ARMATA ROMÂNĂ este instituția care nu și-a trădat neamul niciodată, pentru că trăiește pentru el!

În 24 octombrie 1944, generalul Gheorghe Avramescu, comandantul Armatei a 4-a română, a decis să pornească ofensiva pentru a elibera orașul Carei și, totodată, ultimul colț de pământ românesc aflat sub ocupație maghiară din 1940. Generalul, un regalist convins, anunță lansarea ofensivei pe 25 octombrie, deoarece dorea să îi facă astfel un cadou de naștere Regelui Mihai, care împlinea 23 de ani și care, cu două luni mai devreme, scosese România din războiul contra Națiunilor Unite și pornise lupta pentru eliberarea Transilvaniei de Nord.

Pentru eliberarea oraşului Carei, în timp scurt şi cu pierderi minime, Avramescu ordonă Corpului 6 armată să execute o manevră dublu învăluitoare cu forţele a 4 divizii, pentru a încercui şi nimici trupele duşmane din zona oraşului, iar Corpului 2 de armată, de la dreapta, revenindu-i misiunea de a învălui de la Sud, cu forţele Diviziei 11 Infanterie, rezistenţele inamicului din Satu Mare.

Sarcina eliberării ultimului oraș românesc de sub ocupație străină revine soldaților dobrogeni ai Diviziei 9 Infanterie. Pentru a reuși acest lucru, ai noștri trebuiau să spulbere defensiva organizată în jurul orașului Carei, de către Divizia 2 infanterie germană şi de către Divizia 25 horthystă. Misiunea unităţilor române nu era uşoară întrucât forţele inamice dispuneau de poziţii amenajate din timp, iar terenul plat şi descoperit permitea trupelor hitleriste şi hortyste să folosească la maxim eficacitatea focului armamentului automat și al artileriei.

Planul nostru de luptă era: Batalionul 2 al diviziei dobrogene urma să atace frontal pe direcţia Ghenci – Carei, în timp ce Batalionul 1 să învăluie pe la nord de oraş. Atacul începe din noaptea de 24 spre 25 octombrie, linia de apărare a fasciștilor destrămându-se sub presiunea dobrogenilor noștri. În orașul Carei, luptele se duc om la om, trebuie cucerită casă după casă, ocupată stradă după stradă. Veteranii diviziei noastre trebuie să își folosească toate abilitățile pentru a izbândi, alcătuind mai multe grupuri de asalt, dotate cu aruncătoare de flăcări și chiar folosind manechine, pentru a atrage și descoperi focul lunetiștilor inamici.

Atacând frontal și prin partea de est a orașului, regimentele 40, respectiv 34 (ambele din Divizia 9 infanterie) pătrund pe străzile slab luminate și continuă spre centrul Careiului, militarii români arborând tricolorul românesc pe turnul Primăriei la orele 08:00. Toate încercările hitleriştilor şi hortyştilor de a le stăvili înaintarea, de a-şi evacua armamentul, muniţiile şi depozitele de alimente din oraş sunt zădărnicite de manevrele militarilor români.

În ciuda faptului că întregul oraș fusese minat de fasciști, populația sare în sprijinul militarilor români, iar cu ajutorul trupelor de pionieri, dezamorsează minele și salvează de la dezastru orașul. Generalul Costin Ionașcu, comandantul Diviziei 9 infanterie, povestea despre acele momente: “Mulți cetățeni ne-au arătat punctele minate, ne-au condus spre locurile unde se aciuiseră dușmanii. Unii au acționat apoi, cot la cot cu ostașii, pentru deminarea orașului, pentru înlăturarea minelor, a ruinelor, pentru arestarea ultimilor fugari fasciști”.

Careiul era eliberat, iar trupele inamice, câte mai scăpaseră din încercuire, se retrăgeau pe toată linia frontului. Peste ani, comandantul Regimentului 34 infanterie, Ion Botea, rememora bucuria românilor din oraș: “Populația i-a întâmpinat pe ostașii noștri într-un entuziasm delirant, oferindu-le flori și alte ofrande! Era bucuria eliberării, bucuria revederii frățești! În scurt timp de la eliberare, orașul Carei a îmbrăcat o adevărată haină de sărbătoare. Și astăzi îmi amintesc cu deosebită plăcere și cu legitimă mândrie de atmosfera sărbătorească ce cuprinsese așezarea după alungarea fasciștilor din interiorul ei. Casele erau împodobite cu steaguri românești și cu covoare. Oamenii din balcoane și de la ferestre fremătau de bucurie. Peste tot auzeam strigătele:《Bine ați venit fraților!》”. Chiar dacă își duc la îndeplinire ordinele, ai noștri nu se opresc aici și își continuă înaintarea spre graniță. Astfel, la ora 09:30, eroii Regimentului 34 infanterie Constanța sunt primii români care trec frontiera româno – ungară, urmați de vitejii Regimentului 40 infanterie în jurul orelor 11:30. La sfârșitul acestei zile extraordinare pentru întreaga țară, comandantul Armatei a 4-a, generalul Gheorghe Avramescu, adresează militarilor din subordinea sa Ordinul de Zi nr. 104 din 25.10.1944: “La chemarea ţării pentru dezrobirea Ardealului, rupt prin Dictatul de la Viena, aţi răspuns cu însufleţire şi credinţă în izbânda poporului nostru, tineri şi bătrâni aţi pornit spre hotarele sfinte ale patriei şi cu piepturile voastre aţi făcut zăgaz neînfricat duşmanului care voia să ajungă la Carpaţi.

