Știați că sunt multe familii în satele din Banat care nu au ce pune pe masă? Că avem bătrâni care se culcă flămânzi pentru că au pensii de mizerie și nu mai au pe nimeni? Acum, în pragul sărbătorilor de iarnă, putem ajunge la ei pentru a le aduce un mic ajutor și un strop de speranță.
Dar din Dar este campania de colectare de fonduri și alimente a Asociației Acasă în Banat care de trei ani vine în sprijinul familiilor aflate în situații dificile. Peste 1.000 de familii din peste 100 de localități din Banat au primit un ajutor până acum în cadrul acestei campanii.
Cei care doresc să contribuie pot face o donație în contul Asociației Acasă în Banat, menționând numele campaniei: Dar din Dar sau pot oferi pachete cu alimente în termen de valabilitate. De asemenea, companiile care doresc să ne susțină pot face sponsorizări de până la 20% din impozitul pe profit.
Voluntarii asociației Acasă în Banat vor achiziționa din banii donați alimente de bază neperisabile, în special conserve de carne, legume, dar și ulei, zahăr, făină și orez, fructe, cartofi, dar și produse de igienă și câteva dulciuri.
„În fiecare an oferim nu doar alimente, ci și bucurie și speranță pentru că multor oameni singuri le călcăm pragul, îi ascultăm, le spunem o vorbă bună. Mergem în sate mai greu accesibile din Timiș și Caraș Severin și ajungem la oameni care chiar au nevoie, la bătrâni abandonați sau la copii care se bucură de o bucată de ciocolată în prag de Crăciun. Dar din dar e o campanie de suflet, pentru că le arătăm multor oameni și familii că nu au fost uitați, că vrem să aibă o masă puțin mai bogată, de sărbători”, a declarat Radu Trifan, președintele Asociației Acasă în Banat.
Asociația Acasă în Banat poate fi contactată pe pagina de Facebook sau la adresa de email acasainbanat@gmail.com.
Donații în LEI: RO26BTRLRONCRT0P53069801
Donații în EURO: RO11BTRLEURCRT0P53069801
SWIFT/BIC: BTRLRO22
Revolut: 0748918091
PayPal: acasainbanat@gmail.com
Jurnalist, scriitor, editor, terapeut







EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Taxele și impozitele locale, majorări de până la 80% de la 1 ianuarie 2026
Cum va fi vremea de Crăciun în România
Grupuri de firme după acționariat: De la o firmă la datele financiare cumulate ale grupului
Gabriel Purcaru despre situația apei potabile la Moreni: Progrese mari, dar provocări rămase în suspans
Program evenimente în Orășelul lui Moș Crăciun de la Târgoviște
Aurelian Cotinescu, mesaj de Ziua Națională a României, 1 Decembrie
SPIRITUALITATE
O analiză lucidă asupra haosului major prin care trece omenirea, astăzi, când suprimarea e definită ca salvare
Oamenii intuitivi, cei care simt mai mult, au o conexiune profundă cu energia și emoțiile celorlalți
Canonizarea Sfântului Ardealului Arsenie Boca pe 28 noiembrie la PRISLOP
Cea mai puternică erupție solară din 2025. Cum ne va afecta pentru următoarele zile
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Bine de știut: de ce saboții medicali sunt o necesitate în profesiile medicale?
Noi măsuri de prevenție în domeniul sănătății
Durerea de măsea în sarcină
România va avea registere naționale de screening
Cum influențează acizii grași Omega-3 sănătatea inimii
Descoperire cu premiu Nobel în tratarea cancerului a medicului Otto Warburg
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Festivalul Colindelor de la Moroeni a reunit 400 de colindători din întreaga țară și Republica Moldova
Moș Crăciun a adus magia sărbătorilor în unitățile de învățământ din Răcari și Ghergani
Consiliul Județean Dâmbovița, bilanțul proiectelor din 2025 și direcții pentru 2026