În Camera Deputaților au fost aprobate modificări la legea vine in sprijinul consumatorilor de energie.
Astfel PL-x 551/04.10.2022 “Proiect de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr.119/2022 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.27/2022 privind măsurile aplicabile clienţilor finali din piaţa de energie electrică şi gaze naturale în perioada 1 aprilie 2022-31 martie 2023, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul energiei”.
Proiectul de lege prevede între altele:
– prelungirea perioadei de aplicabilitate a prevederilor Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 27/2022 până la data de 31 august 2023;
– modificarea limitelor de consum al clienților casnici care vor beneficia de prevederile ordonanței;
– modificări la nivelul consumatorilor non-casnici care vor beneficia de prevederile ordonanței în domeniul energiei electrice, noii beneficiari fiind IMM-urile, agenții economici din domeniul industriei alimentare şi instituții publice pentru care se va compensa 85% din consumul mediu lunar realizat în anul 2021 – precum și spitalele publice și private, instituțiile de învățământ publice şi private, creşele și furnizorii publici de servicii sociale publici și privați – pentru care se plafonează şi compensează consumul integral;
– includerea de prevederi privind obligațiile de îndeplinit de către viitorii beneficiari în vederea participării la schema de sprijin;
– stabilirea de noi valori pentru componentele de furnizare energie electrică şi gaze naturale.
De asemenea, s-a stabilit că preţul final facturat plafonat de către furnizorii de energie electrică este maximum 0,68 lei/kWh, cu TVA inclus, pentru consumul realizat în perioada 1 septembrie 2022 – 31 decembrie 2022 de către clienţii casnici al căror consum mediu lunar realizat la locul de consum în anul 2021 este cuprins între 0 – 100 KWh inclusiv, maximum 0,68 lei/kWh, cu TVA inclus, pentru consumul realizat în perioada 1 ianuarie 2023 – 31 martie 2025 de către mai multe categorii de clienţi printre care clienţii casnici al căror consum lunar este cuprins între 0 – 100 KWh inclusiv, clienţii casnici care utilizează dispozitive, aparate sau echipamente medicale necesare efectuării tratamentelor sau cei care au în întreţinere cel puţîn trei copii cu vârsta de până în 18 ani, respectiv 26 de ani, în cazul în care urmează o formă de învăţământ.
Și preţul va fi maximum 0,80 lei/kWh, cu TVA inclus, pentru consumul realizat în perioada 1 septembrie 2022 – 31 decembrie 2022 de către clienţii casnici al căror consum mediu lunar realizat la locul de consum în anul 2021 a fost între 100,01 – 300 kWh pentru un consum lunar care este de maximum 255 kWh. Consumul de energie electrică ce depăşeşte 255 KWh/lună se facturează conform prevederilor art. 5 alin. (1). Tot un preţ maxim de 0,80 lei/kWh, cu TVA inclus, va fi pentru consumul realizat în perioada 1 ianuarie 2023 – 31 martie 2025 de către clienţii casnici al căror consum lunar la locul de consum este cuprins între 100,01 şi 255 kWh. Consumul de energie electrică cuprins între 255 şi 300 KWh/lună se facturează la preţul maxim de 1,3 lei kWh, cu TVA inclus, iar în cazul în care consumul depăşeşte 300 KWh/lună întreg consumul se facturează la preţul maxim de 1,3 lei/kWh.
Proiectul va fi trimis spre promulgare la Președintele României, Camera Deputaților fiind forul decizional în acest caz.
Cel de al doilea proiect important adoptat este PL-x 415/04.10.2021 “Proiect de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr.90/2021 privind unele măsuri din domeniul pensiilor publice”.
Proiectul de lege are ca obiect de reglementare aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 90/2021, care prevede suplimentarea cu 1.000 de posturi a organigramei Casei Naţionale de Pensii Publice, pentru o perioadă determinată, respectiv până la data de 31 decembrie 2022, precum şi reglementarea unor aspecte referitoare la procedura de concurs pentru ocuparea acestor posturi.
Proiectul va fi trimis spre promulgare la Președintele României, Camera Deputaților fiind forul decizional în acest caz.

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Aurelian Cotinescu: Ce prevede reforma pensiilor magistraților
Aurelian Cotinescu: Plajele nu sunt de vânzare, sunt ale oamenilor
Cum să îți construiești un fond de urgență eficient? Pași și sfaturi practice
Proiecte de reducere a populației lumii – Află cum s-ar putea realiza
Trump se teme de scurgerea de informatii – spioni la nivel inalt
Șapte lucruri pe care nu le știi despre păstrarea unui război – Visul afaceriștilor
SPIRITUALITATE
Calugarul Simeon de pe muntele Athos, sfaturi pentru pacea sufletului
Sfântul Gherasim, tămăduitor de boli și suferințe
Cine sunt îngerii întrupați și care este scopul lor
Lev Tolstoi: Iubirea se dezvoltă prin suferință și auto-cunoaștere
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Importanța formei de administrare pentru absorbția eficientă a vitaminelor
Etapele unui implant dentar – la ce să te aștepți și ce ar trebui să știi?
Sănătatea mintală nu mai poate fi separată de mediul digital iar hiperconectivitatea a devenit o nouă condiție socială
Aurelian Cotinescu – Computer tomograf (CT) și RMN în cadrul Spitalului Orășenesc Găești
CAMPANIA ”VIAȚĂ PENTRU MAREA FAMILIE DE PACIENȚI” ȘI STILUL DE VIAȚĂ SĂNĂTOS
Tema acestui an este : Sănătatea mintală în situații de urgență umanitară
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Curs Operator Introducere, Prelucrare și Validare Date in Târgoviște
Liderii PSD discută strategia partidului la Târgoviște după Conferința Extraordinară a organizației județene
70% dintre sportivi suferă de probleme respiratorii nedetectate care le sabotează performanța