Zdrobit de focul năpraznic al artileriei şi de necontenitele voastre atacuri, inamicul a fost izgonit din Ardealul scump, eliberând astfel ultima palmă de pământ sfânt al ţării. Prin ploi, prin noroaie şi drumuri desfundate, zi şi noapte aţi luptat cu un duşman dârz şi hotărât şi l-aţi învins. Azi, când avangărzile trec pe pământ străin (se trecuse deja la eliberarea Ungariei), pentru desăvârşirea înfrângerii definitive a duşmanului, gândul meu se îndreaptă către voi, cu dragoste şi admiraţie pentru faptele voastre de arme. Peste veacuri veţi fi slăviţi, voi ofiţeri şi ostaşi care aţi eliberat Ardealul. Pe cei care au căzut la datorie îi vor preamări urmaşii şi numele lor va fi scris în cartea de aur a neamului. Încrezători în destinele neamului şi luând pildă de la cei ce au pus patria mai presus decât viaţa, continuăm lupta strâns uniţi în jurul steagului…”.

Și uite așa “După patru ani de cumplită suferință și împilare maghiară, Ardealul a fost eliberat de sub hoardele cotropitoare. Stindardul libertății și drepturilor noastre nepieritoare îmbracă azi în sărbătoare orașele și satele pângărite de urgia uzurpatorilor… Plaiurile și codrii Maramureșului, Țării Oașului și Crișanei vuiesc iarăși de voioșia libertății câștigate. Românii de pretutindeni, cu mic cu mare, tresaltă la sunetul trâmbițelor biruitoare. Ardealul sfânt, leagăn scump al românilor, furat printr-un odios dictat, oferit cu generozitate de dictatorii Europei magnaților unguri, pentru întregirea latifundiilor lor, a revenit azi, prin luptă dreaptă și jertfă vrednică la patria din care a fost rupt”.

Aceste cuvinte, ele aparțin lui Mihail Racoviță, ministrul de Război de la acel moment, cuprinse într-un ordin general către Armată, a doua zi după eliberarea orașului Carei și Satu Mare… În ultimele două luni, Divizia 9 Infanterie Dobrogea traversase în diagonală, prin luptă, toată România. Plecată din Dobrogea, după ce a curățat-o de trupe germane, a dus lupte în Bărăgan și la București, și-a îngropat jumătate din efective la Oarba de Mureș și, după un marș neîntrerupt de câteva sute de kilometri care a început la Turda, a eliberat și ultima porțiune din Ardeal. Armata Română trebuia să contribuie la efortul de război al aliaţilor cu peste 12 divizii de infanterie, conform articolului 1 al Convenţiei de Armistiţiu (semnată la 12/13 septembrie 1944), dar, aceste forte au crescut constant, în pofida dificultăţilor întâmpinate în cooperarea militară româno-sovietică. După 23 august 1944, Armata Română a alungat trupele germane de pe teritoriile controlate de statul român, ducând lupte în care au căzut 5.048 soldaţi inamici şi au fost luaţi 56.455 de prizonieri. A fost realizată apărarea strategică a graniţelor şi a liniei de demarcaţie romano-ungare din Crişana şi Platoul Transilvaniei, impuse prin Dictatul de la Viena din 30 august 1940. Victoria asupra trupelor germane şi ungare a fost câştigată de 525.702 soldaţi, preţul plătit fiind de 58.330 morţi, răniţi sau dispăruţi în luptă. Cele consemnate mai sus, evidenţiază faptul că,  Ziua Armatei este legată efectiv şi afectiv şi de Transilvania, leagănul genezei şi evoluţiei istorice a poporului român, de obiectivele şi sentimentele Armatei Române, care au vizat întotdeauna îndeplinirea idealurilor naţionale: unitate, independenţă, suveranitate, integritate teritorială.

Înainte de a fi o sărbătoare a militarilor, trebuie precizat faptul că Ziua Armatei Române este o sărbătoare a tuturor românilor, adunaţi în jurul intituţiilor fundamentale ale ţării.  Dumnezeu să călăuzească paşii militarilor care apără interesele ţării!