către firma de securitate contractată de organizator, cu scopul evitării introducerii pe stadion a unor materiale sau obiecte ce pot pune în pericol siguranţa spectatorilor.
Vă informăm că legislaţia în vigoare interzice persoanelor fizice să deţină, să folosească sau să efectueze orice operaţiuni cu materiale pirotehnice. Spectatorii nu au voie să introducă în stadion obiecte care pot să pună în pericol securitatea participanţilor la competiţiile sportive, substanţe toxice, băuturi alcoolice, recipiente, corpuri contondente, cuţite, pumnale ori alte asemenea obiecte confecţionate pentru tăiere, împungere sau lovire. De asemenea, este interzisă afişarea de inscripţii care incită la ură naţională, rasială, de clasă ori religioasă, la discriminări de orice fel şi la violenţă.
Recomandăm suporterilor să evite implicarea în conflicte de orice natură și să solicite sprijinul forțelor de ordine din zonă, în cazul în care sunt martorii săvârșirii unor fapte de natură antisocială.
Vă mulțumim tuturor pentru înțelegerea manifestată față de măsurile de siguranță luate.
Jurnalist, scriitor, editor, terapeut

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Psiholog: Prăbușirea Omertei sub greutatea acuzațiilor de abuz sexual și psihologic
Ion Duvac, doctor in psihologie își hărțuiește se%ual pacientele: ”Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta.”
Șefii de spitale ar putea avea salarii mărite cu 40%. Ce prevede noul proiect de lege aflat pe masa Senatului
Românii vor plăti mai mult la sistemul public de pensii începând cu 1 iulie 2026
Cum se schimbă vârsta de pensionare la femei începând din acest an
Văduva lui Gabriel Cotabiță, reținută într-un dosar de proxenetism. Alina Cotabiță promova fetele pe internet
SPIRITUALITATE
Care sunt semnele trezirii spirituale. Schimbări intense la nivelul ADN-ului
Parohia din Bărbăteni- Lupeni inclusă într-un proiect național al BOR
Luna nouă în Capricorn: Învățăm să stabilim limite, nu doar cu ceilalți, ci și cu noi înșine
BOR plătește impozite conform legislației în vigoare
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
CNAS spune STOP practicilor ilegale din Sănătate
Cum îți susții organismul în perioadele solicitante și îți menții echilibrul zilnic
Primul consult ginecologic postpartum: ghid pas cu pas
Carmen Holban a votat pentru dreptul pacientului la a doua opinie medicală decontată de CNAS
”Prin comunicare și dialog, pot fi identificate soluții concrete pentru îmbunătățirea sistemului de sănătate„
Una din cinci persoane din UE se află expuse riscului de sărăcie sau excluziune socială
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
De joi, traversarea pe Calea București se face doar pe pasarelă. Investiția intră oficial în funcțiune
Prefectul Marian Tănase: Situație fără precedent în Dâmbovița – 70.000 de abonați afectați de întreruperile de curent
A murit cântăreața britanică Scouse Pink. De ce boli a suferit artista